Exercițiile pentru eliberare emoțională EFT din perspectiva Bibliei

Întrebare:

Sunt o persoană care suferă de anxietate, fobii, atacuri de panică. Sunt credincioasă și mă rog lui Dumnezeu să mă ajute. De câteva zile am găsit niște exerciții pentru eliberare emoțională (EFT). M-au ajutat mult împreună cu rugăciunile. Vreau să știu dacă nu cumva este păcat să faci aceste exerciții. Vă rog să-mi dați un răspuns.

eft

Nu cunoșteam nimic despre aceste exerciții de eliberare emoțională EFT până nu mi-ați adresat întrebarea. Am căutat să mă informez și la prima vedere nu mi-a părut că ar fi ceva rău cu ele. Tehnicile de eliberare emoțională EFT sunt definite astfel:

EFT este procedura care se mai numește și acupunctură emoțională, deoarece combină stimularea centrilor energetici din capetele meridianelor – prin bătăi ușoare (presopunctura) – cu elemente de stimulare a emisferelor cerebrale, în timp ce ne îndreptăm atenția pe ceea ce înseamna durere, amintiri nefericite, emoții care ne provoacă disconfort, diferite adicții, pofte etc.

Unii credincioși condamnă și acupunctura care are la bază un concept al medicinei chinezești, identificând mișcarea energiei în corpul omenesc prin intermediul unor anumite meridiane. Opinia mea este că medicina chineză a înregistrat mai multe succese privitoare la studierea sistemului nervos al omului. Bineînțeles că părerea mea este foarte subiectivă, mai ales că nu sunt medic, dar am auzit și medici care au confirmat această părere în discuții particulare. Deci, la o primă informare despre exercițiile de eliberare emoțională EFT nu am găsit nimic care ar veni în contradicție cu credința și practica creștină.

Totuși, am căutat să văd cum sunt îndeplinite în mod practic exercițiile de eliberare emoțională EFT și am dat peste un video pe YouTube  cu un set de exerciții EFT pentru iertarea de sine. În mod practic la efectuarea exercițiilor de eliberare emoțională EFT se bate uşor cu vârful degetelor arătător şi mijlociu pe o serie de puncte aflate pe corp în timp ce se vorbeşte despre probleme, emoţiile negative, amintiri neplăcute. Am ascultat cu atenție și mi-am dat seama că este o cursă pe care le-o întinde Satana bărbaților și femeilor care apelează la această metodă. Cum? Ascultați puțin și vă veți convinge. Pe fundalul unei melodii, o voce de femeie îi sugerează persoanei care efectuează exercițiile să facă autosugestie prin care să se autoconvingă că trebuie să se accepte pe sine așa cum este, cu toate relele pe care le-a făcut altora, cu toate păcatele comise etc. Nicidecum să nu faceți așa! Dacă aveți apăsări cu privire la păcatele săvârșite anterior, trebuie să veniți la Dumnezeu și să vă cereți iertare pentru ele. Dacă cineva ratează în viața aceasta să se pocăiască de păcatele comise și să primească iertarea prin credință în Domnul Isus Hristos, nu mai rămâne nicio posibilitate de mântuire pentru aceste persoane. Și apoi, dacă ați ajuns să aveți stări de anxietate, fobii, atacuri de panică, toate acestea au anumite pricini. Trebuie să identificați cauzele, să le aduceți înaintea lui Dumnezeu și să urmați învățătura Lui din Scripturi ca să vă rezolvați problemele ce au provocat aceste stări. Nu vă înșelați singură cum o făcea baronul Münchhausen, când se îneca în mlaștină și  se trăgea pe sine de păr în nădejdea că se va salva de la înec. În Biblie este scris astfel despre Domnul Isus Hristos:

În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12)

Iertarea păcatelor este tot doar prin Hristos, cum este scris:

Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Fapte 10:43)

Nu găsesc nimic de condamnat în exercițiile fizice ce țin de această metodă, dar văd clar că Satana se folosește de antrenorii și instructorii care promovează metoda de eliberare emoțională EFT ca să îndepărteze pe oameni de la mântuirea care este în Isus Hristos și încearcă să-i rătăcească chiar și pe ucenicii Lui. în Epistola I a lui Ioan este scris astfel:

Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. (1 Ioan 4:1-3)

În vechime duhul lui Antihrist încerca să tăgăduiască divinitatea lui Hristos. Acum tot aceasta vrea să facă – să creeze confuzie cu privire la persoana și lucrarea Lui și dacă ar fi posibil, oamenii nici să nu pomenească de El, căci doar în Domnul Isus este mântuirea și dacă oamenii nu-L cunosc, nu pot fi mântuiți. Aveți grijă și cercetați duhurile, adică cercetați orice învățătură în lumina Sfintelor Scripturi. Bine ați făcut că ați adresat această întrebare ca să puteți ști răspunsul din Biblie și oricând aveți alte întrebări, nu ezitați să întrebați. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă țină pe calea credinței până la sfârșit ca să moșteniți mântuirea sufletului.

Dacă suferiți de anxietate, fobii și atacuri de panică, vă recomand insistent să studiați cursul biblic “Eliberarea de frică”. Contactați-ne și vă vom ajuta să faceți rost de el și să vă înscrieți într-un grup care studiază acum acest curs.