Cum să răspundem adecvat activismului homosexual

0
623

Credincioşii, în special păstorii, trebuie să conştientizeze realitatea politicii homosexuale şi consecinţele ei asupra bisericii.

1. Agenda homosexuală este ceva real. Este un set de obiective politice care au drept scop final supremaţia homosexualităţii şi a altor moduri de viaţă asemănătoare asupra societăţii şi culturii noastre. Politici cu privire la orientarea sexuală, diferite forme de parteneriate, legi cu privire la infracţiuni pe motiv de ură, căsătorii unisex, adopţiile gay, teologia homosexuală, toate sunt paşi spre un viitor în care va domina ordinea socială dictată de homosexuali.

2. Activiştii homosexuali îşi definesc identitatea prin acţiunile şi dorinţele lor homosexuale, fapt care îi face să creadă că promovarea agendei homosexuale este o luptă pentru însăşi viaţa lor.

3. Nevoia emoţională a homosexualilor vizavi de problemele lor combinată cu sentimentul că sunt victime a unei mari nedreptăţi (întreţinut de propria lor propagandă), le permite să-şi justifice orice tactică politică împotriva celor pe care îi văd drept duşmanii şi asupritorii lor.

4. Cel mai mare duşman pentru ei sunt bisericile creştine care se ţin de învăţăturile Bibliei, deoarece dedicarea acestor credincioşi modelului biblic de familie şi condamnarea păcatului sexual stau ca o ultimă barieră în procesul de recunoaştere legală a homosexualităţii.

5. În ultimii 60 de ani, în Statele Unite, mişcarea homosexuală şi-a atins majoritatea obiectivelor politice şi acum a ţintit spre biserică- unica instituţie socială de mare importanţă care îi stă în calea spre putere.

6. “Co-existenţa paşnică” între biserică şi activiştii homosexuali nu este posibilă, întrucât valorile fiecăruia despre moralitatea sexuală din societate sunt contradictorii şi se exclud reciproc. Una din părţi trebuie să câştige influienţă culturală, iar cealaltă parte trebuie să cedeze din poziţie.

7. Dacă credincioşii care se conduc după adevărurile Bibliei vor renunţa să se opună în mod activ recunoaşterii homosexualităţii în biserică – şi să lupte activ pentru influienţă în societate- atunci rezultatul va fi înfrângerea şi cucerirea bisericii de către homosexualii activi.

Studenţii de la istorie vor recunoaşte că avertizarea nr 7 nu este o simplă hiperbolă. Biserica a suferit înfrângere în trecut, cel mai recent sub ocupaţia Naziştilor. (Nu întâmplător, aparatul politic al naziştilor a fost dominat de homosexuali, un detaliu puţin cunoscut, dar pe care l-am documentat pe larg în prima mea carte, The Pink Swastika: Homosexuality in the Nazi Party(Svastica roză: Homosexualitatea în Partidul Nazist)

Cel mai adecvat răspuns pentru seducţia homosexuală a bisericii este foarte simplu, şi anume creştinii autentici trebuie să spună adevărul în dragoste, de la tribună şi în locurile publice. Trebuie să avem curajul să-i declarăm pe homosexualii deschişi, nepocăiţi, ca fiind necredincioşi, în ciuda faptului că vom fi numiţi “persoane stăpânite de mânie“. Trebuie să susţinem şi să apărăm ordinea naturală lăsată de Dumnezeu pentru omenire, adică căsătoria monogamă heterosexuală. Cât priveşte subiectele controversate actuale cum ar fi adopţia de către cuplurile gay, trebuie să ne informăm bine cu date şi să le integrăm în recomandările noastre pentru organele de decizie. În faţa pluralismului religios, trebuie să afirmăm adevărul lui Hristos şi Cuvântul Lui neschimbabil. Într-un cuvânt, trebuie să arătăm iniţiativă şi trebuie să o facem acum.

Orice organizaţie creştină care se conduce de adevărul Sfintei Scripturi trebuie să confrunte problema homosexualităţii întrun mod activ care va permite credincioşilor să apere credinţa de “teologia homosexuală.” Acest lucru va proteja fiecare biserică de orice intrigă politică homosexuală ce ar putea dăuna sau dezbina adunarea.Totuşi, acest lucru trebuie făcut cu multă înţelepciune, înţelegând importanţa de a face deosebire între activiştii homosexuali şi homosexualii non-activişti care pot întradevăr căuta adevărul în biserică.

În mod optim, mesajul bisericii către homosexuali trebuie să fie unul de speranţa şi vindecare prin dragostea lui Hristos, care să fie manifestat prin viaţa şi slujirea membrilor săi. Dar, după cum afirmă editorialul Christianity Today din 4 septembrie 2000, acesta este un ideal nerealizat în multe biserici de astăzi.

Bisericile mai au încă mult de lucru pentru a deveni locul unde homosexualii creştini ar putea găsi bunăvoinţă şi o îngrijire pastorală reală. Ceva nu merge deloc dacă un credincios este respins după ce a recunoscut că se luptă cu atracţia faţă de persoane de acelaşi sex. A refuza în mod conştient să te lupţi cu păcatul este un lucru, dar a mărturisi că eşti ispitit este cu totul altceva.

Cele mai protejate de activismul homosexual sunt bisericile care lucrează în mod continuu cu reabilitarea homosexualilor, şi nu cele care predică doctrina de “noi” împotriva “lor”. Întradevăr foştii homosexuali care fac parte din aceste biserici servesc ca şi “anticorpi spirituali” împotriva invaziei homosexualilor nepocăiţi care vor să facă rău bisericii. Prezenţa lor este deasemenea o vie mărturie a puterii de răscumpărare a lui Isus Hristos.

Putem cu toţii învăţa din experienţa prietenului meu Sonny, un fost homosexual. Cînd partenerul lui a murit de SIDA, Sonny a rămas singur în faţa lumii cu o condiţie fizică care se deteriora continuu. Abia atunci şi-a amintit cum în adolescenţă a auzit despre Isus la o tabără de vară creştină. Amintirea acelui mesaj de speranţă l-a determinat să meargă înapoi la biserică. Din păcate, Sonny a ales o biserică călduţă, crezînd că va avea o atitudine mai blîndă faţă de homosexualitate. După ceva timp, el şi-a mărturisit starea unor membri din biserică. Foarte curând, unul din sponsorii majori ai bisericii, din frica de a contacta SIDA prin prezenţa lui Sonny în biserică, a mers la păstor şi a cerut ca fie Sonny să fie rugat să plece sau el insuşi va părăsi adunarea. Păstorul l-a rugat pe Sonny să plece.

Pe acea vreme eu frecventam o biserică “fundamentalistă“ din Portland, Oregon care era urâtă de homosexuali pentru dedicarea ei Sfintelor Scripturi, inclusiv şi la subiectul homosexualităţii. Cumva Sonny a ajuns la noi în biserică. Am aflat despre Sonny şi biserica lui de la păstorul meu. El a povestit istoria lui Sonny de la amvon întro duminică dimineaţa în faţa întregii bisericii, anunţând că el l-a invitat pe Sonny să fie membru la noi. Fără a-l prezenta pe Sonny bisericii, păstorul nostru a spus că oricine are frică de a contacta SIDA de la Sonny are posibilitatea de a se întîlni cu el şi cu un lucrător medical pentru a fi informat şi a primi răspunsuri. Cuvintele păstorului au fost întîmpinate de un val de aplauze şi atunci eu am decis că voi căuta acest bărbat şi-i voi fi prieten.

Nici prin cap nu-mi trecea că Sonny stătea chiar în spatele meu de cîteva săptămîni deja, şi mă ura în ascuns pentru că ştia că sunt purtătorul de cuvânt al organizaţiei creştine profamilie Oregon Citizens Alliance. El ştia că sunt un om care îl urăşte din bigotism, întrucât aşa mă caracterizaseră liderii homosexuali din Oregon.

Cîteva săptămâni mai tărziu am dat peste Sonny chiar în curtea bisericii şi imediat am înţeles că el era omul despre care ne vorbise păstorul. În doar zece minute, el mi-a povestit că era pe cale să-şi piardă serviciul şi locuinţa. Era concediat din funcţia de manager a unui complex locativ pentru homosexuali pentru că devenise credincios şi renunţase la homosexualitate. Îmi amintesc că l-am invitat să vină să locuiască cu familia mea cu condiţia să găsim o casă care să ne aranjeze pe ambii. Chiar atunci am ştiut că Duhul Sfânt vorbeşte prin mine pentru că am fost foarte surprins să mă aud spunând aceste vorbe. Totuşi, Dumnezeu s-a îngrijit întrun mod miraculos de spaţiu locativ, prin care ne-a confirmat că suntem în voia Lui.

Povestea lui Sonny ilustrează trei modalităţi prin care biserica răspunde agendei homosexuale. Homosexualii care l-au dat afară pe Sonny din casă şi serviciu pentru că el a renunţat la homosexualitate se aseamănă cu bisericile pro-gay, care întotdeauna vor face orice ca să închidă gura creştinilor autentici, indiferent de consecinţe. Biserica călduţă care părea blândă cu homosexualii(pentru că nu învăţa învăţătura sănătoasă) reprezintă bisericile centrale şi conservative din America de azi. Ei nu ajută nici homosexualii care suferă, nici pe aşa-numiţii creştini care sunt ignoranţi. Adunarea la care mergem eu şi Sonny reprezintă biserica sănătoasă din America: este miloasă faţă de homosexuali ca Sonny care luptă pentru a-şi depăşi ispita, dar rămâne dedicată învăţăturii biblice despre homosexualitate pe care o predică activ.

Cărui tip de biserică aparţii tu?

Traducere  de Natalia Boicu