Cum să organizezi o tabără de zi pentru copii?

Vacanța de vară este o perioadă bună pentru organizarea taberelor de zi. Ca și biserică, organizăm anual astfel de tabere ca să oferim un timp util și interesant copiilor și adolescenților din localitățile în care activăm. Mai jos voi prezenta pașii importanți pentru organizarea unei tabere de zi.

Stabilește scopul

Principalul scop este să-i învățăm pe copii temeinic Sfintele Scripturi ca ei să ajungă să-L cunoască personal pe Domnul Isus. Nu face mare sens să le oferi copiilor doar un timp de distracție și de voie bună. Aceste lucruri le pot găsi și în alte locuri, pe când studierea Cuvântului lui Dumnezeu, din păcate, de puține ori este oferită. De aceea, la taberele de zi, să-i învățăm pe copii Evanghelia. Planifică cursul de studiu biblic pe care urmează să-l parcurgi cu participanții.

Adună echipa de lideri – voluntari

Acest punct este dificil dacă biserica din care faci parte este una mică sau nu are oameni care să fie în stare să-i învețe pe alții. De aceea, este bine ca organizatorul să investească în echiparea sa personală și, respectiv, din timp să planifice o perioadă de instruire a voluntarilor. Astfel de instruiri se oferă la sesiunile Institutului de Studiu Biblic Inductiv din cadrul misiunii Precept, unde sunt pregătiți lucrători care se investesc în creșterea și educarea copiilor. Totuși, ca să nu pierzi această vară, invită în localitatea ta un grup de lideri experimentați în organizarea taberelor de studiu biblic, iar cei din biserica ta se pot implica să învețe cum să facă o tabără de zi. Scrie un mesaj cu toate detaliile la adresa info@precept.md și veți fi contactat pentru ajutor în această privință.

Planifică bine toate detaliile 

Biblia spune:

Planurile omului harnic nu duc decât la belșug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă. (Proverbe 21:5)

La această etapă este important să implici toți voluntarii, ca fiecare să-și știe bine locul și rolul în tabără. Deleghează responsabilități oamenilor de încredere. Nu uita nici de aspectul financiar al taberei. Dacă nu ai resursele necesare pentru tabără, atunci gândește-te ce se poate de exclus din bugetul taberei, lucruri de care te poți lipsi, dar nici într-un caz nu tăia din bugetul preconizat pentru materialele de studiu biblic, căci vei rata scopul principal. Tabăra și efortul depus nu vor face mare sens fără valoarea pe care o dau Scripturile.

Nu te lăsa descurajat de greutăți

Greutățile nu sunt un indiciu care arată că nu este voia Domnului să aibă loc tabăra. Voia Domnului este una foarte clară și anume ca fiecare om:

(…) să ajungă la cunoștința adevărului și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i faca voia. (2 Timotei 2:25-26)

Pune în acțiune

Nu lăsa ca intenția să rămână la nivel de planuri. Sunt mulți care visează să facă ceva, dar nu ajung niciodată la realizare, pentru că nu se apucă de lucru sau planifică, dar nu stabilesc termeni de realizare.

Domnul să binecuvânteze pe toți cei care vor să organizeze tabere de zi!