Dreptul părintelui la educarea și instruirea copilului

Homosexualii țintesc la mintea copiilor

Gerald Hannon, pedofil homosexual care promovează în mod deschis abrogarea legilor privind vârsta minimă pentru întreținerea de relații sexuale (vârsta consimțământului), în cartea sa LAVENDER CULTURE, se plânge că ”mișcarea pentru drepturile homosexualilor” dispune de prea puțini copii implicați. Situația trebuie să se schimbe, afirmă el:

”În prezent, nu avem nici o organizație constituită numai din tineri… Atragerea celor tineri în mișcarea homosexualilor, în număr mare, trebuie să reprezinte provocarea pentru următoarea fază a mișcării. Este o provocare pe care ne-o stabilim noi înșine.”

Încălcarea dreptului părinților de a-și educa și instrui copiii

Articolul 48 din Constituția Republicii Moldova prevede îndatorirea, dar și dreptul părintelui de a-și educa și instrui copilul. Conform articolului 8 din Legea privind drepturile copilului nr. 338 din 15.12.1994, părinții sau persoanele subrogatorii legale au dreptul să educe copilul conform propriilor convingeri.

Coaliția nediscriminare au dat startul din toamna aceasta caravanei Caravana ”Moldova fără discriminare”, mergând prin școli să desfășoare lecții educative în domeniul nediscriminării și toleranței. Deși nu toți directorii le-au permis, în școlile unde au fost le-a vorbit tinerilor despre prejudecățile din societate. Desigur că copiilor li s-a vorbit și despre ”prejudecățile” privind modul de viață homosexual, care nu este o categorie neutră din punct de vedere moral. Pentru astfel de lecții nu s-a cerut acordul părinților, deoarece părinții au dreptul legal să-și educe copiii în spiritul propriilor convingeri. Astfel de ore fără acordul părinților reprezintă o încălcare gravă a dreptului acestuia.

Violarea drepturilor părintești în acest sens este foarte frecventă în statele europene, unde este predată insistent copiilor în mod obligatoriu educația sexuală, fără a fi posibilă scutirea cuiva de aceste lecții. Lecțiile date în mare parte se bazează pe ideii liberale în ce privește moralitatea, care insistă pe excluderea oricăror limite. Așa subiecte cum ar fi castitatea, abstinența, fertilitatea naturală și semnificația sexualității în căutarea fericirii în mod normal nu sunt discutate. Un astfel de context de educație sexuală din școală creează dificultăți pentru părinții creștini care înțeleg că au datoria să păzească mintea copiilor lor, pentru că ”din ea ies izvoarele vieții”. Potrivit unui raport din Germania prezentat Comitetului pentru Drepturile Omului de Gudrun Kugler, părinții care se opun acestor lecții și retrag copiii lor de la aceste lecții ori cer lecții particulare sunt amendați. ”În nenumărate procese, părinții creștini au fost obligați să plătească aceste amenzi.”

Un eventual astfel de refuz din partea părinților în Republica Moldova ar fi urmat de învinuiri de discriminare în instanța de judecată, iar urmând practica din Marea Britanie și alte țări – lipsirea de drepturile părintești pe motiv de educație discriminatorie și de intoleranță din partea părinților.

În felul acesta, dreptul la nediscriminare anulează dreptul părintelui la educarea copilului său. Deja altcineva decide în locul părintelui că nu este moral și sănătos să-l înveți că homosexualitatea este o anormalitate, un păcat, pentru că vei fi învinuit în așa caz de discriminare. Totodată, copilului i se va preda într-un spirit de toleranță că homosexualitatea este ceva normal și o opțiune pentru care nimeni nu are dreptul să-ți reproșeze.

Ce pot face părinții?

Părintele are datoria să protejeze copilul de informația care-i poate afecta gândirea și să-l învețe calea corectă pe care trebuie să o urmeze în viață. Copilul nu are discernământ să deosebească binele de rău, de aceea Dumnezeu a pus această responsabilitate pe seama părintelui. De aceea, este bine să depuneți o plângere directorului școlii, precum și la Ministerul Educației și să cereți interzicerea unor astfel de ore. De asemenea, este important pentru fiecare părinte să explice pericolul acestui mod de viață copiilor.

Iată ce ne învață Biblia la acest capitol:

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. (Proverbe 22 :6)

Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el. (Proverbe 22 :15)

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. (Deuteronom 6 :5-7)

Confuzie în mințile copiilor

Alianța Famiilor din România într-un buletin informativ din octombrie 2012 explică de ce o astfel de educație în școli aduce confuzie în mințile inocente ale copiilor de la o vârstă fragedă.

”Un fenomen nemaintâlnit cu doar o generație în urmă se reliefează tot mai pregnant în societățile occidentale – confuzia crescândă a copiilor privind propria identitate sexuală. Ceea ce era cert si indubitabil ieri, nu mai este cert astazi. Copiilor li se spune tot mai mult în clasele de educație sexuală că identitatea sexuală, masculină ori feminină, e o chestiune subiectivă nu un dat biologic, că este un fenomen fluid care se deapănă de-a lungul vieții, și care ia sensuri și direcții diferite depinzând de situații de viață și influențe externe. Li se explică că de fapt nu există doar două identități sexuale imuabile, cea feminină și masculină, ci și alte orientări și identități, numite intermediare (intersex = intre-sexe), terțe ori multiple. Această confuzie deformează mințile copiilor. Ce sunt, se intreabă ei? Băiat sau fată? Din nefericire aceasta confuzie, în loc de a fi privită ca o malformație psihologică care poate fi corectată în anii de început ai vieții, este privită tot mai mult, chiar și de părinți, ca ceva normal. Generația actuală de părinți occidentali a fost îndoctrinată, înca din clasele elementare, în confuzia sexuală de care au suferit când erau copii. Astfel încât confuzia de gen devine ereditară, se transmite de la generație la generație și se intensifică pe parcursul timpului. În loc să fie rectificată la nivel mintal, este promovată chirurgical: băieții care spun că se simt, ori s-ar simți, mai comfortabili ca fete, sunt transformați, prin intervenții chirurgicale în fete, și invers. Este asta un lucru bun sau rău pentru copii? Ori pentru societate? Noi (Alianța Familiilor din România) numim lucrul acesta inca o crima legala pe care adultii o comit impotriva copiilor lor.”

Cum sunt protejați copiii în alte state

St. Petersburg și Ucraina a văzut acest pericol și a interzis prin lege propaganda homosexuală. În Sankt Petersburg legea a fost adoptată aproape în unanimitate de către Adunarea Legislativă în 2011, în Ucraina aceasta a trecut a I-a lectură, după a II-a lectură urmând a fi semnată de Victor Ianucovici. Proiectul prevede sancțiune de până la 5 ani pentru acțiuni publice prin care se promovează homosexualitatea (sodomia), lesbianismul, bisexualitatea și transsexualitatea printre minori”, precum și pedofilia. Autorii proiectului din Ucraina au adus drept exemplu de promovare interzisă filmul care a câștigat premiul Oscar ”Brokeback Mountain” care prezintă dragostea dintre doi homosexuali cowboys.

Parlamentul rus adoptă o lege prin care interzice propaganda homosexuală printre minori

Un astfel de proiect de lege a votat în prima lectură și de camera inferioară a parlamentului rus cu 338 de voturi pentru şi doar unul ­– împotrivă.

Ucrainenii argumentează necesitatea adoptării acestei legi prin faptul că ”promovarea homosexualității constituie o amenințare pentru securitatea națională”, pentru că stilul de viață ales ar putea duce la o ”epidemie” HIV/SIDA, la distrugerea instituției familiei și să conducă la un deficit de copii care ar declanșa o ”criză demografică”.