De ce este periculoasă votarea rezoluţiei despre “orientarea sexuală” în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei?

Rezoluţia privind discriminarea pe bază de orientare sexuala este unul dintre cele mai periculoase documente redactate in istoria Consiliului Europei. Creat imediat după al II Război Mondial, Consiliul Europei are ca răspundere majora implementarea la nivel naţional a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO). 47 de tari din Europa fac parte din Consiliul Europei. Autoritatea suprema privind interpretarea Convenţiei este Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Orientarea sexuala nu este un criteriu de nediscriminare enunţat in Convenţie. De mai mulţi ani însa forţele radicale de stânga par obsedate de promovarea acestui criteriu şi în cadrul Consiliului Europei, aşa cum au mai făcut-o şi in alte privinţe cu alte ocazii. In 2007 de exemplu CE a adoptat o rezoluţie cu totul radicala si anti-libertate religioasa care cere statelor membre sa interzică predarea creaţionismului în scoli. Din fericire, însa, rezoluţiile adoptate de CE nu au caracter obligatoriu pentru tarile membre, dar sunt folosite de către grupurile radicale sa exercite presiune asupra guvernelor naţionale sa-şi ajusteze legislaţia interna in raport cu aceste rezoluţii. Şi mai rău, ele sunt uneori luate in considerare de CEDO in formularea deciziilor ei.

Rezoluţia privind orientarea sexuala e periculoasa din mai multe puncte de vedere. Doctorul în Drept Petre Costea de la Alianţa Familiilor din Romania prezintă următoarele pericole pe care le aduce cu sine această rezoluţie:

  1. Cere statelor membre sa adopte legislaţii interne prin care să elimine ori ce fel de discriminare pe motiv de orientare sexuala. Acest obiectiv subminează libertatea de asociere, religioasa, de cuvânt, şi drepturile parentale.
  2. Cere statelor membre să-şi ajusteze sistemul educativ în sensul promovării la minori a noţiunii că homosexualitatea este normala, şi un stil de viaţa lipsit de riscuri fizice sau traume emoţionale – un neadevăr dovedit.
  3. Cere statelor membre să adopte legislaţii interne care să interzică orice referinţe negative la adresa homosexualităţii, a homosexualilor, a trans-sexualilor şi a oricărei persoane care îşi promovează o identitate sexuala diferita de cea dobândită la naştere.
  4. Cere statelor membre sa faciliteze, chiar din fonduri publice, schimbarea sexului biologic al indivizilor când aceştia o cer şi emiterea de noi acte oficiale persoanelor care îşi schimba sexual (certificate de naştere, permise de conducere, paşapoarte, certificate de căsătorie, etc.).
  5. Combaterea “homofobiei” prin acţiuni legislative şi educative adresate publicului si tinerilor.
  6. Acordarea de azil politic atât persoanelor care sunt “persecutate” din cauza orientării sexuale cât şi partenerilor lor de viaţă.
  7. Eliminarea hartuirii sexuale motivate de orientare sexuala.
  8. Liberalizarea cadrului legislativ pentru marşurile homosexuale.
  9. Interzicerea marşurilor sau manifestărilor publice critice la adresa homosexualităţii.
  10. Recunoaşterea reciprocă în ţările membre a căsătoriilor şi uniunilor civile homosexuale şi legalizarea in toate ţările membre a căsătoriilor homosexuale.

După cum va puteţi imagina, adoptarea acestor idei radicale vor avea consecinţe la fel de radicale şi dăunătoare pentru societate, familie, căsătorie, valori şi pentru drepturile noastre colective. Tarile care deja au legiferat unele din aceste idei, cum este Canada, Suedia, Marea Britanie, sau Olanda, au devenit veritabile tiranii care îngrădesc libertatea religioasa, a cuvântului, de asociere, drepturile părinţilor de a dispune de educaţia copiilor lor, etc. In anumite cazuri preoţi şi pastori au fost chiar arestaţi si amendaţi in Suedia sau Canada pentru ca s-au pronunţat împotriva homosexualităţii.

Este extrem de important ca această rezoluţie să nu fie adoptata. Pentru aceasta trebuie să contactăm membrii delegaţiei ţării noastre şi să ne exprimăm poziţia individual şi la nivel de organizaţii, asociaţii, biserici, denominaţii religioase. Să-i contactăm şi să-i rugăm să voteze împotriva acestor rezoluţii. Iată componenta nominala a delegaţiei Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei:

  1. Ana Gutu – sefa delegatiei, PL
  2. Serafim Urechean – AMN, tel: 26-00- 09, 21-13- 94
  3. Stela Jantuan – PD
  4. Vitalie Nagacevschi – PLDM
  5. Valeriu Ghiletchi – PLDM