De ce în țara noastră crește numărul mamelor minore?

Cum putem explica că Moldova care este o țară creștină cu peste 90 la sută, crește numărul avorturilor, divorțurilor și mamelor minore? Care sunt cauzele acestui flagel și cum putem opri acest fenomen în țara noastră?

Tot mai multe minore rămîn însărcinate, încă de la o vîrstă fragedă. Cel mai recent caz este cel al unei fete de 12 ani din raionul Hîncești, care este însărcinată în a 26-a săptămînă de sarcină.

Statisticile oficiale confirmă că numărul gravidelor minore creşte. Astfel, anul trecut,77 de bebeluşi au fost aduşi pe lume de mame care aveau mai puţin de 16 ani cînd au născut. În total, din cele aproape 40 de mii de naşteri, peste 3.000 au revenit tinerelor de pînă la 19 ani. Cea mai mare parte dintre ele, peste 2.500, provin de la sate.

Specialiştii explică acest fenomen prin lipsa educaţiei sexuale. În 2004, Ministerul Educaţiei a încercat să introducă în programa şcolară disciplina “Deprinderi de viaţă”, însă fără succes, din cauza protestelor din partea bisericii. Nu disciplina Deprinderi de viață, va educa copiii noștri, ci fiecare familie este responsabilă să învețe pe copii lucruri ce țin de viață. Numai o familie cu valori, o familie trainică și sănătoasă poate să dea sfaturi bune copiilor lor. Acum mă întreb de ce se întîmplă toate aceste lucruri rele în țara noastră? De ce crește numărul minorelor însărcinate? Undeva ar fi și lipsa educației în familie. Dincolo de școală și ONG-uri, părinții sunt aceia care trebuie să învețe pe copii educația sexuală. Iar vîrsta potrivită pentru acest lucru, fiecare părinte decide în mod individual.

Ascultînd un reportaj la un post de radio, despre cazul fetei de 12 ani rămase însărcinată, am ajuns la concluzia că biserica ar fi de vină în toată această situație. Chiar așa să fie? Pînă a vorbi de biserică, cred că cauza este alta. Criza modelelor de familii integre, de relații frumoase între părinți și copii – părinți. Numărul divorțurilor crește considerabil în țara noastră, ceea ce afectează foarte mult pe copii. Copiii nu mai au cu cine să comunice diferite subiecte care îi frămîntă, din cauza că părinții sunt divorțați ori plecați peste hotare la muncă. Analizînd cauzele recente, am constatat că fetele rămase însărcinate provin din familii unde unul din părinți este plecat peste hotare, sau părinții sunt divorțați, ceea ce ar fi una din cauzele că fete minore rămîn însărcinate.

Iresponsabilitatea băieților o altă cauză ar fi. Dacă vreo 20 de ani în urmă, se întîmpla ca o fată să rămînă însărcinată, atunci tatăl copilului era obligat să se căsătorească cu această fată. Poate de asta și erau mai puține cazuri de acest fel. Astăzi, băieții nu poartă nici o răspundere pentru acțiunile sale. Chiar din cazul recent, am citit că băiatul a fugit din țară, pentru a se eschiva de la răspundere. Trist. Mă tot gîndesc unde vom ajunge peste 10 ani, sau chiar 20 de ani???

Academicianul Gheorghe Paladi a declarat pentru Ziarul Liber care ar putea fi cauzele majore creșterii numărului de minore însărcinate în țara noastră.

,,Educația din familie, schimbările care au loc în comportamentul moral din familie, distanțierea între părinți și copii, părinți plecați peste hotare, copii rămași în grija rudelor, interesul școlii, informații greșite despre educația sexuală. Mass-media nu își face datoria în acest sens, pentru că pe de o parte prezintă metodele de contracepție, dar pe de altă parte nu arată care pot fi consecințele unui avort, sau a unei sarcini la vîrstă fragedă. toate acestea cauze fac să crească numărul minorelor însărcinate din țara noastră, și creșterii numărului de copii născuți înafara căsătoriei. O altă cauză este degradarea morală a tinerilor, a adolescenților. Mai interesante au devenit discotecile, cazinourile, barurile decît un film bun privit în familie sau o ieșire la teatru. Apoi creșterea divorțurile afectează mult pe fete adolescente, care pleacă de acasă și încep o viață sexuală prematură, a declarat domnul academician Gheorghe Paladi.

Cum putem opri acest fenomen?

Desigur, părinții sunt cei care trebuie să învețe pe copii educația sexuală în familie. Să petreacă timp cu copii, să fie ei un exemplu de familie pentru copiii lor. Apoi, statul trebuie să implimenteze niște programe pentru tineri, mai specific Ministerul Educației, Tineterului și Ministerul Culturii. Tinerii trebuie să fie ocupați cu ceva frumos, că creeze ceva frumos ca să nu mai aibă timp pentru desfrîu. Astfel să ridicăm moralitatea tinerilor care a fost de altă dată. Și desigur să aducem înapoi pe cei plecați peste hotare.

 Ce putem face noi?

 Propun niște manuale deosebite care pot fi studiate în fiecare familie și chiar în școli. Este vorba de manualul ,,Sexualitatea din perspectiva Bibliei,, și ,,Într-o zi mă voi căsători,, Aceste manuale te ajuta să ai o familie integră, sănătoasă și fericită, iar generațiile tinere vor avea și ei modele frumoase pentru familiile lor.