Cum reuşesc homosexualii să schimbe opinia publică

Scopul final al homosexualilor este de a prelua controlul eficient asupra poziţiilor de putere şi influienţă în societate. Sferele cheie de influienţă includ mass-media (ştiri şi divertisment), guvernul, şcoli şi Universităţi, afaceri, biserici şi organizaţii comunitare. Avînd un număr relativ mic de activişti, şi un număr mare de obiective, ei caută să maximalizeze influienţa lor preluînd şi menţinînd poziţii cheie în fiecare sferă.

De exemplu, în mass-media, şcoli şi afaceri, cea mai importantă poziţie de control este cea a angajatorului. Deoarece homosexualii îşi pot liber ascunde identitatea lor, este relativ uşor, odată ce poziţia de angajator este în mîna activiştilor homosexuali, să primescă la lucru în primul rînd pe cei care împărtăşeşc acelaş mod de viaţă cu ei, ori de câte ori se eliberează o anumită funcţie. Ei toţi vor ascunde identitatea sa pînă cînd vor avea numărul necesar de persoane pentru a forma asociaţia angajaţilor homosexuali şi lesbiene sau grupuri similare de presiune, şi apoi să folosească puterea colectivă pentru a forţa schimbări în politica organizaţiei. Procesul de preluare, de obicei, implică o combinare a presiunii şi a propagării, deseori, implicînd “training-uri de sensibilizare” forţate pentru a convinge membrii organizaţiei să adopte perspectiva homosexualilor cu privire la “orientarea sexuală”, “diversitate”, şi “toleranţă”. Training-ul de sensibilizare implică manipulare psihologică sofisticată pentru a stabili convingeri comune şi un sistem comportamental în grupul dat. Cei care se opun îndoctrinării în timpul unor astfel de training-uri sunt foarte uşor identificaţi şi eventual forţaţi să plece din organizaţia dată, dacă nu-şi schimbă atitudinea.  În guvern, poziţiile cheie nu sunt neapărat liderii politici aleşi, dar asistenţii cu influienţă a celor care iau decizii, de exemplu, ajutorii legislatorilor şi funcţionarilor de drept în curţile supreme.

În biserici şi organizaţii comunitare, scopul de cele mai dese ori, este de a cîştiga majoritatea printre membrii cu drept de vot. Acest lucru a fost realizat cu uşurinţă în multe organizaţii mici non-profit şi printre enoriaşi denominaţiilor ale căror număr este în scădere în Statele Unite. Exploatarea organizatiilor comunitare deseori implică o tactică în relaţiile cu publicul pe care ei o numesc “Gruparea”. Gruparea este tactica activiştilor homosexuali care îmbracă haina drepturilor civile, sponsorizînd coaliţiile minorităţilor şi incluzîndu-se pe sine ca şi membri ai acestor minorităţi. Avînd resurse finaciare care întrec cu mult pe cele ale minorităţilor legitime, ei îşi asigură includerea pentru că sunt cei care semnează şi organizează.

Scopul lor, oricum, este de a promova ideia că “orientarea sexuală” este un criteriu real pentru obţinearea statutului minoritar împreună cu rasa, etnia, genul. Important e că homosexualii aproape întotdeauna plasează minorităţile rasiale drept figurele de bază ale acestor coaliţii pentru a crea impresia că scopul lor primordial este avansarea legitimă a minorităţilor. Aceasta nu este o propunere dificilă, deoarece mulţi homosexuali fac parte din aceste minorităţi rasiale. Scenariul cel mai optimal pentru homosexuali este o coaliţie condusă de un homosexual ascuns, făcînd parte dintr-o minoritate rasială, care poate pretinde a fi neutru atunci cînd promovează un obiectiv de-al homosexualilor. Cel mai important lucru pentru strategia homosexualilor în toate aceste tactici este să menţină poziţiile cheie şi apoi, direct sau indirect, să folosească puterea acestor poziţii pentru a schimba societatea, lansînd publicului mesajul homosexualilor şi atacînd şi marginalizînd în acelaşi timp liderii şi organizaţiile care luptă pentru familie.

 Concluzii

 Pentru prima dată în istoria Americii, oamenii care au o credinţă puternică bazată pe valorile Iudeo-Creştine sunt în minoritate. Aş vrea să nu am dreptate, dar nu putem să ne prefacem că nu este aşa. În schimb, dacă recunoaştem această realitate noi putem să o folosim pentru avantajul nostru politic şi social. Un simplu fapt istoric arată că cele mai bine organizate schimbări sociale au fost conduse de grupuri mici de oameni foarte motivaţi. Aceşti oameni sunt foarte conştienţi că reprezintă o minoritate în societate şi deaceea ei se bazează mult pe planificarea strategică şi implimentarea ei treptată.

Problema noastră ca şi activişti pro-familie nu este cea a energiei sau motivaţiei: este lipsa planificării strategice, un neajuns care cred că rezultă din agăţarea noastră de noţiunea că noi activiştii suntem doar nişte voci a unei “majorităţi tăcute”. Dacă ar fi să recunoaştem că în termeni practici, majoritatea nu este cu noi, noi am înţelege că strategia şi tacticile noastre trebuie să fie concentrate mai îngust, spre a deveni persoane care iau decizii şi mai puţin spre a influenţa publicul de rînd.

În schimb, ţinta noastră a fost prea largă, bazată pe presupuneri nerealiste precum că, dacă noi am informa bine publicul cu privire la temele legate de familie, oamenii singuri s-ar ridica şi ar rezolva problema. Aceasta este o presupunere foarte nerealistă, pentru că chiar dacă ar fi o “majoritate tăcută” de partea noastră, noi ştim că sistemele majoritare de informare în masă sunt dominate de adversarii noştri şi noi nu avem mijloacele eficiente de a depăşi cadrul lor propagandistic. Zi de zi, mijloacele de informare, şcolile publice, universităţile şi industria divertismentului schimbă în mod continuu opinia publică în favoarea acceptării homosexualilor.

De altă parte, gîndiţi-vă însă la strategia activiştilor homosexuali. Ei niciodată nu şi-au făcut iluzii cu privire la conducerea “majorităţii tăcute” pentru a susţine agenda lor. Ei niciodată nu s-au bazat pe opinia publică pentru a-şi promova agenda lor. De fapt, opinia publică a fost împotriva aproape a oricărei victorii politice pe care ei au cîştigat-o. Foarte frecvent, progresele homosexualilor erau rapid anulate prin referendumuri sau alte mecanisme populiste de abrogare. Cu toate acestea, agenda homosexualilor este astăzi implimentată aproape deplin în multe părţi ale naţiunii americane. Organizaţiile homosexualilor se prezintă ca şi componente normale ale Americii. În acelaş timp, grupurile care au susţinut punctul nostru de vedere sunt din ce în ce mai marginalizate

 Cum de a ajuns mişcarea homosexualilor la aceste performaţe remarcabile?

Ei au ajuns aici prin obţinerea controlului în ce priveşte poziţiile de influienţă decizională în instituţiile care se ocupă cu elaborarea politicilor în societatea noastră. Liderii homosexuali şi-au concentrat armata relativ mică de activişti pe primul, apoi pe cel de-al doilea scop strategic în procesul lent de preluare a puterii. În timp ce partea noastră se complăcea în presupusa poziţie majoritară, activiştii homosexuali şi-au concentrat atenţia asupra preluării controlului în conducerea şcolilor, consiliilor orăşăneşti, agenţiilor federale şi statale, organizaţii profesionale şi comunitare, uniuni, denominaţii religioase şi corporaţii publice.

Ei ştiu că alegerile pentru poziţiile cheie în organizaţiile democratice aproape întotdeauna sunt hotărîte de minorităţi ale participanţilor activi şi şi-au educat şi organizat oamenii lor corespunzător. Eu cred că americanii de rînd ar fi şocaţi dacă fiecare homosexual ales într-o poziţie şi-ar face publică identitatea sa. Desigur sunt şi multe persoane care nu sunt homosexuali, dar susţin agenda homosexualilor, deseori din motiv pur pragmatic, că homosexualii s-au dovedit a fi o sursă de cîştig, lucrători şi voturi fiind vândute în favoarea aliaţilor lor. În corporaţiile şi agenţiile administrative mai puţin democratice, activiştii homosexuali au folosit “invizibilitatea” activiştilor lor la maxim.

Scopul meu în descrierea acestor tactici şi strategii este de a arăta că în spatele cîştigurilor politice ale activiştilor nu este nici un fel de magie. Mai degrabă, este vorba de un activizm local de cea mai înaltă calitate.E timpul ca apărătorii pro-familie să înceapă să lucreze şi să gîndească ca şi o minoritate numerică. Noi putem cîştiga unele din beneficiile pe care le-au căpătat homosexualii. Tacticile noastre nu ar trebui să le repete pe cele ale homosexualilor, dar strategia ar trebui să fie foarte asemănătoare.

Scopul nostru, deci, trebuie să fie preluarea puterii de la adversarii nostri şi plasarea ei în mîinile celor care luptă pentru apărarea familiei. Noi trebuie să planificăm şi să implimentăm schimbări, nu din afară, încercînd să influienţăm politica prin unirea opiniei publice, ci dinlăuntru, în calitate de funcţionari care iau decizii şi conduc societatea spre un viitor pro-familie.(traducere Ala Talmazan)