Cum să faci ucenici prin muzică?

De foarte multe ori am fost întrebat de muzicienii creștini, care cântă la biserică, se implică în grupul de laudă și închinare, cum ar putea să facă ucenici. Mi-au adresat această întrebare, pentru că au văzut alte metode pe care le folosim și care aduc efect. De exemplu, la biserica “Buna Vestire” pe care o păstoresc, avem sportivi care folosesc foarte bine drept instrument sportul pentru a face ucenici ai Domnului Isus Hristos. Mulți dintre antrenorii acestui clubului de Taekwon-Do ”Stolas Leukas”, pe care-l conduc, au venit la Hristos prin Taekwon-Do. Cu mulți ani în urmă am fondat acest club și de atunci până azi antrenorii noștri la prima oră de antrenament fac studiu biblic. Absolut toți cei care vin, studiază Biblia, apoi ajung să se antrenze. Astfel, ei i-au condus pe mulți la Hristos. De asemenea, avem și profesori de limbă engleză care, în procesul de predare a limbii engleze, au încorporat și studiul biblic.

Includeți studiul biblic la orele pe care le predați

Dacă vreți să faceți ucenici prin muzică, neapărat trebuie la tot ce faceți, cum ar fi conducerea grupului de laudă și închinare, să adăugați timp pentru studiu biblic. Apoi, dacă organizați un concert, puneți și o parte din timp pentru studierea Bibliei. Dacă predați un instrument muzical, la fel, includeți și lecția de studiu biblic. În felul acesta îi puteți ajuta pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu și să se aprofundeze în studierea Scripturii. Manualele de studiu biblic inductiv vă pot ajuta mult. De exemplu, Natalia Baltag din biserica noastră mi-a spus cum a condus pe cineva la Hristos datorită lecțiilor biblice pe care le făcea cu acea persoană în timpul orelor de muzică pe care i le preda și astfel persoana dată a devenit creștină.

Un exemplu deosebit de ucenicie prin muzică este Pier, un cântăreț pe care l-am întâlnit în Franța. El era foarte pasionat de studierea Sfintelor Scripturi, dar nu știa cum poate face ucenici. Vara trecută a fost la tabăra de engleză EFNL care se desfășoară în Moldova în fiecare an. Aici a predat într-un grup care învăța limba franceză după manualele de studiu biblic în limba franceză. Apropo, și anul acesta vor fi astfel de lecții în perioada 2 – 11 august. Vin mai mulți profesori din Franța să predea intensiv franceza timp de 10 zile. Cu acest prilej, vă invit să profitați de această ocazie. De asemenea, spuneți și celor despre care știți că doresc să învețe această limbă. Pier a fost aici în Moldova, a făcut studiu cu un grup și eu l-am încurajat să folosească darul lui ori de câte ori cântă la concerte mari, ca să le spună oamenilor despre importanța studierii Scripturii. De asemenea, el oferă ore de canto și acum o lună în urmă mi-a spus că a format un grup de studiu biblic cu toți oamenii cărora le predă. Iată cum Pier, fiind muzician, a început să facă ucenici prin lecțiile de muzică.

Nu poți face ucenici dacă nu-i înveți Scriptura

Dacă sunteți un profesor de muzică și oferiți lecții, alegeți un repertoriu creștin, cântări care te încarcă duhovnicește. De fiecare dată când oferiți aceste lecții, numaidecât explicați adevărurile duhovnicești pe care le conțin aceste piese. Dacă aveți la biserică un grup de laudă și închinare, formați cu ei sau cu alții muzicieni un grup de studiu biblic. Nu poți să faci ucenici dacă nu-i înveți Scriptura.
Înainte de înălțarea Sa la cer, Domnul Isus a dat porunca aceasta:

„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin. (Matei 28:19-20)

Tot ce a poruncit El este scris în Biblie. Dacă noi nu-i învățăm pe oameni din Cuvântul lui Dumnezeu, ucenici nu putem face. De aceea, când îi învățați muzică sau orice altă activitate, numaidecât faceți ca studierea Scripturii să fie parte din tot procesul. Manualele de studiu biblic inductiv sunt excepționale pentru a-i învăța pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, puteți organiza tabere, seminare, un masterclass de muzică. Dacă sunteți un muzician bun, numaidecât veți dori să împărtășiți din cunoștințele dvs.

Eu fac aceasta ca și antrenor de Taekwon-Do. Am avut o operație complicată la spate. Două vertebre sunt fuzionate și sunt prinse cu o bucată de metal. După operație, zilnic fac câte 15 minute de exerciții doar pentru a-mi menține spatele într-o condiție bună. Odată m-au rugat câțiva oamenii să-i învăț aceste exerciții și am decis să anunț un seminar. M-am bucurat foarte mult, căci fără să fac publicitate au venit vreo 20 de oameni. Am folosit acest seminar pentru a-i învăța pe oameni Scriptura. Prima oră am dedicat-o pentru aceasta. Chiar mi-ar plăcea să mai fac încă o dată așa seminar, ca să știe oamenii cum să procedeze când au probleme de felul acesta. Tot așa puteți face și dvs.

Tabăra ASAF, o oportunitate bună pentru cei care vor să facă ucenici prin muzică

Pentru prima dată în Republica Moldova organizăm o tabără muzicală, însă aceasta este foarte diferită de ceea ce ați văzut dvs. până acum. Am invitat trupa AS ISAAC din SUA și specialiști de aici din Moldova. În fiecare zi, de dimineață până la prânz, vom învăța din Sfintele Scripturi. Vom studia viața unui om care s-a închinat lui Dumnezeu, care a compus multe cântări creștine și care a fost un muzician de excepție. Este vorba de împăratul David și viața unui om care a pus la punct tot sistemul de închinare la Templul din Ierusalim, Asaf. David l-a avut de ajutor pe Asaf, care l-a ajutat și a dus la îndeplinire toate ideile cu privire la organizarea închinării bune la Templu. Iată de ce și tabăra noastră se numește ASAF. Vrem ca motivația participanților să fie una biblică. După masă, muzicienii pe care i-am invitat, vor preda aceste masterclass-uri, apoi, toți muzicienii vor fi împărțiți în echipe așa ca să formeze o trupă, un ansamblu pentru perioada taberei. Astfel, ei vor putea pune în aplicare toate lucrurile pe care le vor învăța din Scripturi și numaidecât vor avea însărcinarea să compună piese și să le cânte. Seară de seară vom avea un concert unde vor fi cântate piesele care vor fi compuse în timpul taberei. Spre sfârșit, vrem să facem și un album bun pe care-l vom pune și pe spotify, astfel oamenii să le poată asculta. Deci, va fi și o tabără de creație.

Tabăra aceasta se va desfășura în perioada 11 – 17 august la Tabăra Prietenia din Coșnița. Sunt invitați toți cei care sunt implicați în procesul de închinare la biserică. De asemenea, îmi doresc această tabără să fie un loc unde toți creștinii să se întâlnească, să comunice și să zidească relații. Sunt sigur că în urma acestei tabere calitatea închinării va crește. Vă așteptăm cu mare drag. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vasile Filat
Transcriere și adaptare text: Maria Starașciuc

Tabăra Asaf: https://www.facebook.com/events/870146609983874/
Tabăra EFNL : https://www.facebook.com/events/243884202924102/

BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU
Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova
Servicii Divine:
Duminică, 14:00 – 16:00
Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune
tel. +373 (68) 060601
https://www.facebook.com/bunavestire….

PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA:
info@precept.md
+373(69)966779

#moldovacrestina #pastorvasilefilat #ucenicie