Este obligatoriu să ţii post şi să te spovedeşti înainte de cununie?

Întrebare:

Bună ziua! Aș dori să vă pun o întrebare, dar, mai întâi de toate, am să vă zic că sunt creştină ortodoxă. Pe 29 august 2010 am dori să facem cununia religioasă si am vrea să ştim dacă este necesar sau chiar obligatoriu ca să ţinem post și să mergem la spovedanie înainte de această cununie și din ce dată începe postul din luna august? Vă mulţumesc din suflet pentru timpul acordat.

Este obligatoriu să ţii post şi să te spovedeşti înainte de cununie?În Biserica Ortodoxă din care faceţi parte data de 29 august este o zi de post negru şi deci, nu veţi putea face cununia în această zi.

Nu scrie nicăieri în Biblie că este obligatoriu să ţineţi post înainte ca să faceţi cununia religioasă, adică înainte să încheiaţi legământul căsătoriei voastre. Dacă însă hotărâţi împreună cu logodnicul să aveţi un timp de post şi rugăciune pentru binecuvântarea şi fericirea viitoarei voastre familii, aceasta va fi un lucru foarte binevenit.

Cât priveşte spovedania, adică mărturisirea păcatelor, dacă aveţi păcate nemărturisite, este important să le mărturisiţi şi să vă cereţi iertare de la cei în faţa cărora aţi greşit. Şi aceasta nu doar că este înainte de cununie, ci să fie o atitudine a vieţii şi totdeauna în viaţă să vă grăbiţi să vă mărturisiţi păcatele pentru că doar aşa putem păstra o relaţie frumoasă cu Dumnezeu şi cu oamenii.