Cum să te porți și să le răspunzi creștinilor care promovează politica de cotropire a dictatorilor?

Întrebare:  

Cum comentați discuțiile și confruntările între creștini în legătură cu evenimentele din Ucraina și acțiunile militare de cotropire inițiate de președintele Rusiei? Cum trebuie să se poarte un creștin când creștinii de altă națiuni sar în apărarea politicii de cotropire a președintelui lor și încearcă să o îndreptățească? Cum să ne purtăm în astfel de cazuri? Să-i confruntăm în ceea ce fac și vorbesc ei greșit? Nu va afecta acesta unitatea Bisericii? Dar nici să taci nu poți când vezi cum gândesc și vorbesc ei. 

 

Urmăresc și eu noutățile și mă întristez când în rețelele de socializare tot mai dese au devenit confruntările între creștini cu privire la evenimentele din Ucraina. Dar era și de așteptat. Fiecare din noi avem o țară unde locuim împreună cu cei dragi, unde este poporul nostru, familile și nu putem rămâne indiferenți când ele ne sunt puse în pericol. Problemele politice nu ne pot lăsa indiferenți, pentru că ne afectează în mod direct. Așa a fost și în vremea Domnului Isus. Romanii erau ocupanți în Israel și localnicii visau să-și recapete libertatea. De mai multe ori au făcut revolte care nu se soldau cu succes. 

Când Domnul Isus le-a spus ucenicilor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo până vor fi botezați cu Duhul Sfânt, tocmai această durere și preocupare de situația politică din țară i-a făcut pe apostoli să-L întrebe pe Domnul Isus dacă  în vremea aceea avea de gând să așeze din nou Împărăția lui Israel. Ei, cei care erau sub ocupație romană, visau la restabilirea împărăției libere a lui Israel, la gloria de altădată a țării lor, așa cum a fost în vremea lui David și Solomon. 

Domnul Isus le-a spus, însă, că nu este treaba lor să știe vreamurile și soroacele când va fi așezată din nou această împărăție. Preocuparea și prioritatea lor de acum înainte trebuia să fie proclamarea mărturiei despre Isus. Aceasta era cea mai urgentă sarcină. Suntem și noi tentați acum pe fonul acestor evenimente politice să lăsam sarcina propovăduirii Evangheliei pe planul doi și să ne clarificăm cu problemele actuale ale țării. Să ne venim în fire și să nu uităm că mântuirea păcătoșilor este cea mai actuală și mai urgentă nevoie. 

Domnul Isus i-a trimis pe ucenici să-I fie martori în Ierusalim, în Iudea, în Samaria și până la marginile pământului. În Ierusalim și Iudea era bine, căci era acasă, la poporul lor, la cei care le sunt dragi și scumpi. Domnul Isus, însă, le-a spus să meargă și la samariteni. Aceștia din urmă a fost un amestec între evreii rămași în țară și popoarele aduse de asirieni în Israel. Iudeii care s-au întors apoi din robie i-au urât pe samariteni din motiv că aceștia le-au ocupat țara și și-au bătut joc de religia lor, amestecând-o cu tot felul de practici păgâne. Când au vrut să zidească Tempulul și zidurile Ierusalimului, samaritenii s-au unit cu vrăjmașii și li s-au împotrivt. Deci, aveau o vrăjmășie veche cu samaritenii și această dușmănie doar a crescut. Totuși, Domnul Isus le-a spus ucenicilor că sarcina lor acum era să meargă să le spună și samaritenilor despre mântuirea care este în Hristos. 

Toți dictatorii din toate imperiile au aplicat această tactică diabolică de amestec a popoarelor. Îi luau pe unii din țara lor și îi mutau în altă țară, iar pe băștinași îi risipeau prin tot felul de siberii. Astfel semănau vrăjmășii care nu mai puteau fi stârpite și durau secole și secole. Așa s-a întâmplat și în Imperiul Țarist și în Uniunea Sovietică, care tot un imperiu a fost. După destrămarea ultimului imperiu au apărut foarte multe conflicte între popoarele care s-au întors acasă și cele care au fost aduse cu forța sau care au profitat. Cum să procedăm noi în acest caz? Cuvintele pe care le-a dat Domnul Isus ucenicilor sunt valabile și pentru noi. Chemarea noastră este să fim martori ai Domnului Isus Hristos în țara noastră, la poporul nostru, și la popoarele care au ajuns să locuiască alături de noi, chiar dacă au dat și dau încă motive să fie urâți. De aceea, să avem grijă și să nu stricăm imaginea Mântuitorului nostru. Să nu discredităm mesajul Evangheliei. 

Războiul între Rusia și Ucraina se dă nu doar la nivel de împușcături. Cea mai mare bătălie se de la nivel informațional și în contextul acesta, unii creștini care nu fac diferența între noutate și propagandă, au început să propovăduiească ceea ce ascultă la televizor. Iurii Sipko, ex-episcopul baptist din Rusia a spus despre astfel de oameni că  ei “citează pe difuzorii răului și ai minciunii de la televizor cu toată convingerea că vorbesc adevăr care nu cedează la calitatea adevărului biblic”.  Acestor oameni vreau să le atrag atenția la cuvintele spuse de Dumnezeu prin proorocul Isaia că este vai de cei ce “trag după ei neleguirea cu funiile minciunii” și de cei care “numesc răul bine și binele rău, care spun că întunericul este lumină și lumina întunerec, care dau amărăciunea drept dulceață și dulceața în loc de amărăciune”. (Isaia 5:18-20) 

Și totuși, întrebarea a fost, cum să le răspunzi creștinilor care apără politica de cotropire și încearcă să o îndreptățească. Cred că trebuie să le vorbim, căci așa este scris în Scriptură, să spunem fratelui adevărul. Dar să fim atenți în aceste discuții și să nu permitem ca ele să se termine cu vrăjmășie sau să ducă pe planul doi identitatea noastră creștină, căci noi facem împreună parte din Trupul lui Hristos și suntem mădulare unii altora. Cred că mai trebuie să-i avertizăm pe frații noștri și despre aceea că orgoliul național i-a îmbătat pe unii până acolo încât și-au pierdut identitatea și mărturia lor creștină. Întotdeauna mă întrebam: cum de-a reușit Hitler să se ridice la putere într-o țară creștină de unde a pornit trezirea spirituală în întreaga Europă? Văzând discuțiile din rețelele de socializare în legătură cu conflictul ruso-ucrainean și după ce i-am ascultat pe unii credincioși, nu mă mai mir și văd că mulți creștini și creștine s-au îmbătat din paharul propagandei și în beția aceasta Îl confundă pe Hristos cu președintele țării, iar pe frați cu dușmanii. 

Nu știu ce neînțelegeri au fost între Evodia și Sintichia și prea puțin înclin să cred că au avut vreun pretext politic, totuși, apostolul Pavel le-a îndemnat să fie cu un gând în Domnul. Iar în capitolul 2 al Epistolei către Efeseni suntem toți chemați să avem gândul lui Hristos. Citez textul în întregime: 

Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Filipeni 2:3-11) 

Dumnezeu să ne ajute să păstrăm unirea Duhului prin legătura păcii.