Creştinul adevărat nu-şi va da votul pentru atei

Este Dumitru Diacov creştin, dacă apără şi promovează desfrâul?

Când reportera a întrebat preotul pentru cine nu-şi poate da votul un creştin, a primit următorul răspuns:

Pentru atei! Noi avem mulţi „credincioşi”, dar care de fapt sunt atei. Ce înseamnă credinţă? Dacă eu cred în Hristos Mântuitorul, dacă cred în biserică, în sfintele taine, atunci de ce am eu nevoie de vrăjitori, de horoscop şi de multe alte lucruri care merg în contradicţie cu Biblia şi cu învăţătura Bisericii. Ori sunt cu biserica, ori sunt cu Mamona.

 

Cu această frază în minte, am mers mai departe la citirea interviului cu Dumitru Diacov. Cu toate că nu ştiau unul despre altul, cuvintele preotului parcă s-au referit la acest lider politic, care, fiind întrebat ce crede despre tentativa introducerii sintagmei „orientare sexuală” în legislaţia ţării, a răspuns:

Noi trăim într-o ţară creştină, cu valori ortodoxe seculare, ceea ce este bine. Însă, pe de altă parte, noi dorim să ne aliniem la valorile europene, norme şi valori care spun că fiecare cetăţean este liber şi trăieşte cum doreşte el, iar statul trebuie să creeze condiţiile necesare pentru ca aceşti oameni să trăiască liber, fie că această libertate se referă la religie, la învăţământ, la comportamentul sexual, nu contează, libertatea trebuie să fie libertate.

Cum poţi spune că este bine să trăim într-o ţară creştină, cu valori seculare şi, în acelaşi timp, să spui că imoralitatea trebuie să fie tolerată şi promovată? Oare nu aceasta a avut în vedere D. Diacov când a spus frază:

Ştiţi, sunt o serie de libertăţi care nu trezesc suspiciuni, dar de ce libertatea sexuală ar trebuie să nască atâtea suspiciuni? De ce? Repet, noi suntem şi vom fi mai toleranţi decât ceilalţi!

Aceasta a fost spus cu referire la desfrâul homosexualilor.

Cum poate cel ce se numeşte „creştin” să-şi condamne părinţii la închisoare?

Fiind întrebat despre realizările partidului pe care îl conduce, d-ul Diacov nu a putut spune nimic concret, dar la relele care s-au abătut asupra noastră, a recunoscut cu mândrie că şi-a dat aportul. Fiind întrebat dacă şi-a dat votul pentru legea nouă, prin care părinţii vor fi pedepsiţi cu un an de închisoare, în cazul când îşi vor disciplina copiii cu pedepse corporale, liderul Partidului Democrat a răspuns:

Da, evident că am votat, deoarece este o lege care ar trebui să apere cetăţeanul. Părinţii trebuie să ştie că nu au dreptul să îşi bată copii. Am fost şi eu, la rândul meu, pedepsit de părinţi, dar nu până acolo ca să fie aplicată legislaţia asupra lor. Legea se referă la fenomenul când deja a da două palme la copil nu mai este educare, ci devine o teroare, ceea ce ne obligă să luăm aceste hotărâri de a opri această violenţă.

Deci, în opinia d-lui Diacov a da două palme copilului când acesta a meritat-o, nu mai este educaţie, ci teroare. Spune că a fost pedepsit de părinţi, dar nu până acolo ca să fie aplicată legislaţia asupra lor. Păi, pe atunci încă nu erau deputaţi atât de „deştepţi” şi de „toleranţi” care fac legi pentru a-şi băga părinţii la închisoare. Atunci nu era o astfel de legislaţie. Nu cumva trebuie să înţelegem că d-ul Diacov şi toţi deputaţii care au votat această lege îşi condamnă părinţii la închisoare cu întârziere sau post-mortem?

Este oare creştin cel ce se vede mai obligat în faţa structurilor europene decât faţă de alegătorii lui?

Un deputat trebuie să exprime voinţa poporului şi să ţină cont de ea la elaborarea şi votarea legilor. Nu aşa este în cazul liderului Partidului Democrat, care a mai spus cu referinţă la legea votată de fracţiunea lor:

Apoi ne mai obligă şi structurile europene, care se implică în educarea familiilor. Iar dacă suntem membri ai Consiliului Europei, nu putem decât să acceptăm tot ce ne spun ei.

Dumitru Diacov consideră obligaţiile faţă de Consiliul Europei superioare celor pe care le are în faţa poporului ce şi-a dat votul pentru el. Oare îşi va mai da din nou cineva votul pentru el şi pentru alţi deputaţi care gândesc şi acţionează ca el? Ce fel de educaţie a familiilor poate să ne dea Europa, când institutul familiei este în prag de colaps acolo. La fiecare 30 de secunde în Europa are loc un avort şi un divorţ. Avem noi nevoie de educaţia lor pentru familiile noastre?

Oare îşi poate da votul un creştin pentru Partidul Democrat, unicul partid care pledează deschis pentru „libertatea sexuală”, cum o numesc ei, iar noi ştim că este desfrânare? Oare va lăsa un creştin adevărat să fie înşelat de alţii care speculează pe seama „credinţei” şi „creştinismului” lor doar ca să poată câştiga voturi şi apoi să se vadă „obligaţi” în faţa structurilor europene să calce în picioare valorile, moralitatea şi familiile celor care i-au votat? Dumnezeu să ne lumineze minţile şi să ne dea discernământ în această campanie electorală ca să facem alegeri drepte, pentru care nu vom regreta.

Articole recomandate: