Faptul că suntem o națiune dezbinată ne-a demonstrat-o perioada preelectorală și postelectorală. Moldova este o țară împărțită în multe bucăți și fiecare trăiește cu dreptatea lui. În acești ani de independență greu putem să fim uniți în jurul unei idei. Au contribuit la fărâmițarea societății inclusiv cei de la putere. Ne-au divizat între ai noștri și ai lor, iar experiența campaniei electorale încă o dată ne-a arătat această problemă națională. Cine își amintește de fostul președinte sud-african Nelson Mandela care a ajuns președintele acestei țări mult, mult mai devizată decât este Republica Moldova, dar care a reușit pentru o perioadă scurtă să-i facă pe toți fericiți? Ca să fac o mică comparație, în Republica Sud-Africană sunt 11 limbi oficiale cu trei capitale, pe când noi suntem un mic petic de pământ, dar atât de dezbinați… Ca să continui, fostul președinte sud-african a venit la putere într-o perioadă când rasismul și regimul apartheid încă mai sufla a viață. Însă acest om, după decenii de închisoare, a ieșit cu o altă mentalitate. Chiar înainte să fie eliberat, el a învăţat să-şi înţeleagă adversarii – cunoscându-le limba, afrikaans, şi poezia – să-i ierte şi să lucreze cu ei. Aceasta îi va aduce Premiul Nobel pentru Pace în 1993, împărţind cu ultimul preşedinte al regimului de apartheid, Frederik De Klerk.
A venit cu o gândire biblică, chiar dacă despre relația lui cu Dumnezeu nu prea se știu multe. Ceea ce a reușit acest om poate fi o bună lecție și pentru noul președinte de la Chișinău. În primul rând, Mandela într-o perioadă când țara era în prag de război civil, a organizat alegeri prezidențiale democratice. După ce a câștigat, nu a venit cu declarații războinice, deși era nespus de îndreptățit după ce a stat 27 de ani în închisoare, cerând drepturi pentru populația de culoare a acestei țări. Și-a dat seama că societatea este nespus de dezbinată și a fost atent la fiecare cuvânt pe care îl rostea pentru a nu inflama spiritele în societatea dezbinată de regimul politic apartheid. A chemat populația de culoare să nu se răzbune, dar să ierte. Greu a fost înțeles, dar mesajul său a avut putere. Republica Sud-Africană încet, încet după ani de izolare revine pe scena politică și economică a lumii. Apoi, președintele Mandela nu a început cu demisii și amenințări, ci a mers la funcționarii publici albi, le-a strâns mâna și le-a spus că le apreciază munca. I-a cucerit și le-a dat încredere. Nici umbă de răzbunare. Nu știu dacă Mandela cunoștea, dar Biblia spune că răzbunarea este a Domnului și ce bine ar fi ca un președinte să alerge la această carte a înțelepciunii și astfel va putea lua decizii înțelepte pentru țară.
Mandela nu s-a oprit aici, ci a reușit mișcarea care a unit națiunea sud-africană. A folosit sportul, organizând Cupa Mondială de rugby chiar statul sud-african. Chiar dacă populația de culoare nu avea nicio tangeță cu acest sport, Mandela a riscat și prin organizarea acestei competiții i-a unit pe albi și pe negri, a unit triburile zulu cu cele tsonga. A făcut ca țara să fie unită în jurul unui scop. După ce a câștigat Cupa Mondială de rugby, negrii se îmbrățișau cu albii, iar unificarea țării i-a reușit. Mă gândeam dacă și Mandela mergea pe calea răzbunării, aroganței, cu siguranță, mulți ani ar fi fost război civil greu de oprit în această țară. Eleganţa sa naturală şi bunul simţ i-au completat profilul, astfel a ajuns să fie părintele naţiunii, impresionându-i chiar şi pe adversarii de ieri, pe care a avut însă grijă să nu-i umilească și tocmai adversarii de ieri, adică opoziția în persoana albilor, l-au respectat profund de mult.
Evident, nu a fost președintele perfect, dar pentru acea perioadă și exact pentru acea situație a îngăduit Dumnezeu ca el să ajungă la putere pentru a reconcilia. A rămas în istorie drept simbolul reconcilierii. Cu ce nume! Simbolul cui vor fi politicienii noștri, rămâne să vedem. Mi-ar plăcea să fiu reprezentat de un președinte ale cărui vorbe aduc pace și unitate, dar nu aroganță și dezbinare. Rămâne de văzut…