De ce trebuie să avem încredere totală în scrierile apostolilor?

Întrebare:

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! (Romani 7:18-19) Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. (Romani 7:21) Astfel, dar pot eu avea încredere totală că apostolii nu au greşit şi nu au avut erori în cele spuse şi înţelese, apoi transpuse de ei … părerea mea ca pot, dar nu 100%.

În primul rând, trebuie menţionat că „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu…” (2 Timotei 3:16).

Prorocii şi apostolii au scris fiind insuflaţi de Dumnezeu. De multe ori, prorocii singuri nu cunoşteau lucrurile despre care scriau. Iată ce scrie la 1 Petru 1:10-11:

Proorocii, cari au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.

În al doilea rând, această lege a păcatului, despre care scrie apostolul Pavel în epistola sa către Romani capitolul 7, a lucrat în el până al cunoaşte pe Domnul Isus.

 Pentru a înţelege mai bine cele scrise în acest capitol trebuie să cunoaştem ce l-a determinat pe apostolul Pavel să scrie această epistolă. Biserica din Roma era alcătuită atât din romani cât şi din evrei. Se pare că ciocnirea a două culturi diferite a dat naştere la două erezii opuse una alteia. Prima, care s-a dezvoltat printre evrei, era mişcarea iudaizatorilor. Ei ziceau că mântuirea este prin credinţă, iar sfinţirea prin ţinerea Legii. Ei erau de părerea că creştinii dintre neamuri trebuiau să ţină Legea (să se taie împrejur, să ţină Sabatul şi toate celelalte rânduieli care ţineau de Legământul Legii). A doua erezie, opusă celei dintâi, era mişcarea antinomienilor (anti – împotriva, nominos – lege). Ei ziceau că mântuirea este prin har, prin credinţă, de aceea dacă crezi, poţi trăi cum doreşti. Anume această situaţie l-a motivat pe apostolul Pavel să scrie această epistolă. În primele trei capitole el arată că toţi (evrei şi neamuri) au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23). Apoi în capitolele 4 şi 5 arată că mântuirea este prin credinţă şi nu prin fapte. Capitolele 6 la 8 arată că sfinţirea este prin Duhul Sfânt (faptele bune sunt rezultatul lucrării Duhului Sfânt în viaţa credinciosului). Capitolele 9 la 11 arată suveranitea lui Dumnezeu în mântuire. Capitolele 12 la 16 arată cum în mod practic trebuie să trăiască un om mântuit (în relaţie cu cei din biserică, cu cei necredincioşi, cu autorităţile ş.a.m.d.).

În capitolul 6 Pavel arată că prin credinţă în Isus Hristos noi suntem eliberaţi din robia păcatului şi ne facem robi ai neprihănirii:

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El (Isus Hristos), pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. (Romani 6:6-7)

Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. (Romani 6:18)

La capitolul 7 Pavel arată că prin credinţă în Isus Hristos am murit şi în ce priveşte Legea:

… prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu. (Romani 7:4)

După ce spune că prin trupul lui Hristos am murit în ce priveşte Legea, arată că Legea în sine nu este rea, problema este în om, care nu poate în firea sa păcătoasă să împlinească această Lege (la Romani 8:3 scrie că firea pământească făcea Legea fără putere). De aceea Pavel scrie:

Fiindcă, după omul dinlăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.(Romani 7:22-23)

Apoi Pavel îşi pune întrebarea:

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.. (Romani 7:24)

Şi tot el răspunde (cum o face pe tot parcursul acestei epistole):

Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului. (Romani 7:25)

Pentru ce trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu?

Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii (lege despre care a vorbit în capitolul 7). (Romani 8:1-2)

Cum a fost posibil aşa ceva?

… Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimeţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Deci, dacă cineva este născut din nou şi a primit Duhul Sfânt, este izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Iar noi ştim bine, că după înălţarea Domnului Isus Hristos la cer, apostolii au fost botezaţi cu Duhul Sfânt (Fapte 2). Întrebarea este: ai fost tu născut din nou?

La Romani 8:9 Pavel scrie:

Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Şi vreau să sfârşesc acest articol cu cuvintele apostolului Pavel, care nu cred că se cer comentate:

Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi cei ce sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani 8:12-16)

Ai siguranţa că eşti copilul lui Dumnezeu? Nu te înşela Dumnezeu nu are nepoţi! El are doar copii!