Aseară veneam cu familia spre casă şi am luat cu noi în maşină pe o doamnă până la localitatea ei. Când a aflat că sunt preot, m-a întrebat care este explicaţia şi de ce în biserică trebui să stea în picioare în timpul slujbei? Mi-a spus că ar merge mai des la biserică, dar din pricina că o supără picioarele nu se poate concentra la cuvintele preotului, iar să se aşeze nu poate pentru că sunt multe femei mai în vârstă ca ea şi se incomodează de ele. Am răspuns doamnei respective, dar m-am gândit că sunt mai mulţi oameni pe care îi frământă această întrebare şi ar dori să cunoască răspunsul pe care vin să-l prezint în acest articol.
Manifestare a respectului faţă de Dumnezeu
Iată ce crede şi scrie la acest subiect Preotul Florin Botezan:
Respectul ne impune să stăm în picioare înaintea lui Dumnezeu. “Drepti!” este un îndemn foarte concret cu privire la pozitia corpului nostru în timpul citirii Sfintei Evanghelii şi anume ridicati în picioare, Apostolul putând fi ascultat şi sezând. După cum arată Sfântul Nicolae Cabasila, statura dreaptă a corpului, în picioare, este tinuta celor ce se roagă, cea dintâi dovadă a râvnei noastre . Este pozitia de rugăciune caracteristică omului biblic şi primilor creştini atât în ceea ce priveste rugăciunea particulară cât şi pe cea comunitară, în biserică . Statul în picioare este expresia trupească a profundului nostru respect fată de Dumnezeu în fata Căruia chiar şi îngerii stau în picioare. Atitudinea exterioară nu exprimă doar atitudinea interioară ci ea actionează nemijlocit asupra acesteia transmitând sufletului starea de respect şi evlavie. De aceea, în mod traditional, în bisericile ortodoxe se stă în picioare, scaunele fiind rezervate celor neputinciosi. Omului modern, obsedat de confort, îi este greu să înteleagă importanta efortului de a sta în picioare în fata lui Dumnezeu. Ca urmare, Bisericile occidentale au introdus, încă de demult, băncile. În ultimul timp au început să se înmultească şi în bisericile ortodoxe scaunele. În Ardeal, sub inluentă greco-catolică au pătruns chiar băncile, fapt care uneori perturbă buna desfăsurare a slujbelor. Astfel nu de putine ori ne este dat să vedem în urma îndemnului foarte concret “Drepti!” credincioşii îndeplinind exact actul opus şi anume asezându-se în bănci. Îndemnul următor: “Să ascultăm Sfânta Evanghelie!” ne arată motivul pentru care trebuie să ne ridicăm în picioare şi să fim atenti. În acelasi timp ne atrage atentia asupra momentului culminant al Liturghii Cuvântului: împărtăşirea cu Dumnezeu Cuvântul prin ascultarea cuvântului Său.
Nu există în Biblie o poruncă cu privire la faptul ca să stăm aşezaţi sau în picioare în timpul slujbei, dar doresc să prezint două pasaje care meniţonează despre aceasta.
Mărturia Sfântului Iacov (Biblia)
În Epistola care îi poartă numele, sfântul Iacov, când abordează subiectul părtinirii în biserică şi dă un exemplu din vremea sa, scrie:
Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. Căci, de pildă, dacă întră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi întră şi un sărac îmbrăcat prost; şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haină strălucitoare, şi-i zicezi: “Tu şezi în locul acesta bun!” Şi apoi ziceţi săracului: “Tu stai colo în picioare!” Sau: “Şezi jos la picioarele mele!” Nu faceţi voi oare deosebire între voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? (Iacov 2:1-4)
Chiar dacă nu acesta este subiectul principal al pasajului, sfântul Iacov ne relatează şi despre ţinuta creştinilor în timpul slujbei şi anume, unii stăteau aşezaţi, iar alţii, se pare că din motiv că nu aveau locuri, stăteau în picioare sau şedeau jos la picioarele altora. Important era că oamenii veneau să asculte despre Domnul Isus Hristos şi să însuşească învăţătura Lui divină.
Minunea din timpul slujbei în biserica din Troa (Biblia)
În cartea Faptele Apostolilor este relatat despre următoarea minune care a avut loc în biserica din Troa în timpul slujbei:
În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea, şi a fost ridicat mort. Dar Pavel s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe, şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.” După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat, şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat. Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri. (Faptele Apostolilor 20:7-12)
Pasajul acesta nu arată că s-ar fi pus în prima biserică problema de a sta în picioare sau aşezat în timpul bisericii, dar cu siguranţă ne arată pasiunea pe care o aveau oamenii când veneau la slujbele bisericii, pentru că acolo erau învăţaţi din Sfintele Scripturi şi astfel puteau să stea noaptea întreagă să asculte din Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, se pare că erau aşa de mulţi oameni că lui Eutih nu i-a rămas decât să se urce pe geam şi să se aşeze acolo, unde apoi a şi adormit, probabil fiind obosit de lucrul de peste zi.
Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne dea pasiunea creştinilor din primele secole pentru studierea şi trăirea Sfintelor Scripturi. Aceasta să fie motivaţia pentru mersul la serviciile divine. De asemenea, Dumnezeu să ne ajute pe toţi preoţii să dăm oamenilor învăţătură tare şi să împărţim drept Cuvântul adevărului cum o făceau apostolii şi slujitorii Evangheliei din primele secole.