Eutanasierea câinilor din perspectiva juridică

0
1655

Eutanasierea maidanezilor se impune, prin circumstanțele create, a fi soluție pentru prevenirea morții și cauzării de leziuni corporale de către câini oamenilor și în special copiilor. Cazul cutremurător din România al lui Ionuț, care a fost sfâșiat de o haită de maidanezi la doar 4 anișori, a pus pe gânduri autoritățile României. Primarul General al Bucureștiului a decis organizarea referendumului local privind eutanasierea maidanezilor pe 29 septembrie.

”Eu voi face exact ceea ce vor spune cetăţenii. Am fost la un control medical, am lipsit din ţară. Mă simt vinovat pentru moartea lui Ionuţ la fel ca toţi ceilalţi care au făcut legea. Aceste accidente tragice se întâmplă.” Acesta este un fragment din primele declarații ale primarului pe marginea acestui caz dureros.

Potrivit primarului, sunt vinoveți și cei ce au făcut legea. De ce? Așa cum a reproșat și mama copilului, garanția de protecție a vieții și integrității fizice nu este asigurată datorită protecției excesive a vieții și integrității fizice a câinilor.

Articolul 22 alin. (1) din Constituția României prevede:

(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.  

Dreptul la viață prin această prevedere este asigurat oamenilor, nu animalelor, care nu sunt subiecte de drept. Subiecții de drept sunt titularii de drepturi și obligații, care interacționând în exercitarea drepturilor și executarea obligațiilor asumate dau naștere raporturilor juridice. Raporturile juridice sunt o categorie a raporturilor sociale, raporturi care apar între oameni.

Dacă legislația de mediu protejează în vreun fel fauna, ca și component al mediului înconjurător, animalele nu sunt decât obiectul material al raporturilor juridice născute din prevederile legale respective, dar nicidecum subiectul de drept.

Astfel, cei care luptă pentru protecția câinilor, nu au dreptate prin invocarea ”dreptului la viață” pentru câini, pentru că animalele nu pot fi titulare de drepturi.

Legea României de protecție a animalelor 9/2008 atribuie drepturi și obligații proprietarilor animalelor, nu animalelor, care nu sunt decât obiectul posesiei. Legea respectivă interzice deținătorilor de animale să aplice tratamente rele și crude animalelor. Astfel de tratamente presupun și eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale. Excepția admisibilă o constituie animalele cu boli incurabile, constatate de medicul veterinar.

Această prevedere este invocată abuziv de către ONG-urile care protejează câinii prin interpretări eronate. Interdicția de eutanasiere, în calitate de tratament crud, se referă la deținătorii de animale, iar obiectul respectivei legi nu se extinde asupra maidanezilor, după cum prevede art. 1 alin. (2):

Gestionarea populatiei canine fara stapan de pe teritoriul Romaniei se reglementeaza prin lege speciala. 

Legea specială este Legea nr. 227 din 2002 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Astfel, este permisă eutanasierea câinilor fără stăpân nerevendicaţi şi neadoptaţi. Într-un termen de 14 zile animalele pot fi recuperate sau adoptate, iar după acest termen ele pot fi eutanasiate printr-o procedură nedureroasă.

Viața omului este valoarea supremă care trebuie apărată de legislația oricărei țări. În legislația divină, Biblia, Dumnezeu arată cât de importantă este valoarea vieții umane. Astfel, cel vinovat pentru moartea unui om, fie om, fie animal, nu putea aduce nici o plată sau răscumpărare pentru cele săvârșite, pentru că nu este nici un echivalent pentru viața umană. Iată de ce este scris și poruncit de Dumnezeu:

Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui. (Genesa 9:5, 6)

Dacă statul nu găsește și nu poate aplica modalități mai puțin crude pentru animale, aceasta nu trebuie să se răsfrângă asupra protecției ce trebuie garantată vieții umane. Implementarea unor astfel de programe de gestiune mai puțin crude necesită resurse mari și timp, dar acestea nu pot și nu trebuie să fie câștigate pe seama vieții umane. Viața omului trebuie să rămână prioritate și nu trebuie să devină jertfă pentru protecția animalelor.

Oare nu este evidentă această scară a importanței valorilor sociale pentru activiștii ce luptă pentru protecția animalelor?