Întrebare:
Cum pot să trec cu bine peste încercările care vin, așa ca să nu iau vreo decizie lipsită de înțelepciune pe care să o regret pe urmă? Cum să mă rog ca să fiu sigură că mă rog cum trebuie, că o să trec cu bine și o să scap de probleme?
Când trecem prin felurite încercări, noi toţi căutăm soluţii, adică înţelepciune cum să ieşim din aceste încercări. Apelăm la oameni şi la înţelepciunea lor. Alţii, care sunt prea mândri se limitează doar la experienţa şi înţelepciunea proprie. Însă, înţelepciunea ca să ieşim din încercări şi puterea ca să o putem răbda vine de la Dumnezeu. De aceea, în Epistola Apostolului Iacov el ne atenționează cu privire la câteva lucruri când este vorba de a trece cu bine peste încercări. Iată ce spune Iacov în capitolul 1:5-8:
Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s’o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s’o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentrucă cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vînt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva dela Domnul, căci este un om nehotărît şi nestatornic în toate căile sale. (Iacov 1:5-8)
Primul lucru la care ne atenţionează Iacov în aceste versete este….
Recunoaște că îți lipsește înțelepciunea
Iacov începe acest paragraf cu fraza următoare: “Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea”. El se referă la înţelepciunea de a primi cu bucurie să treci prin felurite încercări. Înţeleptul Solomon în cartea Proverbelor scrie aşa:
Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-l în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul, şi abate-te de la rău! (Proverbe 3 :5-7)
La II Cronici 20 Cuvântul lui Dumnezeu ne relatează că
… fii lui Moab şi fii lui Amon şi cu ei nişte Moaniţi, au pornit cu război împotriva lui Iosafat. Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat zicând : « O mare mulţime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sunt la Hataton –Tamar, adică En-Ghedi. (2 Cronici 20:1-2)
Aceasta era o mare încecare pentru Iosafat şi pentru întregul popor. Am impresia, că Dumnezeu şi tot cerul priveau cu atenţie cum va reacţiona Iosafat, omul lui Dumnezeu. El, însă, a trecut examenul foarte bine.
În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul, şi a vestit un post pentru tot Iuda. Iuda s-au adunat să cheme pe Domnul, şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul. Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi. Şi a zis…. (2 Cronici 20:3-6)
o rugaciune în care a apelat la făgăduinţele pe care le-a făcut Dumnezeu acestui popor şi a cerut izbăvire. La încheierea acelei rugăciuni, Iosafat a spus urmatoarele cuvinte
O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei ? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine! (II Cronici 20:1-12)
În strâmtorarea în care se afla, Iosafat nu a apelat la înţelepciunea de a duce războiul a generalilor săi, nici la forţe din afară, nici nu a început să alcătuiască o strategie de luptă, ci în faţa întregului norod pe care îl conducea şi care aşteptau soluţia de la el, nu i-a fost ruşine să spună “Nu ştim ce să facem”.
Ce faci tu când vine de odată încercarea peste tine? Care sunt acţiunile care le întreprinzi când te trezeşti “în mare spaimă” în faţa încercării?
În timp ce scriu aceste rânduri, Duhul Domnului îmi arată cum au fost cazuri când m-am trezit într-o încercare, prima dată am apelat la experienţele mele, apoi am apelat la oameni cu influenţă şi apoi, în disperarea mea, am apelat la Dumnezeu. Dar, nu este corect aşa. Nu am făcut-o din mândrie, dar am nevoie să înţeleg mai profund că fraza “dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea” se referă şi la mine. Dacă înţelegem acest adevăr, vom proceda corect şi când vom trece în încercări, în primul rând vom…
Cere înțelepciune de la Dumnezeu
În tinereţea lui Daniel, Nebucadneţar, împăratul Babilonului a visat un vis şi după ce nimeni din înţelepţi nu a putut să-i spună nici visul şi nici interpretarea visului, împăratul a hotărât să omoare pe toţi întelepţii ţării, printre care şi pe Daniel cu prietenii săi. Aceasta a fost o mare încercare şi Daniel a alergat la Dumnezeu.
Daniel s-a dus la împărat, şi l-a rugat să-i dea vreme ca să dea împăratului tâlcuirea. Apoi Daniel s-a dus în casa lui, şi a spus despre lucruri aceste tovărăşilor săi Hanania, Misael şi Azaria, rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului. După aceia i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie în timpul nopţii, şi Daniel a binecuvîntat pe Dumnezeul cerurilor. Daniel a luat cuvântul şi a zis: “Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea. El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciunea înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric, şi la El locuieşte lumina. (Daniel 2:16-22)
Vreau să vă atrag în mod deosebit atenţie la adevărul profund care l-a ştiut bine, l-a aplicat şi la spus în rugăciune Daniel şi anume: La Dumnezeu este înţelepciunea şi el o dă înţelepţilor şi pricepuţilor.
Iacov continuă mai departe şi ne spune trei lucruri majore care descriu cui şi cum dă Dumnezeu înţelepciunea:
Dumnezeu dă înţelepciunea tuturor
Îmi place atît de mult acest adevăr. Nu sunt privilegiaţi. Nu după banii care îi ai, nu după neamul din care te tragi, nici măcar naţiunea nu are a face. Zic aşa pentru că oamenii cel mai des din start te categorisesc şi încearcă să te asigure că poţi sau nu poţi ajunge un om înţelept potrivit cu capacităţile tale intelectuale, cu banii de care dispui, sau cu neamul ori naţiunea din care te tragi. Slăvit să fie Dumnezeu care dă înţelepciunea tuturor printre care şi eu am acces la această înțelepciune.
Şi tot Iacov ne clarifică în capitolul 3 din epistola sa cum este înţelepciunea care o dă Dumnezeu când zice:
Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blânda, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. (Iacov 3:17)
Cu o astfel de înţelepciune vei răbda încercarea şi vei ieşi din ea fără ca să pătezi numele tău, numele Bisericii lui Hristos sau Numele lui Dumnezeu şi a Fiului Său. Ce crezi tu despre tine în ce priveşte înţelepciunea? Au reuşit oamenii până acum să te convingă că eşti ratat în ce priveşte a deveni un om înţelept? Nu-i lăsa să facă aceasta! Tu tot intri în numărul “tuturor” copiilor lui Dumnzeu menţionaţi în acest verset şi deci înţelepciunea este şi pentru tine. Mai mult decât atât…
Dumnezeu dă înţelepciunea cu mână largă
Am observat odată cum copiii împărţeau o ciocolată. Cel ce ţinea ciocolata în mână a apucat aşa încât partea cât mai mare să fie în mâna lui şi în afara mânei să rămână doar o parte mică care să o poată rupe cel cărui îi oferea. Poate ai primit şi tu de la oameni lucruri în aşa fel. Poate ai primit aşa chiar când meritai să le primeşti cu mână largă. De exemplu, după ce ai lucrat bine şi te aşteptai să primeşti salariu potrivit cu munca făcută, te-ai trezit cu o plată care a părut mai mult a fi o bătaie de joc. Nu aşa este la Dumnezeu. Înţelepciunea – lucrul atît de scump, care nu poate fi dobândit cu nici un fel de bogăţii, El o dă cu mână largă, adică fără limită, fără restricţii. Ia atât cât îţi trebuie şi nu te teme pentru că….
Dumnezeu dă înţelepciunea fără mustrare
Încă din copilărie am învăţat să evit a cere ceva şi asta după mai multe experienţe de felul la cea care o să vă povestesc. Odată, pe când aveam cred eu, vreo 5 ani, mama a plecat la Chişinău şi eu de mult timp i-am spus că doresc mult să am o maşină mică să mă joc cu ea. Când a venit mama s-a întors cu două maşini care mi le-a dat “cu mână largă” şi mi-au produs atâta bucurie că nu vă pot descrie. Când a venit tatăl, a privit la maşini, la mine şi apoi a certat pe mama din motiv că mi-a cumpărat acele maşini pentru că, zicea el, oricum o să le stric. Am fost atît de mult rănit în bucuria mea de mustrarea tatălui. Totuşi, m-am jucat şi am păstrat acele jucării mult, mult timp. De fapt, acelea sunt unicele jucării care mi le amintesc din copilărie. De altfel, mai ţin minte cum, odată, am mers cu sora mea la magazin şi m-am încleştat într-o altă mașină-jucărie şi cu multe eforturi din partea sorei şi a vânzătoarelor şi cu şi mai multe lacrimi din partea mea m-am desprins de acea maşină. Multe experienţe ca acestea m-au făcut să am un simţământ că voi fi mustrat dacă voi cere ceva. Aceasta s-a transmis într-un fel şi în relaţia mea cu Dumnezeu, mai ales în primii ani ai vieţii de credinţă. Nu îndrăzneam să-mi exprim dorinţele în rugăciuni ca să nu supăr pe Dumnezeu. Slăvit să fie Domnul care ne cunoaşte inimile şi până în ziua de azi mi-a dat totdeauna belşug de binecuvîntări peste aşteptările mele, El care cunoaşte gândurile inimilor. Şi acum mă asigură ca să stau cu mâna deschisă, cu toată înţelepciunea în mână şi este gata să-mi dea fără nici o mustrare atunci când vin să cer. Ce Dumnezeu minunat! Slăvit să fie Numele Lui! Doar să ceri şi o primeşti. Dar…
Cere înţelepciunea cu credinţă
Credinţa este condiţia primirii înţelepciunii şi a oricărui lucru pe care îl cerem de la Dumnezeu. Ce este credinţa? Îmi place atît de mult că Dumnezeu în Sfintele Scripturi ne dă răspuns la toate întrebările noastre. El spune la Evrei 11:1 că
credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd
Şi dacă vorbim despre înţelepciune pentru ca să treci şi să ieşi biruitor din încercări, atunci a avea credinţă înseamnă a avea o încredere neclintită în biruinţă şi izbăvire, o puternică încredinţare despre izbăvirea nădăjduită care nu se vede din punct de vedere omenesc.
În Rusia este o organizaţie a ofiţerilor creştini şi Oleg Askalionok, şeful acestei organizaţii m-a invitat de mai multe ori să predau cursuri de studiu biblic inductiv la conferinţele lor. Am făcut cunoştinţă la una din conferinţele lor cu un frate care a fost luat prizonier în timpul războiului din Cecenia. A fost închis într-o cameră şi torturat multe zile. I s-a repetat de multe ori că va fi executat şi nimic nu aştepta afară de aceasta, îşi pierduse orice nădejde de scăpare. Era necredincios şi în una din zile a găsit prin nisipul din acea încăpere unde era închis o foaie ruptă din Biblie pe care era scris Psalmul 91. Aceasta era tot Cuvântul lui Dumnezeu care a putut el să-l aibă acolo. A citit de multe ori acel psalm şi a luat foaia drept un mesaj de la Dumnezeu special pentru el. A crezut în izbăvirea care i-o promitea Dumnezeu în acel psalm, a căpătat o încredere neclintită în izbăvirea nadăjduită şi o puternică încredinţare în scăparea care nicicum nu se vedea. Şi ce credeţi… În una din zile a venit un şef al teroriştilor să viziteze acel loc şi în timp ce trecea pe lângă locul unde era arestat fratele nostru, a deschis cineva “din întămplare” uşa şi acel şef al teroriştilor l-a recunoscut şi a spus celor de care ţinea eliberarea lui aşa: “Eliberaţi pe acest om bun pentru că în timpul când îmi făceam serviciul militar în armata sovietică mi-a fost ofiţer şi a fost unicul care m-a tratat cu respect şi grija.” Aşa de minunat a lucrat Dumnezeu: mai întâi a trimis Cuvântul Său la fratele nostru, apoi prin Cuvânt i-a dat credinţa şi apoi prin credinţă i-a dat izbăvire şi biruinţă.
Dar tu, poţi mărturisi despre biruinţă în încercări realizate prin credinţă? Când şi care a fost ultima biruinţă de acest fel? Iacov spune:
Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale. (Iacov 1:5-8)
Îndoiala este vrăjmaşul credinţei. Îndoiala înseamnă să crezi un timp, apoi să nu crezi, apoi iar să crezi şi tot aşa. Îndoiala este opusul cuvântului “neclintit” care descrie credinţa biruitoare. Omul care se îndoieşte este comparat cu valul mării, iar încercarea cu vântul. Deci, când te îndoieşti şi nu mai nădăjduieşti în promisiunile lui Dumnezeu, atunci nu mai eşti tu stăpân pe situaţie, ci încercarea te poartă cum vrea ea şi te izbeşte de stânci până te distruge. De aceea, nu te îndoi în încercări şi acţionează potrivit cu promisiunile lui Dumnezeu aşa cum a făcut şi Iosafat, împăratul lui Iuda despre care am menţionat la începutul articolui. După ce s-a rugat el Domnului
Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel… şi Iahaziel a zis: “Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: “Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. Mâine pogorâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Tit, şi-i veţi găsi la capătul văii, în afara pustiei Ieruel. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi, mâine, ieşiti-le inainte, şi Domnul va fi cu voi! ( II Cronici 20:14-17)
Din punct de vedere omenesc ceea ce cerea Dumnezeu era cu totul opus “situaţiei reale şi împrejurărilor”. Orice alt împărat avea să le ceară oamenilor să intre în cetate şi să se pregătească pentru un asediu lung. Dumnezeu însă le cere să meargă împotriva unei mulţimi care, de multe ori îi întrecea pe ei ca număr şi putere. Totuşi, Iosafat a dat dovadă de acea credinţă neclintită, care nu se îndoieşte şi
A doua zi, au pornit dis-de-dimineaţă spre pustia Tecoma. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: “Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Incredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti.” (II Cronici 20:20)
Deci, atenţie, Iosafat le-a cerut un singur lucru – CREDINŢA!!! Aceasta a fost condiţia biruinţei atunci şi rămâne condiţia biruinţelor noastre pentru toate vremurile şi asupra oricărei încercări sau duşman. Apoi, Iosafat
în învoire cu poporul, a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: “Laudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!” În clipa când ai început cântările şi laudele, Domnul a pus o pânda împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi. Fiii lui Amon şi fii lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir, ca să-i nimicească cu desăvârşire şi să-i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească. Când a ajuns Iuda pe înălţimea de unde se zăreşte pustia, s-au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte trupuri moarte întinse pe pământ, şi nimeni nu scăpase. (II Cronici 20: 21-23)
Iosafat nu a fost ca un val al mării şi nu s-a lăsat “tulburat şi împins încoace şi încolo” de vântul încercării venite prin marea mulţime de popoare care venea împotriva lui. El a stat tare în credinţă, a fost o pildă pentru întreg poporul şi a căpătat înţelepciune de la Dumnezeu şi o mare izbăvire din încercarea prin care a avut să treacă.
Care este încercarea prin care treci sau ai trecut în ultima vreme? Ce soluţii ai văzut tu pentru a ieşi sau a trece biruitor prin acea încercare? Ce te-au sfătuit oamenii? Ce ţi-a spus Dumnezeu când ai venit să ceri înţelepciune de la El? Ai cerut tu înţelepciune de la El, de la Cel ce are toată înţelepciunea şi priceperea, puterea şi lumina? Ai cerut cu credinţă?
…fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi : printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii (adică pe care lumea le consideră nebune), ca să facă de ruşine pe cele tari ( care sunt considerate de lume tari). Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt ; pentru că nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El (Domnul Isus Hristos) a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentru că, după cum este scris : « Cine se laudă, să se laude în Domnul. (I Corinteni 1 :26-31)