Ce relatează Epistola 1 către Timotei despre organizarea bisericii din Efes

Capitolele 18 şi 19 din cartea Faptele Apostolilor ne relatează despre felul cum a ajuns Apostolul Pavel la Efes şi a plantat biserica din acest oraş. După ce a petrecut mai mult de doi ani în Efes învăţându-i Calea Domnului pe cei ce au crezut în Isus Hristos, la plecarea în Macedonia, Pavel a lăsat pe Timotei ca să urmărească după bunul mers al lucrării şi i-a dat sfaturi şi îndemnuri cum să organizeze, sau să pună în bună rânduială biserica. În prima scrisoare adresată lui Timotei, Apostolul vorbeşte mult despre felul cum trebuie să fie organizată biserica şi în acest articol îmi propun să urmăresc acest lucru doar în limitele acestei epistole.

Apostolul Pavel

Fiind cel care a plantat biserica din Efes, Pavel cunoştea cel mai bine pe oameni din această biserică şi problemele lor. El priveghea la starea şi creşterea lor spirituală, iar la plecare a încredinţat această autoritate lui Timotei, aşa cum scrie la începutul epistolei:

După cum te-am rugat, la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit, care dau naştere mai mult la certuri de vorbe decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum. (1 Timotei 1:3-4)

Timotei

Chiar dacă Pavel nu specifică în ce calitate l-a pe Timotei la Efes, este foarte clar din citirea epistolei, că Timotei urma să acţioneaze în aceeaşi autoritate pe care o avea Pavel în această biserică. În această autoritate Timotei urma să pună în rânduială mai multe lucruri.

Episcopul

Se pare că biserica din Efes urma să aleagă pe un episcop căruia apoi urma să-i fie transferată această autoritate pe care la moment o avea Timotei primită de la Apostolul Pavel. Dar, având în vedere marea responsabilitate şi autoritate care urma să fie dată acestui episcop, adică priveghetor, Apostolul îi scrie lui Timotei să urmărească bine şi să încredinţeze această slujbă doar unui om care are un caracter frumos şi integru şi astfel să poată face faţă responsabilităţii. Iată ce i-a scris Pavel lui Timotei despre calităţile episcopului:

Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.” Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-şi chivernisească bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. Căci, dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului. Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară şi să cadă în cursa diavolului. (1 Timotei 3:1-7)

Timotei avea responsabilitatea să aleagă şi să pună în slujbă pe episcop şi pe diaconi.

Diaconii

Instituirea slujbei de diacon este bine prezentată în cartea Faptele Apostolilor şi aceasta a fost o slujbă prezentă în toate bisericile din vechime cât şi în cele de azi. Apostolul Pavel însă a insistat la copilul lui în credinţă să-i amintească încă odată în detalii care sunt calităţile necesare ale celor ce vor fi rânduiţi la slujba de diacon:

Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câştig mârşav, ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat. Trebuie cercetaţi întâi, şi, numai dacă sunt fără prihană, să fie diaconi. Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile. Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste şi să ştie să-şi cârmuiască bine copiii şi casele lor. Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus. (1 Timotei 3:8-13)

Prezbiterii

Cuvântul „prezbiter” din greacă înseamnă bătrân şi acesta indică nu doar la vârsta fizică, ci la maturitatea spirituală a persoanei şi rolul pe care îl avea în luarea deciziilor importante. În biserică erau mai mulţi prezbiteri şi împreună îşi puneau mâinile (hirotoniseau) pe noii slujitori. Aşa a fost şi în cazul lui Timotei, cum scrie Pavel:

Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. (1 Timotei 4:14)

Prezbiterii de asemenea erau predicatorii, învăţătorii şi cei care administrau în biserică, aşa cum vedem din următorul verset:

Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. (1 Timotei 5:17)

Lista văduvelor

Dacă celelalte categorii le vedem azi, aceasta lipseşte în cele mai multe biserici şi nu se pune mare accent pe restabilirea ei în organizarea bisericilor locale. Aceasta era o listă a femeilor rămase văduve de care purta de grijă biserica locală, adică le împlinea nevoile lor după ce treceau de vârsta de 60 de ani şi aceasta doar dacă şi ele au slujit cu credincioşie sfinţilor din biserică.

O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat, să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună. (1 Timotei 5:9-10)

Adevărurile care ies cel mai mult în evidenţă sunt următoarele:

• Succesul bisericii din primele secole se datora calităţii caracterelor conducătorilor şi nu sistemului sofisticat de organizare.
• Organizarea era simplă dar orientata la împlinirea nevoilor.