După ce am explorat logica planului lui Dumnezeu pentru căsătoria heterosexuală monogamă drept fundament al familiei naturale şi mijloc sigur de dezvoltare a calităţilor esenţiale de caracter ai membrilor ei, vom privi fugitiv la alte grupări sociale intime care au fost stilizate ca şi “familii” de către cei care pun la încercare modelul biblic. Limitîndu-ne doar la cele mai recunoscute, vom aminti cuplurile heterosexuale, care conveţuiesc fără copii şi cele cu copii adoptaţi sau copii din relaţiile anterioare, la fel ca şi persoanele necăsătorite( de regulă femei) care au născut sau au adoptat copii fără intenţia sau posibilitatea de a-i creşte împreună cu un partener. Statisticile arată că aceste grupări au un singur lucru în comun: ele nu sunt de lungă durată. În comparaţie cu familiile întemeiate pe căsătorie, chiar şi într-o societatea cu o rată înaltă a divorţului, aceste grupări sunt de scurtă durată.
Cuplurile homosexuale, pe lîngă faptul că au relaţii de cea mai scurtă durată (un număr de cercetări în diverse societăţi care susţin homosexualitatea indică doi ani pentru bărbaţi şi cu cîteva luni mai puţin pentru femei) de asemenea nu sunt de obicei monogame. Membrii “familiei alternative” transmit mesajul de a nu fi fidel angajamentului: promisiuni călcate, relaţii falimentate şi aşteptări joase. Deşi deseori există un nivel înalt de dedicare între părinţi şi copii în familiile cu un singur părinte, “golul” psihologic lăsat de părintele care lipseşte şi identificarea copilului cu părintele abandonat sau care a abandonat, îşi spun cuvântul la capitolul încredere şi dedicare în relaţii, în special cu persoane de sex opus. Familiile văduvite sunt excepţii de la această regulă, deoarece dedicarea persoanei lipsă nu este pusă la îndoială, şi sentimentele pozitive ale membrilor rămaşi în viaţă servesc pentru a menţine continuu prezenţa acelui părinte în familie.
Un alt element care lipseşte din grupările “familiilor alternative” este auto-controlul. Cercetările arată că cuplurile heterosexuale şi cele homosexuale, care trăiesc în concubinaj, au o rată mai înaltă de violenţă domestică decît cuplurile căsătorite şi că homosexualii au o rată mai înaltă de a repeta violenţa. Egoizmul este elementul principal în relaţiile care nu presupun nici un fel de angajament, în special în cele homosexuale, care tind să fie non-monogame, de regulă bazate pe nevoia reciprocă a partenerilor de a se exploata unul pe celălalt pentru a “completa” deficitul identităţii de gen. Doctorul Joseph Nocolosi, terapist care ajută bărbaţii să scape de homosexualitate descrie această încercare ca o împlinire a unei nevoi pe care o au si anume: ”Atracţia faţă de persoane de acelaşi sex va tinde să înlocuiască masculinitatea pierdută dinăuntrul acelei persoane.”
Cît despre trăsăturile de caracter enumerate anterior, este evident că ele sunt modelate mai bine de doi parteneri dedicaţi unui angajament, de genuri opuse, deoarece acesta este cadrul care permite fiecărui partener să depună mai mult efort şi resurse interioare pentru a coopera cu partenerul de sex opus, al cărui gen ridică probleme în înţelegerea, împărtăşirea perspectivei de viaţă şi coordonării rolurilor şi abilităţilor specifice genului. Factorul dedicării este foarte important deoarece el permite tuturor membrilor familiei să vadă cum problemele şi provocările vieţii sunt rezolvate în timp şi toţi beneficiază de ajustările necesare pentru convieţuire.
1. More about unmarried different-sex couples, paragraf care citează cercetări de pe site-uri care propun diferite alternative căsătoriei – http://www.unmarried.org/statistics.html.
2. http://www.acpeds.org/?CONTEXT=art&cat=22&art=50.
3. Roger Sider, M.D.,“Living Together Risky for Young Women and Children,” (“Trăind împreună e riscant pentru femeile tinere şi copii”) Grand Rapids Press Januaryf 25, 1999, reprodus în “the Divorce Statistics Collection” (Colecţia statisticilor de divorţ) pe site-ul http://www.divorcereform.org/mel/adomesticviolence.html
4. 2004 General Social Survey, Statistics Canada, Canada’s National Statistical Agency (Agenţia Naţională de Statistică,), iulie 7, 2005.
5. “A Descriptive Analysis of Same-Sex Relationship Violence for a Diverse Sample,”(Analiza descriptivă a violenţelor în relaţiile de acelaşi sex pe un eşantion divers) The Journal of Family Violence, Publisher Springer Netherlands, Volum 15, Num. 3, septembrie 2000, Pag 281-293. ISSN 0885-7482
6. Greenwood, G., Relf, M., Huang, B., Pollack, L., Canchola, J., and Catania, J. (2002). “Battering victimization among a probability-based sample of men who have sex with men,” Amer. J. Pub. Health, 92: (12), 1964-69.
7. Tjaden, P., Thoennes, N., Allison, C. (1999). “Comparing violence over the life span in samples of same-sex and opposite-sex cohabitants,” (. “Comparând violenţa cu durata de viaţă pe grupuri de concubini de acelaşi sex şi de sex opus) Violence and Victims, 14(4): 413-425.
8. Cercetări cu privire la copii care suferă de violenţa domestică: de la CAEPV, articol ce sumarizează cercetările recente pe site-ul .
9. Nicolosi, Joseph, Ph.D., “The Meaning of Same-Sex Attraction,”(Sensul atracţie faţă de acelaşi sex) 2008, reprodusă în secţiunea Documente a NARTH website, http.www.narth.com. (traducere Ala Talmazan)