Eutanasia – modă sau metodă de lucru cu bătrânii?

Despre eutanasie.

Conform definiției – eutanasia este o metodă de a provoca moartea fără durere.
Inițial această metodă de a omorî o persoană a fost propusă pentru următoarele cazuri: comă ireversibilă sau  boală incurabilă  – adică o stare ireversibilă a unui pacient.
Și din motive umane, ca omul să nu sufere, fie la dorinţa pacientului, fie a rudelor.
Există două feluri de eutanasie – pasivă și activă. Eutanasia pasivă presupune neadministrarea medicamentelor care susţin viaţa bolnavului , pe când eutanasia activă presupune administrarea medicamentelor în doze letale, cu scop de a opri viaţa pacientului. Ambele tipuri de eutanasie presupun o acţiune care duce la moartea pacientului.

Contradicțiile care le aduce eutanasia

1. Cere ca medicul să încalce jurământul lui Hipocrate:
“Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă. Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.

2. Nu se ține cont de valoarea vieții umane. În cazul eutanasiei – omul este cel care ia viața, deși valoarea vieții omenești este dată de Dumnezeu. Sunt de-acord că este doar un argument teologic și nu putem neglija acest aspect când este vorba de un medic cu valori creștine sau un pacient cu valori creștine.

3. Nu se ține cont de voința pacientului.
În cazul în care pacientul este inconștient – acceptul pentru eutanasiere poate veni din partea rudelor.

4. Abuzul asupra „pacienților” în cazul eutanasierii la domiciliu. Olanda deja a început investigarea unor posibile abuzuri de acest gen. În iulie, British Medical Journal a publicat un studiu privind eutanasia în regiunea Flandra din Belgia. Rezultatele sunt alarmante și dezmint propaganda celor ce o promovează ca fiind o alegere lucidă a pacienților. Aproape jumătate din eutanasierile medicale făcute în Flandra în 2007 nu au fost făcute cunoscute autorităților, cu toate că legea cere ca ele sa fie anunțate.

Eutanasia – modă îngrijorătoare.

La început eutanasia era numită „moarte nobilă” pentru cei care sufereau și, din punct de vedere medical, nu mai aveau mult de trăit. Inițial, pacienții erau persoane în vârstă sau în comă ireversibilă. Acest argument este unul de ordin emoțional. Pericolul pentru deciziile luate emoțional este că ele pot fi transferate și pentru alte cazuri. Exact așa a fost în cazul eutanasiei – după ce eutanasia a fost legalizată în Olanda, Belgia, Oregon (SUA) aplicarea acesteia s-a extins și pentru alte cazuri – au început eutanasia persoanelor în vârstă care nu mai doreau să trăiască, care erau în depresie. Parcă aceste cazuri sunt motivare, deoarece și ele doresc a se încadra în categoria  „moarte nobilă”.
Eutanasia s-a transferat și asupra oricărei persoane care dorește să se sinucidă, indiferent de vârstă (Belgia și Olanda permit eutanasia minorilor).
Acum se cere eutanasia obligatorie a persoanelor în etate din rațiuni economice. Această opinie vine din Australia, unde recent o femeie de 74 de ani sugera într-un editorial că rezolvarea problemelor financiare și economice ale lumii occidentale s-ar putea face prin eutanasierea obligatorie a oamenilor în vârstă. Din punct de vedere economic această sugestie e rațională spun susținătorii eutanasiei involuntare: o mare parte din bugetul public e cheltuit pe oamenii în vârstă. Eliminarea deficitelor bugetare ar însemna, deci, eliminarea factorilor care le cauzează, printre ele ființele umane bătrâne care împovărează societatea. În 2005 profesorul australian Philip Nitscke a publicat cartea Killing me Softly (“Ucide-mă încet”) în care a dat glas acestor gânduri până atunci menționate doar în șoaptă. (AFR)

Nu putem invoca doar rațiunile economice deoarece ar trebui să găsim toate categoriile de  oameni care sunt o povară pentru bugetul public – de exemplu homosexualii. Persoanele care au un mod de viață homosexual suferă de boli sexual transmisible mult mai frecvent decât cele care au un mod de viață normal (heterosexual) inclusiv HIV/SIDA, deci ei sunt tratați din banii publici și lucrează mult mai puțin, pe lângă faptul că mor mult mai devreme. Vezi cartea Bolile homosexualilor.

Să nu se creadă că sunt pentru eutanasia homosexualilor, însă motivul pentru care se propune eutanasia bătrânilor este absurd deoarece nimeni nu își va eutanasia bunelul, tatăl, mama sau partenerul de viață – doar din motiv că este o povară financiară. Cum rămâne cu alocarea pensiilor? Doar orice om lucrând achită o parte din salariu pentru pensie, precum și pentru asigurarea medicală.

Paradoxul eutansierii.

Europa vine cu o contrazicere gravă în materie de drepturi ale omului. Tot mai des se apără animalele decât oamenii. Când primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă a dat acordul să fie eutanasiați câinii vagabonzi – foarte mulți s-au opus din motiv că nu e uman, deși câinii vagabonzi sunt un pericol pentru oameni.
Pentru maidanezi sunt construite aziluri speciale, pe când bătrânii sunt priviți ca o povară de promotorii eutanasiei?  E uman să nu apărăm pe cei ce au fost atacați de câini?

Un alt caz este cel al unui băiat autist din SUA- familia băiatului  a rămas fără cuvinte în clipa în care mama copilului a primit o scrisoare anonimă în care i se sugera să se mute din cartier sau să eutanasieze copilul. Acest gest poate fi numit uman?
Pentru cei care știți engleza  – puteți citi această scrisoare aici:

Eutanasia este o parodie a drepturilor omului din motiv că nu ține nici de libertatea de conștiință, nici de convingerile religioase, nici de dreptul pacientului (în cazul în care acesta e inconștient) ci aduce tot mai multe contraziceri decât claritate.