De ce nu pot fi acceptate în totalitate scrierile cuprinse în pretinsa Sfântă Tradiţie?

La dezbaterea teologică din 30 septembrie m-a fost adresată şi această întrebare:

Dle Filat, aţi spus că sunteţi istoric. Homer, de exemplu, a scris despre războiul de cucerire a Troii la câteva sute de ani după eveniment şi nimeni nu contestă veridicitatea acestor relatări. De ce dumneavoastră respingeţi sau cel puţin nu acceptaţi în totalitate scrierile ucenicilor direcţi şi indirecţi ai apostolilor (sec. II-III)?

Contestarea veridicităţii unei anumite scrieri înseamnă a avea suspiciuni (în baza anumitor dovezi) că scrierea respectivă aparţine autorului pretins sau că conţine textul original scris de autor. Nu ştiu la care scriere a ucenicilor direcţi sau indirecţi ai apostolilor vă referiţi când ziceţi dar eu nu-mi amintesc în timpul dezbaterilor să fi pus la îndoială că o anumită scriere să nu aparţină autorilor din secolele II sau mai târziu sau să fi suferit anumite schimbări pe parcurs. Nu aici este problema. Spre deosebire de oponentul meu, eu nu accept şi nu voi accepta nici odată afirmaţia că scrierile părinţilor bisericii sau oricare alte scrieri sunt inspirate de Dumnezeu precum este Sfânta Scriptura. De altfel, nici Biserica Ortodoxă nu acceptă acest lucru.

Mărturia mitropolitului Chişinăului şi a întregii Moldove

Iată ce scrie ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove la introducerea Bibliei publicată la Chişinău în 2004:

Biserica învaţă că toate cărţile care alcătuiesc Sfânta Scriptură sînt inspirate de Duhul Sfînt şi au importanţă majoră pentru învăţarea şi călăuzirea oamenilor pe calea mîntuirii. Tocmai inspiraţia Duhului Sfânt asupra Sfintei Scripturi face ca această carte să aibă calităţi deosebite în comparaţie cu toate celelalte scrieri ale oamenilor. (Biblia, Chişinău-2004, p.III)

Puţin mai înainte, în aceeaşi introducere este specificat ce cărţi alcătuiesc Sfânta Scriptură şi anume:

Vechiul Testament are 39 de cărţi canonice sau inspirate, la care se mai adaugă încă 13 cărţi şi fragmente de cărţi necanonice, neinspirate, dar şi acestea e bine să le citim, ca fiind ziditoare de suflet. Noul Testament are 27 de cărţi, toate canonice sau inspirate. (Biblia, Chişinău 2004, pag. I)

Se pare că oponentul meu la dezbateri a insistat să argumenteze ceva care este contrar afirmaţiei pe care o face mitropolitul Vladimir la introducerea Bibliei pentru că a căutat să ne dovedească că celelalte scrieri care fac parate din Sfânta Tradiţie sunt inspirate de Duhul Sfânt în aceeaşi măsură cum sunt cărţile canonice ale Vechiului şi Noului Testament. Eu nu sunt de acord cu o astfel de poziţie. În măsura în care am citit şi citesc scrierile ucenicilor apostolilor, a părinţilor bisericeşti şi alte scrieri care alcătuiesc Sfânta Tradiţie văd tot mai mult o mare deosebire calitativă între ele şi Sfintele Scripturi şi multe cazuri când scrierile care alcătuiesc aşa numita Sfânta Tradiţie se contrazic grav unele pe altele. Vă aduc un singur exemplu pe care l-am prezentat şi la dezbaterea teologică din 30 septembrie.

Sfânta Tradiţie se contrazice în privinţa recunoaşterii Canonului Bibliei

Ortodocşii, catolicii, protestanţii şi evanghelicii recunosc în comun că cele 66 de cărţi care alcătuiesc Biblia sunt inspirate de Dumnezeu. Tradiţia Bisericii Ortodoxe afirmă că canonul biblic aşa cum îl avem azi a fost stabilit la Consiliul de la Nicea din 325, dar nu au fost prezentate până azi încă documente care ar confirma aceste lucru. Lista cărţilor canonice ale Noului Testament o găsim pentru prima dată în scrisoarea trimisă bisericilor de Atanasie cel Mare cu prilejul sărbătorii Paştelui în 369.

Pretinsele Canoane Apostolice subminează autoritatea Sfintelor Scripturi

În timpul dezbaterilor teologice din 30 septembrie, oponentul  meu a menţionat scrierea Canoanele Apostolice despre care a apus că a fost scrisă prin secolul IV, iar unele surse catolice spun că a fost scrisă pe la anii 250. Aceste Canoane Apostolice sunt o culegere de legi, un cod de legi, alcătuite să reglementeze viaţa şi activitatea bisericească. Ultimul canon defineşte care sunt cărţile canonice ale Sfintei Scripturi şi spune:

85.Sa va fie tuturor, clerici si laici, carti vrednice de cinste si sfinte din Vechiul Testament acestea: Ale lui Moisi cinci (Facerea, Iesirea, Leviticul, Numerii si a Doua lege), a lui Iisus Navi una, Rut una, ale Imparatilor patru, Paralipomene din artea zilelor doua, Ezdra doua, Ester una, Iudit una, ale Macabeilor trei, a lui Iov una, Psalmii (o suta cincizeci), ale lui Solomon trei (Pildele, Eclesiastul si Cantarea Cantarilor), ale Proorocilor saisprezece. Afara de aceastea vi se aduce aminte sa invatati pe tinerii vostri intelepciunile mult invatatului Sirah. Iar ale noastre, adica ale Noului Testament, sunt: Evangheliile patru (a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca si a lui Ioan), patrusprezece epistole ale lui Pavel, una a lui Iacov, trei ale lui Ioan, una a lui Iuda, doua ale lui Petru, doua ale lui Clement si Asezamintele cele prin mine, Clement, dedicate voua, episcopilor, (pe care nu trebuie a le da pe fata catre toti pentru lucrurile tainice din ele) si Faptele noastre, ale apostolilor. (Canoanele Apostolice, canon 85)

Aceste Canoane Apostolice sunt considerate parte din Sfânta Tradiţie şi ele contrazic grav restul Sfintei Tradiţii pentru că ele prezintă o altă listă a cărţilor canonice decât cea care este unanim recunoscută peste tot. La lista cărţilor canonice au fost adăugate două epistole ale lui Clement şi Aşezămintele lui Clement, dar au fost exclusă Apocalipsa. Cum poate fi considerată această scriere inspirată de Dumnezeu când ea contrazice direct conţinutul Sfintelor Scripturi?

Sinodul Trulan continue submineze autoritatea Sfintelor Scripturi

În anul 692 a avut loc conciliul care mai târziu a fost numit quint-sextin sau Trulan. Primul canon al acestui conciliu cere ca învăţătura primelor şase sinoade ecumenice să se ţină nestrămutată iar al doilea canon spune:

Acestui sfânt sinod i s-a mai părut şi aceea că este un lucru foarte bun şi de mare însemnătate ca şi de acum înainte să rămână tari (sigure) şi statornice, spre tămăduirea sufletelor şi vindecarea suferinţelor, cele optzeci şi cinci de canoane care au fost primite şi întărite de către sfinţii şi fericiţii părinţi cei mai înainte de noi, şi care au fost încă şi predanisite nouă cu (sub) numele sfinţilor şi slăviţilor apostoli.

Prin acest canon, a fost întărită încă odată (în în loc să fie  recunoscută şi eliminată împreună cu scrierea) controversa din canonul 85 al Canoanelor Apostolice şi nu s-a luat o atitudine corectă faţă de aceste pretinsă învăţătură lăsată de Apostoli.   

Ioan Damaschin continue să submineze autoritatea Sfintelor Scripturi

Ioan Damaschin este considerat de Biserica Ortodoxă ultimul părinte bisericesc, dar mai ales este cunoscut ca şi “teologul icoanelor” pentru că şi-a pus tot intelectul ca să argumenteze în favoarea icoanelor. Citind lucrarea lui Ioan Damaschin “Dogmatica” am rămas uimit de abuzurile grave pe care le face în interpretarea textului biblic, dar aceasta este un alt subiect. Aici doar vreau să citez ce scrie autorul menţionat în aceeaşi lucrare despre canonul Sfintelor Scripturi:

Cărţile Noului Testament sunt următoarele: patru Evanghelii, cea după Matei, cea după Marcu, cea după Luca, cea după Ioan; Faptele sfinţilor Apos
toli, scrise de evanghelistul Luca; şapte epistole soborniceşti; una a lui Iacov, după ale lui Petru, trei ale lui Ioan, una a lui Iuda; paisprezece epistole ale Apostolului Pavel; Apocalipsa evanghelistului Ioan şi Canoanele sfinţilor Apostoli scrise de Clement. (Sfântu Ioan Damaschin, Dogmatica, Bucureşti 2005, pag.220)

Cum poate crede cineva că aceste scrieri care fac parte din pretinsa Sfântă Tradiţie că sunt inspirate de Dumnezeu când ele se contrazic atât de grav unele pe altele şi subminează autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu cuprins în cărţile canonice ale Vechiului şi Noului Testament?