Alți 51 de tineri s-au decis pentru puritate în Sudul Moldovei

În perioada dintre 31 martie – 5 aprilie, în una din regiunile de Sud ale Moldovei, au avut loc câteva seminare din cadrul proiectului ”Dragostea Adevărată Așteaptă”. Seminarele au fost predate în cadrul unei școli profesionale din regiune, după care 51 de studenți au decis să nu întrețină relații sexuale până la căsătorie.

La seminare, au participat studenți cu vârstele cuprinse între 18-20 ani, unii dintre ei având deja experiențe de relații intime. Totuși, profesorii care au ținut ore despre educația sexuală mai speră că mesajul lansat de către ei va avea un efect pozitiv asupra tinerilor și-i va motiva la schimbare, deoarece ”Domnul Isus a venit ca să dea o a doua șansă celor care cred și decid să nu mai păcătuiască în acest mod”, au spus ei.

Însuși psihologul școlii a avut dubii în privința unei eventuale schimbări a persoanelor care au întreținut relații anterior și se gândea să nu traumăm fetele prin mesajul comunicat, în special pe acele fete care au avut avorturi deja. Ca replică, i s-a explicat că tocmai ele au nevoie de mesajul abstinenței pentru a nu încuraja consecințele care ar putea să le suporte ca urmare a repetării acestui păcat.

Proiectul DAA continuă să ajungă la inimile cât mai multor tineri și adolescenți din diferite regiuni ale țării pentru ca să-i motiveze să ia decizia pentru puritate.