Dinozaurii contemporani oamenilor – partea II

Conform mărturiilor cronicilor celtice vechi, regele Moridd (în latină Morvidus) a fost ucis și înghițit în anul 336 î.d.Hr. de monstrul gigantic Belua (de reținut faptul, că termenul de dinozaur a apărut abia în anul 1841, iar până atunci diferitele popoare numeau aceste animale diferit).

Regele britanic, Peredaru, a avut mai mult noroc — el a învins în lupta cu un astfel de monstru în regiunea (Wales). Cronicile britanice, de asemenea, ne relatează o mulțime de locuri pe teritoriul actualului Wales, care cândva era populat de monștrii Afanc și Carrog, ce și-au primit denumirea după numele acestor ființe. Unul din ultimii afanci a fost ucis în anul 1693 de Edward Lloyd în Llayn al-Afanc pe râul Conway.

Un loc considerabil îl au dragonii în scrierile epice scandinave. Așa, de exemplu, Saga Volsunga glorifică isprăvile luptătorului pe nume Sigurd, care a învins monstrul Fafnir. Fafnir se deplasa pe patru picioare, glisând corpul greu pe pământ. Știind că pielea de pe spatele lui Fafnir este de nestrăpuns cu lancea sau sabia, Sigurd a săpat o groapă pe drumul care îl traversa monstrul ca să ajungă la cascadă și, ascunzându-se în ea, a străpuns animalul care trecea pe deasupra în burtă.

În epoca medievală timpurie aflăm că luptele cu dragonii practic erau cele mai populare ocupații ale cavalerilor, cu excepția turneelor și aventurilor romantice. Un loc central în literatura cavalerească îl ocupă poema anglo-saxonă Beowulf. După părerea unanimă a cercetătorilor istorici, eroul acestei poeme este nepotul regelui Grethel, Beowulf (495-583 e.n.) – personaj istoric real, care a luat parte la multe evenimente istorice reale. Însă, necătând la alte lucruri, principala ”profesie” a lui Beowulf a rămas sezonul vânătorii de dragoni. Noi putem să stabilim și data concretă a celei mai importante realizări a lui Beowulf — victoria asupra monstrului GRENDEL — anul 515 e.n. (anume în acest an cavalerul a întreprins renumita călătorie către regele danezilor Grothgaru). Durata vieții lui grendel putea să treacă de 300 de ani și, spre sfârșitul vieții, dragonul putea să atingă o înălțime de câteva ori mai înaltă decât a omului, ceea ce nu reprezenta o problemă în a înghiți un om. Pielea de pe corpul animalului era greu de străpuns cu sabia sau sulița. Un adevărat monstru gigant, ce se putea mișca rapid și fără zgomot pe două picioare puternice din spate, cele din față însă erau mici, fragile și neajutorate, fixate în aer. O descriere ce corespunde cu un Tyrannosaur. Beowulf, știind locurile slabe ale animalului, i-a tăiat lui grendel laba din față, după care creatura a murit datorită sângerării rănii (nu e de mirare, deoarece tensiunea arterială a ti-rexului trebuia să fie considerabilă pentru alimentarea cu oxigen a creierului). Beowulf și echipa sa, așa cum se cuvine profesioniștilor, acordau suficientă atenție studierii structurii, obiceiurile și stilului de viață a dragonilor. Descrierile prezentate în carte ne permit sa identificăm practic toate tipurile de dragoni, menționați în poemă, cu fosilele de reptile descoperite de paleontologi.

O personalitate istorică reală reprezintă, de asemenea, marele martir Gheorghii — originar din Capadocia, ce a atins poziția de comita (comandant militar superior și consilier) pe timpul împăratului Diocletian. Cronicile au păstrat data și locul concret al morții mucenice sf. Gheorghii – 23 aprilie anul 303, orașul Nikomedia (actual – Ismid). Însă o altă faptă a fost adăugată la numele său, venerat în lumea creștină, un erou definit răsunător ca Victorios. Conform tradiției, în una din campaniile sale militare se afla în Beirut, pe timpurile acelea oraș fenician. Nu departe de oraș, în munții libanezi, se situa un lac. În el locuia un dragon răpitor, care a băgat groaza în locuitorii din împrejurimi. La îndemnul preoților păgâni, localnicii aduceau regulat la lac un băiat sau fată ca jertfă și erau lăsați să fie mâncați de dragon. Aflând despre aceasta, sf. Gheorghii s-a luptat cu acest dragon și i-a străpuns gâtul animalului cu o suliță, pironindu-l în pământ. După aceea, el a luat balaurul (reptila, cum ar trebui denumită corect) și a dus-o în oraș, unde i-a tăiat capul în prezența mulțimii de oameni. Victoria sf. Gheorghii asupra dragonului a devenit un simbol măreț al victoriei salvării oamenilor de către Creștinism împotriva păgânismului uman. Ce-i interesant de remarcat, că această creatură se aseamănă cu un dinozaur carnivor Baryonyx.

Episoadele de întâlniri cu dragonii, menționate în cronicile bisericești sunt la fel de numeroase ca și în sursele laice. În special au trebuit să se lupte cu ei războinicii – mucenic Teodor Tiron (17 februarie anul 305, orașul Anas, Pont) și voievodul Herculean Theodore Stratilatus (8 februarie anul 319). În cronicile bisericii din Canterbury (Marea Britanie) e remarcat că în ziua de vineri, 16 septembrie, anul 1449, nu departe de localitatea Little Conrad, la hotar dintre regiunile Suffolk și Esseks, mulți locuitori au văzut lupta dintre două reptile gigantice.

O trăsătură caracteristică tuturor istoriilor descrise mai sus este prezența în mare număr a detaliilor tehnice și lipsa oricărei proprietăți supranaturale, tipic pentru mitologii. Acestea sunt doar câteva din istorisirile întâlnirii omului cu dinozaurii, menționate în sursele europene. Dar câte mai sunt în Indo-China, Japonia, America de Nord și de Sud, Africa, Asia, Orientul Mijlociu! Și toate dintre acestea, precum și multe altele rămase în afara exemplelor de istorii menționate, mărturisesc despre faptul că strămoșii noștri nu cu atât de mult timp în urmă, în ciuda cronologiei evoluționiste și teoriei antropogenezei, erau, așa cum o descrie abordarea creaționistă, ”personal” cunoscuți cu dinozaurii.

Cel mai uimitor este că o mulțime de menționări despre dinozauri găsim chiar și în Biblie.

Mai multă informație la tema creaționismului, găsiți pe pe blogul: http://creationismulstiintific.blogspot.com