Am trăit vremuri când credeam că Biblia este o carte de poveşti… De ce? Aşa eram învăţaţi la şcoala, acesta era mesajul transmis prin mas-media… iar o Biblie era imposibil de găsit. Totuşi, unii oameni căutau să se închine lui Dumnezeu aşa cum au apucat de la părinţii şi de la bunicii lor, urmând nişte tradiţii şi obiceiuri. Acum vremurile s-au schimbat: să găseşti o Biblie, chiar şi gratis, nu este o problemă. În unele familii fiecare are câte o Biblie.
Întrebarea este: ce facem noi cu libertatea şi posibilităţile care ni le oferă Dumnezeu? Vrem să-i învăţăm pe copiii noştri Biblia sau nişte tradiţii pe care părinţii şi buneii noştri le urmau din cauza că nu aveau acces la Cuvântul lui Dumnezeu? Apostolul Pavel le-a spus atenieinilor într-o discuţie:
Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…” Fapte 17:30-31
Ce facem noi pentru copiii noştri? Vrem să-i ajutăm pe copiii noştri să scape de judecata lui Dumnezeu sau îi lăsăm în întunericul neştiinţei?
Să nu ne înşelăm: începutul înţelepciunii, spunea înţeleptul Solomon, este frica de Domnul (Prov. 9:10).
Dacă o să învăţăm pe copii principii creştine, înlăturându-l pe Dumnezeu din formulă (mă refer la o cunoaştere personală a lui Dumnezeu), nu vom reuşi nimic bun, cum nu au reuşit nici comuniştii, care zic că ideologia comunistă este asemănătoare cu doctrina creştină.