Русский
Español
English
Scriu despre creativitate, pentru că fiecare copil este înzestrat cu talent și putere de inovare, dorință de a descoperi, de a afla, de a da la o parte, de a greși, de a trece dincolo de limite. De fapt, creativitatea este ascunsă în multiple încercări aproape toate nereușite de a ajunge undeva sau de atinge punctul care se află dincolo de limita general acceptată de o majoritate. Multiple încercări, greșeli, nereușite …și toate acestea sunt penalizate și oprite de timpuriu în școala publică. Este propagată o cultură a lipsei de greșeală, este promovată docilitatea, repetarea fără greșeală, ascultarea și executarea fără chestionare a celor auzite. Cum să avem copii creativi dacă sistemul public de notare este creat să penalizeze orice greșeală și încercare ieșită din comun? La două, trei încercări să fie autentici, diferiți copii sunt penalizați că nu-i corect și nu-i corect, pentru că nu așa e scris în carte…Am asistat la o oră de matematică acum un an la clasa a treia și se discuta o problemă pentru aflarea volumului unui butoi, s-a ridicat să răspundă o copilă firavă și a dat o soluție simplă și în limbajul ei de clasa a treia, dar pentru că acel răspuns nu era exact ca cel din carte…nu a primit decât un ”stai jos, cine mai răspunde?” Procesul a continuat până când s-a ridicat cineva care a citat un răspuns exact ca și în carte și a fost lăudat cu un ”bine, bravo, corect”…Și eu mă întrebam: de ce ”bine” este doar așa cum scrie în carte, câți copii o să mai distrugem la ”colhozul educațional” ca și națiune ca să ne trezim? Dacă spunem cu alte cuvinte ce scrie în carte de ce nu e ”bine”? Urmărește școala publică să dezvolte creativitatea la copii sau doar cei care sunt foarte talentați și află cum funcționează sistemul rezistă până trec de cele 12 clase ca să mai poată manifesta creativitatea? Sistemul dinainte de 1989 nu și-a permis luxul de a permite creativitatea în școli ca nu cumva prea mulți copii sau adulți educați să vrea să schimbe și să creeze ceva mai perfect sau mult mai bun decât sistemul în sine. Dar de 20 de ani continuă și chiar este dezvoltată doar docilitatea, ascultarea fără chestionare, distrugerea independenței, studiului individual și gândirii critice. Un sondaj pentru determinarea nivelului de gândire creativă(Torrence Test of Creative Thinking) efectuat pe vârste de copii diferite demonstrează chiar aceasta:
1) La 4 ani – 84% din copii au fost găsiți foarte creativi
2) La 8 ani – 67% din copii au fost găsiți foarte creativi
3) La 12 ani – 34% din copii au fost găsiți foarte creativi(după câțiva ani de educație publică)
4) La 17 ani – 12% din copii au fost găsiți foarte creativi
E nevoie de o reformă a sistemului și nu de cea actuală care prin îngrămădirea în școli mai mari reduce și mai mult timpul individual pe care un profesor îl petrece cu un elev. Dacă-i adunăm pe mai mulți la un loc nu se fac mai deștepți, pentru că fiecare e diferit și are nevoie de o atenție diferită din partea dascălului și când mai are timp să se împartă la 25 sau la 30 de elevi? Copiii au nevoie de interacțiunea cu adulții, cu oamenii reali din lumea reală în care trăim, de situații reale, de probleme reale cu care ne confruntăm noi astăzi și ei mâine, ”incubatoarele academice” unde sunt feriți de lumea și realitatea din jur și rezolvă probleme rupte dintr-o altă realitate, teoretică și deloc practică le vor fura timpul prețios și abia la facultate, mai nou la masterat, că-s prea mulți cu diplome de facultate vor fi mari și capabili ”să unească două fire electrice la un bec”, pentru că nimeni nu i-a învățat să facă aceasta pe lângă toate legile fizicii și problemele rezolvate acolo. Trist, dar adevărat, dragi părinți, educați-vă copiii acasă, discutați cu ei mai mult, petreceți timp cu ei și îndemnați-i să fie ei înșiși, să pună întrebări la tot ceea ce aud. Transmite-ți cât mai multe abilități practice, o meserie, părți din procese reale care au loc și produc rezultate azi în fața lor.
Acum câteva luni am cumpărat pixuri colorate cu gel sclipitor pentru fetele noastre, au fost foarte bucuroase era un set mare și cu multe nuanțe de culori și am observat că scriau foarte mult cu ele, mult mai mult. De când le-am cumpărat, colorau, scriau și ce trebuie și ce nu și am întrebat: De ce scrii așa mult cu pixurile acestea și mi s-a răspuns: ”Tata, la școală nu ne dau voie să scriem decât cu pix albastru…” Copiii dumneavoastră cu ce pixuri au voie să scrie și în ce direcție să gândească?
