Un bun prieten, care este preot al unei biserici, mi-a scris azi şi m-a rugat să-l ajut şi să-l sfătuiesc cum să facă un sondaj în biserica pe care o păstoreşte. Am găsit de cuviinţă că este bine să alcătuiesc un articol prin care să pot împărtăşi aceste sfaturi cu toţi cei care vor dori să facă acelaşi lucru în bisericile lor.
Necesitatea sondajului
Înainte ca să faci un sondaj, este important să înţelegi cât de necesar este acesta şi care sunt beneficiile lui. Dacă vrei să faci o planificare bună a lucrării bisericii, trebuie să începi de la o evaluare bună a ceea ce s-a reuşit să se facă până acum. Tocmai aici te va ajuta sondajul. Vei spune că tu ştii destul de bine cum merge lucrarea în biserică fără a face sondaj, de altfel, nu eştu tu preotul care conduce biserica? Şi da, şi nu. Nici un om nu poate vedea o lucrare sau un fenomen în toate aspectele. De aceea este bine să fii atent şi să cauţi să afli cum văd lucrurile ceilalţi oameni. Despre împăratul Solomon Biblia spune că a fost cel mai înţelept dintre oameni, dar el a avut un număr mare de sfetnici şi tot el a scris astfel în cartea Proverbelor, care îi poartă numele:
Când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici. (Proverbele lui Solomon 11:14)
Tot în aceeaşi carte mai scrie:
Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici. (Proverbele lui Solomon 15:22)
Realizarea unui sondaj în biserică oferă posibilitatea să vezi lucrarea din mai multe puncte de vedere şi să ai, astfel, o imagine bună pentru a face o planificare eficientă de viitor.
Alcătuirea formularului
Pentru realizarea unui sondaj va trebui să alcătuieşti un formular sau chestionar cu întrebările ce vor fi puse oamenilor. Este bine să fie limitat numărul de întrebări şi dacă chiar doreşti să afli multe lucruri, mai bine fă mai multe sondaje la anumite intervale de timp. Dacă pui prea multe întrebări într-un singur chestionar, oamenii vor fi dispuşi să răspundă mai puţin.
Întrebările în chestinionar trebuie să fie formulate clar şi simplu. Să nu fie întrebări prea deschise, aşa încât respondentul să nu înţeleagă ce se aşteaptă de la el. Este importantă şi ordinea întrebărilor şi anume una logică.
Înainte de a pune întrebările, determină ce anume vrei să afli, ce scop urmăreşti să realizezi cu acel chestionar specific.
Pune întrebările în aşa fel, ca să primeşti răspunsuri obiective. Uneori întrebările sunt puse în aşa fel încât le sugerează oamenilor să dea răspunsuri care nu corespund întocmai cu ce gândesc ei. Şi nu uita că, dacă dai mai multe variante de răspuns, de obicei, cele ce stau primele în listă au mai multă probabilitate să fie alese de oameni. Deci, gândeşte-te să pui întrebările în aşa fel ca oamenii să facă un efort să gândească şi să fii sigur că vei primi răspunsuri obiective. Pune întrebările pozitiv şi ca să nu provoace discuţii care pot duce la suspiciuni sau la conflicte.
După ce ai pus toate întrebările într-un formular, mai verifică odată cum sună ele, poate chiar este bine să încerci să dai cuiva să completeze chestionarul şi să fii sigur că a înţeles întrebările şi că sunt formulate clar. Apoi, fă corectările respective şi tipăreşte chestionarul în numărul necesar, ca să primească o copie fiecare membru din biserică.
Explorează informaţia din chestionare
Am văzut de mai multe ori când cineva a pregătit forumulare pentru sondaj, a dat la oameni să le completeze, dar apoi nu a mai lucrat cu formularele, adică nu a studiat informaţiile acumulate. Nu avea rost în aşa caz să fie făcut efortul pentru a tipări şi completa chestionarele. Din moment ce ai chestionarele completate, trebuie să petreci suficient timp pentru a le studia, a pune împreună răspunsurile acumulate, a vedea ce scot ele în evidenţă, care sunt lucrurile care se repetă. Făcând această analiză, cu siguranţă vei descoperi multe lucruri şi realităţi care te vor ajuta să faci un plan înţelept pentru viitor şi să iai decizii înţelepte.
Planifică şi acţionează potrivit cu realitatea descoperită
Orice sondaj scoate în evidenţă anumite realităţi care nu au fost văzute anterior şi care sunt văzute doar după ce se face o bună evaluare şi analiză a chestionarelor completate. Din moment ce au ieşit în evidenţă anumite realităţi, planifică cum să acţionezi mai departe şi mergeţi la acţiune. Tocmai pentru aceasta a fost făcut chestionarul, ca să fie luate decizii drepte şi acţiuni specifice.
Dumnezeu să vă binecuvînteze biserica în toate privinţele şi să duceţi lumina Evangheliei cu toată puterea şi înţelepciunea.