Motto: „De regulă, peste democraţiile infantile, pe lângă plaga sărăciei şi corupţiei, mai vine şi ciuma naţionalismului” (Valeriu Butulescu)
Şi noi nu facem excepţie de la această regulă. Cred că „democraţiile infantile”, sărăcia şi corupţia din R. M. nu sunt subiecte care pot fi puse la îndoială sau care ar necesita argumente şi dovezi. Toţi cunoaştem aceste realităţi nu din auzite, ci pentru că le trăim personal.
Şi dacă s-ar limita toate suferinţele noastre numai la acestea, dar nu… Pe lângă toate rănile pe care le avem de suferit se mai adaugă şi „ciuma naţionalismului”. E înspăimântătoare uşurinţa cu care uităm dezastrele prin care am trecut ca naţiune, şi poate uitarea e motivul din care am ajuns unde am ajuns: uităm esenţialul şi ne hrănim cu nostalgii. Da, mai sunt câteva lecţii de istorie unde ni se vorbeşte despre crime împotriva umanităţii cum este şi Mişcarea Legionară, dar aceste lecţii nu fac decât să dea acestor evenimente proporţii de basm şi poate uneori provoacă indignare, iar după indignare vine şi un gând de uşurare: „asta a fost atunci, acum e altceva.” Oare ?! Chiar să fie altceva naţionalismul de azi – Mişcarea Noua Dreaptă.
Culmea e că această mişcare, Noua Dreaptă, nici nu încearcă să ascundă faptul că a adoptat doctrina legionară şi aproape îl venerează pe Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mişcării Legionare. Iar paradoxul e că pe lângă antisemitism şi alte crime, aceştia îşi atribuie şi numele de creştini ortodocşi.
E îngrozitor până unde poate ajunge nebunia omului, să săvârșești păcatul omorului, să-i omori pe cei din poporul Domnului şi după asta să mai pretinzi că cunoşti dragostea lui Dumnezeu. Legionarii au ucis cca. 20 de evrei la fiecare neevreu şi au pus la cale cel mai mare progrom din istoria Munteniei, iar o parte din aceşti evrei au fost atârnați în cârlige la abator şi mutilaţi.
Să fie asta oare manifestarea dragostei despre care vorbeşte omul care a stat în spatele acestor evenimente C. Z. Codreanu, spunând: „Dragostea este cheia păcii pe care a aruncat-o Mântuitorul tuturor neamurilor din lume.” Să fie mutilarea oamenilor dragostea despre care vorbeşte el?! Pacea l-a condus la aşa crime?! Dar nu se opreşte aici, ci mai spune: „Toţi credeam în Dumnezeu, nu era nici un ateu printre noi.” Dar despre o aşa credinţă Biblia spune : „Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred şi se înfioară! Vrei dar să înţelegi, am nesocoti , că credinţa fără fapte este zădarnică?” (Iacov 2:19-20).
Aceşti oameni se declară naţionalişti şi pretind că îşi iubesc ţara şi au credinţă, dar nu au făcut altceva decât să calce Legea lui Dumnezeu şi să verse sânge nevinovat în ţara lor.