Este mişcarea pro-familie una religioasă sau una laică?

Mișcarea Pro-FamiliaDin experienţa mea, ateiştii pro-homosexuali, în mod ironic, sunt cei mai agresivi şi militanţi moraliştii din societatea noastră. În sutele de dezbateri pe care le-am avut, private şi publice, am descoperit că ei tind să fie absolut convinşi de superioritatea lor morală, apărând homosexualitea şi deloc convinşi de argumentele pro-familie. Într-o zi, în timp ce vorbeam unui grup alcătuit în majoritate din liceeni din Santa Rosa, California, am fost inspirat să încerc ceva nou. Am făcut o analogie între poziţia pro-familie şi cea care se ocupă de protecţia mediului, pentru a arăta că ambele filosofii se bazează pe supoziţii despre “legile naturale” şi am definit familia naturală ca fiind un eco-sistem uman. În faţa mea şedeau adolescenţi, cu părul violet şi tatuaţi, care literalmente se scărpinau la ceafă, vizibil îngînduraţi vizavi de ideile cu care se confruntau pentru prima dată. A fost o realizare majoră. Cîţiva ani mai tîrziu, în timpul unei dezbateri cu privire la căsătoriile de acelaşi sex la U.C. Berkley, am folosit aceleaşi arugumente, puţin mai rafinate şi am văzut că a avut acelaşi efect asupra acestei “elite” de stînga. Ceea ce am învăţat din aceste experienţe este că ateiştii pro-homosexuali resping automat orice afirmaţie sau argument care îşi are rădăcinile în creştinism sau Biblie, indiferent de felul cum îl prezinţi. Dar dacă poţi explica poziţia pro-familie, folosind termeni non-religioşi, ei vor lua în consideraţie ceea ce spui. Deci, acest capitol a fost scris pentru a arăta cum să reformulăm argumentele pro-familie în termeni non-religioşi şi cum mişcăriea pro-familie va beneficia, în multe feluri, de pe urma acestei abordări. Spre exemplu, întrucât în general politica pro-familie este percepută a fi exclusiv religioasă, ea poate fi şi, de regulă, nu este acceptată drept temelie pentru politica publică. Ne place sau nu, dar Curtea Suprema SUA a interpretat Primul Amendament cerînd neutralitatea Guvernului faţă de orice religie – astfel interzicând favoritismul faţă de ceea ce este, de fapt, adevărat şi sensibil.

Cu toate acestea, făcând diferenţă între paralela sa religioasă, filosofia pro-familie descrisă în acest capitol nu poate fi exclusă în temei legal. Aceasta înseamnă că învăţătorii, directorii de şcoală şi alţi reprezentanţi guvernamentali pot promova deschis şi activ valorile pro-familie – şi îşi pot baza politica publică pe acestea fără a încălca legea sau a fi reduşi la tăcere de către oponenţii lor liberali. Nu este nici necesar, nici de dorit să reducem la tăcere vocile care nu apără familia atît tîmp cît cele care răsună în apărarea familiei sunt lăsate să concureze liber pe piaţa de idei. Credem că ideile pro-familie, exprimate clar şi rezonabil, vor învinge. În continuare vă propun argumente bine gîndite despre politica pro-familie exprimate în termeni laici care vă vor ajuta să explicaţi celor care nu sunt creştini logica gîndiri pro-familie.

Religioasă sau Laică?

Poziţia conservativă sau pro-familie vizavi de subiecte cum ar fi homosexualitatea şi avortul sunt prea des privite ca exclusiv religoase, în timp ce poziţia “liberală” sau pro-alegere este privită ca una non-religioasă. Această neînţelegere îi face pe unii să creadă că valorile pro-familie nu pot fi apărate de profesorii laici şi alţi funcţionari publici fără ca să încalce unul din punctele Primului Amendament (care ţine de “separarea bisericii de stat”). Fals. Deşi este adevărat că majoritatea religiilor lumii au doctrine pro-familie, şi că cei mai mari apărători ai poziţiei pro-familie sunt oameni profund religioşi, credinţa în familia naturală, căsătorie şi valorile familiei nu ţine doar de religie. Întradevăr, “tatăl” argumentării pro-familie este filosoful antic grec Aristotel, o persoană de-a dreptul seculară(care nu are de-a face cu credinţa) în istoria lumii. Esenţa mişcării pro-familie este credinţa în observarea pragmatică şi deducţia logică. Aristotel a numit acest mod de a înţelege lumea “teleologie”. Teleologia susţine că toate lucrurile au un scop şi că scopul oricărui lucru poate fi descoperit din designul/structura şi funcţia sa. Spre exemplu, putem determina că scopul ochiului este de a vedea, întrucât el în mod clar a fost făcut pentru aceasta şi aşa şi funcţionează. O altă denumire pentru filosofia lui Aristotel este Legea naturală, deşi definiţia lui pentru acest termen este diferită de cea a filosofilor care au venit după el. Părinţii fondatori ai Americii sunt un grup de gânditori care se pare că se conduceau de Legea Naturală şi pe care cu siguranţă i-ar fi aprobat Aristotel . Declarţia lor de Independenţă faţă de conducerea Britanică îşi revendică autoritatea din “drepturile inalienabile” deduse din “adevărurile incontestabile” care se văd în “natură şi în Dumnezeul naturii”.

Un alt document important care susţine Legea naturală este Declaraţia Universală a drepturilor omului, adoptată de Naţiunile Unite în 1948. Acest document reafirmă “ demnitatea înnăscută şi drepturile absolute ale tuturor membrilor familiei umane” şi serveşte drep suport legal şi moral pentru aproape orice tratat a drepturilor omului din sfera dreptului internaţional. Numitorul comun în aceste exemple ai adepţilor Legii Naturale este convingerea că observarea modului în care lucrurile sunt/funcţionează ne poate duce la înţelegerea felului cum acestea ar trebui să fie. Tot astfel, activiştii mişcarii pro-familie cred că maniera optimă în care trebuie abordate problemele sociale de astăzi, în special cele ce ţin de comportamentul sexual, trebuie dedusă din observarea şi respectarea naturii evidente a lucrurilor. Pur şi simplu, noi alegem să credem că respectarea design-ului natural al lucrurilor va produce rezultate bune, iar ignorarea acestui model va aduce rezultate rele.

Surprinzător, alt grup de interes american, cel mai mult asociat cu acest mod de gândire este mişcarea ecologistă. Concepte ecologiste, cum ar fi bio-diversitatea, interdependenţa de specii, precum şi ştiinţa despre eco-sisteme sunt în esenţă expresii ale Legii naturale filozofice a lui Aristotel. Ecologiștii trag concluzii cu privire la ce este mai bine pentru fauna sălbatică şi pentru sistemele naturale, bazându-se pe observaţii empirice ale modelelor deja existente. Această paradigmă comună împărtăşită de către ecologişti şi avocații pro-familiști este cheia în explicarea perspectivei pro-familie pentru studenţi.
Majoritatea tinerilor de azi, în special elevii şcolilor publice, sunt deplin familiarizaţi cu teoriile ecologiste. Este simplu să inițiezi o discuţie despre modelul evident al naturii alcătuit din eco-sisteme ca apoi să conduci discuţia spre locul umanităţii în acest sistem.Conceptul de bază al discuţiei este că noi, fiinţele umane avem propriul nostru “eco-sistem”, familia naturală – un bărbat şi o femeie şi copiii lor prin naştere sau prin adopţie, sau supravieţuitorii acestora. Important este să menţionăm că eco-sistemul uman nu este mai puţin fragil decât cel al pădurii tropicale sau al piscinei maree. Dacă vei tăia jumătate din copacii din pădurea tropicală, se vor întâmpla lucruri rele. Animalele sălbatice vor avea de suferit, precum și întregul eco-sistem va fi afectat în mod negativ. În același fel, distrugerea familiei naturale, ca atunci când un tată sau o mamă îşi părăseşte soțul şi copiii, are efecte negative previzibile asupra supravieţuitorilor și a mediului”ecologic” (societatea în care ei trăiesc). Turnând toxine într-un bazin maree poate deranja serios echilibrul ecologic al acestuia. Otrăvirea mediului familiei, prin influienţa următoarelor lucruri, cum ar fi consumul de droguri sau pornografie produce în mod similar rezultate distructive. Prin această lecţie crucial este să înţelegem faptul că suntem parte a unui eco-sistem uman şi trebuie să fim atenţi cum alegem modul în care acţionăm şi care politici sunt cele mai bune pentru noi înşine şi pentru societate (adică să realizăm că lucrurile trebuie să fie aşa cum o cere design-ul lor natural).
Observaţiile cele mai importante în acest proces sunt destul de simple pentru practic oricine, începând cu realitatea de la sine înţeleasă că toţi oamenii sunt, fie de sex masculin, fie de sex feminin și au fost concepuți pentru a fi complementari pentru sexul opus. (Singurele excepţii de la această regulă sunt hermafroditele sau hemafrodiții, care au organe genitale duble şi care rezultă din tulburări genetice sau probleme în timpul sarcinii).
Pornind de la această observaţie, oamenii care sunt pentru familie concluzionează că fiinţele umane sunt heterosexuale prin natura lor şi comportamentul sexual de acelaşi gen este disfuncţional. Cu alte cuvinte, pentru a-l cita pe Dr.C.D. King, normalitatea este “ceea ce funcţionează în conformitate cu design-ul său.” În susţinerea acestei concluzii, pro-familiştii subliniaza că dorinta sexuala la om este în primul rând o funcţie a sistemelor lor de reproducere heterosexuale. Dacă homosexualitatea ar fi fost normală, în același sens cum heterosexualitatea este normală, “homosexualii” şi lesbienele ar fi avut o fiziologie distinctă homosexuală. În schimb, sexualitatea lor se trage, ca la toată lumea, din procrearea chimică heterosexuală şi din procesele hormonale, dar în cazul lor, necorespunzător orientat spre un partener reproductiv incompatibil. Prina aceasta nu vrem să sugerăm că orice relație sexuală trebuie să producă copii pentru a fi acceptată social, doar că sexualitatea are o normă de la sine înţeleasă împotriva căreia orice “deviere” este măsurată. Dacă realizarea scopului evident al unui model produce cele mai bune rezultate, este logic să gândim că o deviere mare de la normele sexuale cauzează probleme enorme pentru oameni și societate. Conceptul de deviere este uşor de înţeles dacă privim la procesul de fabricare. Orice produs este fabricat în conformitate cu un model original, dar nici un articol produs în parte nu exemplifică perfect modelul iniţial de proiectare. De regulă elementele au anumite greşeli/imperfecţiuni. Aceste lacune nesemnificative sunt acceptabile pentru funcţionarea lui, însă la un moment dat, în dependenţă de gradul de deviere de la modelul original, un element anume poate deveni inacceptabil. Aplicând aceeași logică, pro-familiștii iau decizii cu privire la acceptabilitatea diferitor tipuri de comportament sexual. De exemplu, ei acceptă că comportamentul sexual care se îndepărtează doar puţin de la scopul iniţial de procreare, cum ar fi utilizarea contraceptivelor de către un cuplu căsătorit care doreşte să amâne sarcina sau să limiteze mărimea familiei este acceptabilă.

Şi aici opiniile diferă mult între pro-familiști. Întrebarea când abaterea de la norma sexuală devine inacceptabilă stîrneşte multe dezbateri publice şi aici factorul religios îşi are cuvântul său de spus. De exemplu, catolicii devotaţi resping toate metodele artificiale de control al sarcinii, în timp ce protestanţii permit în general contracepţia sub diverse forme, dar doar înainte de momentul propriu-zis al concepţiei. (Unele metodele de control al sarcinii, cum ar fi “pilula” nu sunt contraceptive care previn sarcina, ci în unele cazuri acţionează ca și avortive post-concepţie).Pe de altă parte, adevărații pro-familiști resping avortul, deoarece această practică curmă în mod artificial viața unei fiinţe umane nenăscute care, dacă ar fi lăsată să se dezvolte, ar parcurge toate etapele vieţii umane: naşterea, pruncia, copilăria etc. Să curmi dezvoltarea unui făt sănătos este o abatere atât de radicală de la conduita sexuală normală încât nici o persoană care gândeşte raţional nu poate afirma că un avort respectă modelul vieţii.Rivalitatea atât a celor ce promovează mediul, cât şi a celor ce sunt pentru familie este tendința umană spre născocire și artificialitate, o încercare de a restructura lumea fără a ţine cont de ordinea naturală a lucrurilor. Ecologiștii deplâng eşecul omenirii de a păstra habitatele animalelor sălbatice în folosul extinderii continue aşezărilor omeneşti. Susţinătorii pro-familie critică tendinţa crescândă de dezumanizarea a metodelor de reproducere, cum ar fi înseminarea artificială şi crearea de embrioni pentru efectuarea cercetărilor ştiinţifice. Atât avocații ecologiştilor, cât şi cei ai pro-familiștilor se opun manipulărilor genetice ale fiinţelor vii.

În concluzie, pentru a face înţeles punctul de vedere al pro-familiștilor studenţilor care nu vin dintrun context religios trebuie să le explicăm mai întâi principiile legii naturale aşa cum au fost ele predate de către Aristotel şi apoi să le prezentăm prin analogie argumentele pro-familie prin prisma logicii mişcării ecologiste. Faptul că poziţia pro-familie cu privire la comportamentul sexual este practic identică cu cea a mai multor religii nu o face una religioasă. Acesta este un punct important de accentuat, întrucât prin lege Guvernul (şi reprezentanţii săi, cum ar fi profesorii) nu îşi pot baza politicile publice pe religie; cu toate acestea, nici un articol din Constituție nu interzice Guvernului să adopte o politică pro-familie.(traducere Ala Talmazan si Valentina Curbet)