Doctrina postmilenistă: adevăr sau minciună?

Întrebare: Ce credeți despre doctrina postmilenistă, doctrina escatologică care vede pe Hristos venind înapoi pe pământ după ce pământul va fi transformat de evanghelie? În scurt, istoria merge spre mai bine, cînd tot mai mult crește Împărăția (plămădeala în aluat, încet, dar sigur) lui Isus Hristos, începând cu inimile oamenilor, care schimbă totul în jur, inclusiv cultura societății.

Doctrina postmilenistă s-a răspândit cu putere în secolul al XIX-lea, când creștinismul lua amploare în special în Europa și se părea că a apărut temelia pentru Împărăția de o mie de ani. Totuși, odată cu primul război mondial și apoi al doilea război mondial, doctrina postmilenistă a început să piardă din adepți, așa că în anul 1952, Charles L. Feinberg declara: „Evenimentele prezente fac imposibilă susţinerea pe mai departe a unei poziţii postmileniste şi nu va mai trece mult până va fi abandonată cu totul.” (Charles L. Feinberg. Premillennialism or Amillennialism? Findlay, Ohio: Van Kampen Press, 1952), 62.) Iar în 1977 Millard Erckson afirma: „În zilele noastre postmileniştii sunt, dacă nu o specie fosilă, cel puţin o specie pe cale de dispariţie.”⁽ Erickson, Contemporary Options in Eschatology, 62.)

După părerea mea, realitatea zilelor noastre, mai mult ca oricând, dovedește eroarea acestei doctrine. Țările europene și Statele Unite, care erau cunoscute altădată ca și țări creștine, sunt de nerecunoscut: fac impresia că islamul este favorizat în această parte a lumii mai mult decât creștinismul.

Dar ce este mai important și mai temeinic e faptul că doctrina postmilenistă are la temelie o interpretare non-literară și nu are suport biblic. Această doctrină vine în contradicție cu învățătura clară a Scripturii. Metoda non-literară de interpretare a Scripturii deschide uși pentru orice fel de interpretări și fiecare poate interpreta cum dorește Scripturile.

Nu intenționez să fac o analiză amănunțită a acestei doctrini, dar voi lua un aspect din această doctrină ca să arăt că această învățătură vine în contradicție cu textul clar al Scripturii.

Potrivit cu doctrina postmilenistă atât cei credincioși, cât și cei necredincioși vor învia la a doua venire a Domnului Isus, adică la sfârșitul Împărăției de o mie de ani. Totuși, dacă analizăm capitolul 20 din Apocalipsa (fiindcă doctrina postmilenistă se bazează pe interpretarea non-literară a acestui capitol) vom vedea că în acest capitol sunt descrise două învieri:

1. Învierea celor credincioși

Cei care vor învia înainte de Împărăția de o mie de ani sunt numiți fericiți și sfinți, fiindcă ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El (Hristos) o mie de ani. Deci, sfinții vor învia înainte de Împărăția de o mie de ani.

Și am văzut niște scaune de domnie; și celorce au șezut pe ele, li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei, și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mînă. Ei au înviat, și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Ceilalți morți n-au înviat pînă nu s-au sfîrșit cei o mie de ani. Aceasta este întîia înviere. Fericiți și sfinți sînt ceice au parte de întîia înviere! Asupra lor a doua moarte n’are nicio putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărăți cu El o mie de ani. (Apocalipsa 20:4-6)

2. Învierea celor necredincioși

Ceilalți, adică necredincioșii, vor învia după Împărăția de o mie de ani: “Ceilalți morți n-au înviat pînă nu s-au sfîrșit cei o mie de ani.” Și ei vor învia pentru Judecată după ce pământul de acum și tot ce este pe el va pieri.

Ceilalți morți n-au înviat pînă nu s-au sfîrșit cei o mie de ani (Apocalipsa 20:5)

Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb, și pe Celce ședea pe el. Pămîntul și cerul au fugit dinaintea Lui, și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții cari erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa 20:11-15)

Cred că acest argument este suficient pentru a demonstra că doctrina postmilenistă nu are suport biblic.