Proiectul Dragostea Adevărată Așteaptă continuă. Astăzi adolescenții și tinerii unui alt gimnaziu au participat la lecțiile despre Adevărata Dragoste predate de organizatorii proiectului.
La vârsta adolescenței este mai ușor să-ți stabilești valori și să decizi să te păstrezi curat până la căsătorie, decât după ce mintea deja a fost otrăvită cu idei liberale privind sexualitatea. Un tânăr din clasa a IX-a a spus că ar fi prea târziu, pentru că ”după ce ai întreținut relații sexuale, nu este ușor să te oprești și să începi o viață curată din acest punct de vedere”.
Totodată, organizatorii proiectului au accentuat posibilitatea de a primi iertare de la Dumnezeu care dă și puterea de a trăi viața în ascultare de El, pentru că Dumnezeu ne vrea fericiți.
Chiar dacă printre clasele a VII-a, a VIII-a, a IX-a, mai puțini tineri au ales să semneze legământul purității, în pofida părerilor lor, o bună parte din colegii lor au știut să ia decizii pentru viața lor fără să le pese de o eventuală batjocură din partea celorlalți. Băieții și fetele au spus la sfârșitul orelor că au învățat cum să ia decizii corecte, cum să se protejeze în mod real (având în vedere abstinența) și cum să nu se lase influențați de imoralitatea promovată în societatea noastră.
Făcând totalurile, 44 de adolescenți și tineri au decis să se păstreze curați până la căsătorie, iar 30 au refuzat din mai multe motive. Unii din ei au luat legămintele ca să decidă ulterior dacă le vor semna.
Într-o clasă, fenomen mai rar întâlnit de la începutul proiectului, fiecare elev a mai cerut cel puțin încă un legământ pentru cineva apropiat.