Dragostea infinită


“Isus le-a zis: „Fiul Omului urmează să fie trădat în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va fi înviat“. Ei s-au întristat foarte tare.” (Matei 17:22-23)

Dumnezeu este drept. Dumnezeu este iubitor. Dreptatea Lui ne condamnă, dar dragostea lui ne salvează. Când aceste două lucruri se ciocnesc unul din ele ar trebuie să anuleze pe celălalt, de aceea, Dumnezeu este prins în această dilemă dintre dreptatea și dragostea Lui. Fiindcă toți am păcătuit la un moment dat în viață, dreptatea infinită a lui Dumnezeu Îi cere să pedepsească păcatul, dar datorită dragostei Sale infinite vrea să găsească o modalitate de a ne scăpa de pedeapsă.

Care este singura modalitate prin care Dumnezeu poate rămâne drept și în același timp să nu ne pedepsească pentru păcatele noastre? Pentru aceasta trebuie să pedepsească un înlocuitor fără păcat care se oferă voluntar să suporte pedeapsa în locul nostru (fără păcat, deoarece înlocuitorul trebuie să plătească pentru păcatele noastre, nu ale lui; și voluntar deoarece ar fi nedrept să pedepsești un înlocuitor împotriva voinței lui). Dar unde poate găsi Dumnezeu un înlocuitor fără păcat? Nu în omenirea păcătoasă, ci numai în El Însuși. De fapt, Dumnezeu Însuși este Înlocuitorul!

“Dar eu sunt un om bun!” spui tu. Poate că ești bun în comparație cu Hitler sau chiar vecinul tău. Dar standardul lui Dumnezeu nu este Hitler și nici vecinul tău. Standardul Lui este perfecțiunea morală, pentru că însăși natura Lui neschimbătoare este perfecțiune morală. De fapt, mitul cel mai mare pe care îl cred oamenii azi în materie de religie este că dacă ești “bun” vei ajunge în cer. Potrivit aceste concepții, nu contează ce crezi atâta vreme cât ești un om “bun” și faptele tale bune cântăresc mai greu decât cele rele. Dar credința aceasta este falsă, deoarece un Dumnezeu absolut drept trebuie să pedepsească faptele rele, indiferent câte fapte bune ar face cineva. Odată ce am păcătuit împotriva unei Ființe eterne – și toți am păcăuit – noi ne merităm pedeapsa eternă și nicio faptă bună nu poate schimba acest lucru.

Isus a venit ca să ne ofee o cale de scăpare de la această pedeapsă și să ne dea viață veșnică. Paradisul pierdut din Geneza devine paradisul recâștigat în Apocalipsa. Deci când Isus a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.” (Ioan 14:6), El nu a emis o pretenție arbitrară, ci a făcut o afirmațiece reflectă realitatea universului. Isus este singura cale, deoarece există un singur mod în care Dumnezeu poate reconcilia dreptatea lui infinită cu dragostea lui infinită. 

Articole recomandate: