Pentru că mulți îmi cer o opinie despre învățătura lui Stanislav Saltanenko, am rugat prietenii de pe Instagram și Facebook să-mi scrie dacă au vizitat biserica condusă de acest pastor sau dacă cunosc oameni care urmează învățătura lui. Am primit următorul mesaj:
Pace, frate Vasile, la noi în biserică a venit o soră, care s-a pocăit online la biserica lui Stanislav Saltanenko. Ea ne-a spus că aceasta este o biserică evanghelică din Odessa și eu am auzit de această biserică încă de când locuiam la Republica Moldova. În linii generale parcă merg după Evanghelie, dar sora care a venit la noi ne-a spus că a primit botezul online la ea acasă, în cadă, prin telefon. Noi i-am explicat ce înseamnă botezul. În curând va fi botezată la noi la biserică, deoarece ea a înțeles că ce a făcut nu este după Cuvântul lui Dumnezeu. Saltanenko este popular în mediul online cu cântările lor, învățătură despre sfârșitul lumii etc.
Mă întreb de ce s-a cerut acestei femei să se boteze acasă în cadă singură și nu a fost îndreptată spre o biserică cu învățătură sănătoasă din zona unde locuiește? Este adevărat că nu poți cunoaște toate bisericile și nu poți fi sigur dacă în orașul acelei femei este o biserică unde se predică învățătură sănătoasă, dar poți afla prin alții, poți să o îndrepți în alt oraș sau în altă țară unde ar putea să călătorească, căci din Germania nu este greu să călătorești în alt oraș sau țară din Europa. Poate este mai greu să vină în Ucraina, dar nici acolo nu este imposibil, căci Ucraina este deschisă și dacă chiar ar fi dorit, putea să vină și acolo, la Odesa, să se boteze.
Cred că sunt cazuri când botezul prin telefon este îndreptățit. Spre exemplu, cunosc un cuplu din Somalia care locuiesc într-o țară din Europa. Ei au început și conduc o mare lucrare de evanghelizare și ucenicie prin YouTube pentru oamenii din țara lor, unde acum este un regim extrem de ostil față de creștini. Slujitorii aceștia nu pot să meargă în Somalia, dar pot să facă evanghelizare și dea învățătură online. Astfel, pe cei care au crezut, i-au îndemnat să meargă la mare sau unde este apă și acolo prin telefon le-au condus botezul și s-a condus serviciul divin. În cazul când pastorul sau predicatorul nu are acces spre cei pe care i-a adus la Hristos și dacă acolo nu sunt alte biserici, nu-i rămâne altă opțiune.
Dar dacă există biserici, există posibilitatea de deplasare și totuși se insistă pe botezul prin telefon și pe apartenența strictă doar de acea biserică, mi se pare contrar învățăturii și spiritului Evangheliei. Ce crezi în privința aceasta? Scrie la comentarii opinia ta.
Dumnezeu să-i dea lumină lui Stanislav Saltanenco și soției lui ca să urmeze învățătura curată a Mântuitorului nostru și așa să o predice mai departe altora și toți să avem parte de mântuire și de moștenirea în Împărăția lui Dumnezeu.