Echipa din SUA care vine să slujească la tabăra English For a New Life (15 – 25 iulie 2015)

Echipa noastră va călători din Carolina de Nord să predea la tabăra „Engleză pentru o Viață Nouă”. 

Aceștia sunt membrii echipei noastre:

Reagan Davis, 16 ani, pentru prima dată vine în Moldova și călătorește în afara Statelor Unite.

Dave Johnson, de asemenea, pentru prima oară vine în Moldova, recent pensionat după 31 de ani în Forțele Aeriene.

Paul Johnson, 21 ani, pentru a doua oară vine în Moldova.

Adam Johnson, 25 ani, pentru a doua oară vine în Moldova.

Sarah Johnson, 18 ani, pentru a treia oară vine în Moldova.

Susan Johnson, lider de grup, pentru a treia oară vine în Moldova.

Echipa noastră a început pregătirile încă în luna ianuarie. Am petrecut mult timp în rugăciune ca să vedem chemarea lui Dumnezeu în viața noastră și, de asemenea, să facem lecții specifice în fiecare lună în care am învățat abilități de creștere a echipei. De asemenea, ne-am întâlnit săptămînal pentru a face ambele studii biblice pentru vară: “Dumnezeule, exiști?” și “Isus – Putere Minunată, Dragoste Minunată.” Ambele sunt în baza Evangheliei după Ioan. Am avut un timp atât de interesant, pregătindu-ne pentru predare. De asemenea, am lucrat împreună să adunăm bani și Domnul a asigurat prin căile Sale mărețe ca noi să vă aducem aceste cărți de studiu biblic și să le punem în mâinile voastre. Toți noi suntem foarte încântați să împărtășim cu voi ce ne-a arătat Domnul prin aceste captivante studii biblice.

În continuare citiți mărturiile membrilor de echipă care au slujit anul trecut la tabăra EFNL.

Paul a finalizat vara trecută studiile la facultatea de Management Culinar. La moment el este bucătar-șef la hotelul “The Grove Park Inn” din Asheville, NC și, de asemenea, își continuă studiile de masterat în afaceri. Prima sa implicare la tabăra EFNL a avut un impact extraordinar în viața lui Paul. El a ales să-și petreacă 2 săptămîni din concediul de la serviciu pentru a se reîntoarce vara aceasta în Moldova:

Anul trecut am fost cu adevărat binecuvântat să am oportunitatea să vin la Moldova și să ajut să predau engleza la tabăra EFNL. Am întâlnit atât de mulți tineri minunați care erau entuziasmați nu doar pentru a-și perfecționa engleza, dar, de asemenea, aveau un zel frumos pentru Dumnezeu. Sunt atât de încântat să vin din nou anul acesta și să am noi experiențe și noi lecții de învățat.

Adam a terminat colegiul în Artă și posedă licența de asistent medical. Anul trecut a fost prima călătorie a lui Adam la Moldova. El a slujit la tabăra EFNL, dar și la o altă tabără de zi timp de o săptămînă și apoi a mers și la Festivalul Precept.

Nu doar că am predat engleza anul trecut, dar am avut și posibilitatea să fiu martor la efectele miraculoase pe care le aduce studierea Cuvântului lui Dumnezeu în viețile celor ce-L caută. Predînd engleza studenților EFNL, m-a făcut deseori să mă opresc și să fiu sigur că am o comunicare corectă cu participanții și pe înțelesul lor și, de fapt, fiecare din noi ar trebui să ne raportăm astfel la studierea Bibliei. Cât de mult aș dori să mă laud cu abilitățile mele, dar trebuie să recunosc că a fost meritul lui Dumnezeu în felul cum El a lucrat în viețile participanților la tabără. A fost o experiență smerită să vezi cum acei tineri doreau să învețe ceva nou în fiecare zi.

Sarah abia acuma termină anii de liceu, chiar dacă este pentru a treia oară în Moldova. Ea va începe colegiul în toamnă și va studia două facultăți- Misiologie și engleza ca a doua limbă. După prima ei călătorie la Moldova în 2013, Domnul i-a vorbit în drum spre casă ca să-și schimbe planurile sale cu privire la carieră. El a chemat-o să devină misionară.

Această vară va fi a treia mea călătorie la Moldova. Fiecare an este tot mai încântător pentru mine ca să vin și să vă întâlnesc pe toți voi. Îmi place fiecare parte a EFNL, dar dacă aș fi ales lucrul preferat, ar fi să stau jos cu cineva în afara lecțiilor și să ascult ce au reușit ei să învețe. Am văzut dorința de a învăța și pasiunea pentru Cuvântul lui Dumnezeu în ochii lor. Cineva odată mi-a spus că este un lucru extraordinar ca să vin și să-i încurajez și să-i învăț pe oameni; i-am spus că, de fapt, ei sunt aceea care mă încurajează și mă învață. Vă iubesc pe toți foarte mult!

Susan este un lider pregătit de către Precept din 1993. Este mamă a trei fii, o fiică, o noră și o nepoțică. Pasiunea ei este să ucenicizeze pe alții în Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul a pus lucrarea Precept Eurasia pe inima ei încă din 1993 și a fost o mare binecuvântare când ușile s-au deschis pentru ea ca să înceapă această lucrare cu 3 ani în urmă.

Vara anului 2014 am avut ocazia să petrec 32 de zile în frumoase în țara Moldova. Am văzut pe Domnul lucrînd prin misiunile prin sate, EFNL și la Festivalul Precept. Vara trecută, grupa mea de EFNL m-a marcat în multe feluri. Am avut un frate și o soră care aveau dizabilități fizice, dar în fiecare zi au depus un efort extraordinar pentru a studia Cuvîntul lui Dumnezeu. Restul grupei li s-au alăturat încurajîndu-i, ajutîndu-i și înțelegîndu-i. Un alt participant care nu prea se implica la studiu în primele zile, a început să vadă lumina lui Dumnezeu în studiul biblic. La sfârșitul taberei el ne-a mărturisit cum era fără nici o speranță cînd a venit la tabără, ca apoi Domnul să-i arate mântuirea prin acel studiu biblic. El a mers acasă fiind o creatură nouă și cu o nădejde și că El și-a pus nădejdea în Domnul. Îmi place să văd transformarea studenților în timpul taberei și cum erau mișcați zilnic, văzînd cum lucrează Domnul. Abia aștept să mă reîntorc în această vară și să încurajez pe oameni să vină la tabără ca să guste ce bun este Domnul. Mă rog pentru voi și vă iubesc mult!”

Vă invităm pe toți voi la tabăra English For a New Life 10 zile: 15 – 25 iulie 2015. Vă puteți înregistra aici. Contactele noastre sunt info@precept.md sau la telefon +37369966779.