Cum Internetul afectează rolurile tradiționale în relația părinte-copil

Copiii și adolescenții înoată într-un ocean al tehnologiilor informaționale. Acesta este mediul lor înconjurător. Părinții, pe de altă parte, se simt mai mult ca peștii care nu fac parte din acest ocean. Numai în 2009, s-au deschis 47 milioane de site-uri noi. Aceasta înseamnă că la fiecare secundă apar două site-uri noi. Părinții se întreabă: „Cum pot să fac față tuturor acestor schimbări?”

Părinții ca Imigranți Digitali

În cartea sa, „Flickering Pixels”, Shane Hipps aseamănă părinții cu personajul Benjamin Button, care era matur la corp, dar copil la minte. Hipps asociază părinții cu acest rol în legătură cu lumea digitală. „Pentru multe minți mature, lumea digitală este o țară străină unde se vorbește o limbă necunoscută și sunt la putere norme și practici stranii. Părinții sunt ca niște imigranți nedocumentați, în timp ce copiii lor sunt cetățeni nativi ai acestui plai și sunt aici în calitate de traducători sau ușieri.”

Aceasta este pentru prima dată în istoria omenirii când rolurile se inversează. Ne-am mutat de la o cultură bazată pe tipar la una bazată pe imagine. Când s-a dezvoltat presa scrisă, cuvântul tipărit a devenit o putere în mâna adulților. Copiii trebuiau să învețe lumea cuvântului scris. Cuvântul tipărit deținea atunci cheia informației maturilor. Au trecut câțiva ani până ca copiii să învețe arta citirii și apoi să o stăpânească.

Era electronică a produs schimbarea. Copiii și adulții au acces la aceeași televiziune și surse radio. „Audiovizualul a dezvăluit cortina care ascundea lumea matură, care anterior era ascunsă pe paginile cărților. ” Lumea digitală a continuat schimbările. Acum situația s-a inversat. Adulții dispar, iar copiii dețin puterea. Părinții încearcă din răsputeri să pătrundă lumea digitală misterioasă a copiilor lor.

Cu toate acestea, lumea digitală este o lume a unei libertăți de neimaginat. Ea îți dă acces aproape la oricine și la orice. Atunci când părinții refuză ca măcar să înțeleagă această lume, înseamnă că ei pierd puterea de a avea o privire generală, de a pune limite și de a da direcții copiilor lor.

Întrebarea care rămâne este cum un părinte poate prelua controlul? Ce credeți? Cum pot părinții să mențină autoritatea în spațiul digital? Când și cum trebuie părinți să permită copiilor lor să interacționeze cu lumea virtuală de comunicare?

Cu referire la: Christian Post