Ce este Cartea lui Tobit?

Întrebare:

Am auzit de Cartea lui Tobit că face parte din Biblie, dar când am căutat-o nu pot da de ea. Ce este această carte şi de ce lipseşte în traducerea lui Dumitru Cornilescu?

Ce sunt cărţile canonice?

Biblia cuprinde cărţile canonice ale Vechiului şi Noului Testament. Cărţi canonice sunt cele care au fost scrise la insuflarea Duhului Sfânt:

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun. (2 Timotei 3:16-17)

De ce Cartea lui Tobit nu este prezentă în toate traducerile Bibliei?

Atât Biserica Ortodoxă, cât şi Biserica Catolică au inclus între pereţii Bibliei şi diferite cărţi apocrife, sau necanonice numite şi „anaghinoscomena”, adică “bune de citit”. Cartea lui Tobit este inclusă în Biblie atât la ortodocşi cât şi la catolici. Protestanţii nu au lăsat să fie incluse în Biblie decât cele canonice, adică cele insuflate de Dumnezeu şi care în Vechiul Testament sunt 39 la număr.

De ce Cartea lui Tobit nu a fost inclusă în Canonul Vechiului Testament?

Pentru că include câteva texte care vin în contradicţie cu învăţătura cărţilor insuflate de Dumnezeu. Spre exemplu, în Cartea lui Tobit scrie:

Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţie cu nedreptate; mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur, Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult. (Tobit 12:8-9)

Milostenia nu ne curăţă de păcate. Există o singură posibilitate să fim curăţiţi de păcate şi aceasta doar prin credinţă în jertfa Domnului Isus Hristos. Dacă era posibilă curăţirea păcatelor noastre prin milostenie, nu mai era nevoie de întruparea şi jertfa Domnului Isus. Când ne prezintă motivele întrupării Mântuitorului, Scriptura scrie:

Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa. Căci, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat. Pentru aceea, dator era întru toate să Se asemene fraţilor, ca să fie milostiv şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru curăţirea păcatelor poporului. (Evrei 2:14-17)