Este uman când statului nu-i pasă de copiii abuzați sexual?

copiii abuzați sexual

Ieri am participat la o conferință de presă organizată de Biserica Baptistă Bunăvestirea pe care o păstoresc. În cadrul acestei conferințe ne-am exprimat ingrijorarea cu privire la fenomenul abuzului sexual și a pedofiliei care ia amploare în Rep. Moldova și am cerut autorităților să-și ia în serios responsabilitățile pentru a opri acest fenomen. Puteți privi integral aici înregistrarea video a conferinței de presă.

În sera aceleiași zile, postul de televiziune ProTV a difuzat un reportaj despre conferința noastră de presă. Vreau să precizez că nici eu nici colegii mei nu am cerut castrarea chimică a pedofililor, dar am prezentat pentru comparație sentințele care se aplică (mai drept vorbind nici nu se aplică) în țara noastră pentru pedofilie și abuz sexual al copiilor și apoi am prezentat care sunt pedepsele în alte țări și am accentuat că în țări ca Cehia, Marea Britanie, Italia, Ungaria, Danemarca și altele este aplicată castrarea chimică a pedofililor. Am rămas uimit de cele auzite în reportajul care l-a oferit ministrul justiției Oleg Efrim prin telefon pentru ProTV și vă invit să-l ascultați mai întâi.
Domnul ministru Oleg Efrim spune că “nu există o legătură directă între mărimea sancțiunii și numărul de infracțiuni care se comit…”  Chiar așa să fie, domn ministru? Dar cum explicați atunci această aritmetică simplă a datelor oferite de Biroul Național de Statistică:

  • 2000  – au fost înregistrate 215 violuri
  • 2001 – 189 violuri
  • 2002 – 204 violuri
  • 2003 (anul când au fost operate modificări la Codul Penal și pedeapsa pentru viol a fost redusă de la 7 la 5 ani de închisoare) – numărul violurilor a crescut până la 320.
  • 2004 – 336 violuri
  • 2010 – 368 de violuri din care 87 comise împotriva copiilor

Eu mă întreb cum poate un ministru al justiției să spună că “nu există o legătură directă între mărimea sancțiunii și numărul de infracțiuni care se comit…”? Ce justiție putem aștepta de la ministerul condus de un astfel de ministru? A mai spus ministrul justiției că “în ce privește castrarea chimică este opinie că aceasta ar fi inuman”. Dar oare nu vreți dumneavoastră împreună cu tot ministerul să aduceți legislația R. Moldova la nivelul celei europene? Vreți prin aceasta să spuneți prin afirmația făcută că legislația țărilor europene care aplică această pedeapsă este inumană? Dar este uman să lași atâția copiii la mâna violatorilor, să nu se aplice pedepse violatorilor și ei să vină aici să molesteze copiii fără nici o frică a pedepsei? Așa cum am afirmat la conferința de presă, mai spun odată și în aest articol că prin faptul că nu aplicați legea și pedepsele față de criminali, vă faceți vinovați și părtași la molestarea acestor copii și veți fi pedepsiți de Dumnezeu dacă nu vă pocăiți și nu vă luați în serios slujba în care v-a pus El acum.