O credință neclintită

Ce este credința? De unde știi că ai această credință? Încrederea neclintită în lucrurile nădăjduite este suficientă?

Oamenii în viața de zi cu zi nu îşi dau seama, dar, de fapt, prin credință merg la doctor, iau o rețetă, o citesc, merg la farmacie, pun întrebări și apoi cumpără medicamentele prescrise de medic. Ei nu se gândesc prea mult cât de bine le va face medicamentul, ci, prin credință, se încred în doctor deoarece știu că doctorii îi vor ajuta.
Când este vorba de deciziile importante din viață cum ar fi: alegerea carierei, a facultăţii pe care să o urmeze, cu cine să se căsătorească etc., de cele mai multe ori oamenii nu iau hotărâri pripite. Ei aleg ce facultate să urmeze potrivit cu meseria pe care s-o practice și se gândesc că școala respectivă îi va ajuta să aibă o sursă de venit pentru tot restul vieții.

Cea mai importantă decizie în viața copiilor noștri are de-a face cu locul unde îşi vor petrece veșnicia. Interesant este că foarte mulți oameni nu își pun întrebări de evaluare a credinței lor și în ce se încred. În alegerile pe care le facem noi şi copiii noștri și în mod special în deciziile spirituale este vorba de viață și de moarte. Înţelegând aceasta, se pune întrebarea: înțelegem noi ce fel de credință acceptă Dumnezeu? Am văzut definiţia credinţei din Evrei 11:1 „credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd”.

În primul rând, credința este o înțelegere că ceea ce credem este adevărat, nu este un vis și nu este o presupunere. Este important să înțelegem că viața, moartea și învierea lui Isus Hristos, așa cum scrie evanghelistul Luca sunt realități. Învățăturile biblice despre viața Domnului Isus prezintă fapte istorice. Credința adevărată se bazează pe fapte reale. Adevărul despre Isus Hristos nu este doar un fapt istoric, nu este o poveste, ci este o încredere în lucrurile pe care nu le-am văzut, o încredințare despre lucrurile nădăjduite. Adevărul despre Dumnezeu ne este arătat, făcut cunoscut în persoana Domnului Isus.
În al doilea rând, credința adevărată nu înseamnă doar a ști ceva şi a fi convins că ceva este adevărat, ci a accepta că acel lucru este adevărat pentru mine. Aceasta nu pentru că îmi spune cineva, nu pentru că așa crede o denominație sau pentru că așa cred părinții, ci pentru că este un adevăr din Biblie pe care îl cred eu însumi.

Credința nu este credință până nu devine o încredere neclintită pentru tine, o încredere că ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu și promisiunile Lui sunt valabile pentru mine. Astfel credința îmi este de folos, așa cum spune și Iacov.

Nu este suficient să mă încred în religia părinților, a bisericii, a unei confesiuni, ci credința pe care o am în urma auzirii Cuvântului este aceea că am viaţa veşnică prin primirea Domnului Isus Hristos şi când voi muri voi merge să fiu totdeauna cu Domnul. Credința este aceea care ne dă ajutor dincolo de puterea oamenilor, a celor dragi etc. Singurul care poate să ne ajute este Dumnezeu care ne răspunde la rugăciuni. El L-a trimis pe Fiul Său să moară în locul nostru şi să plătească pentru păcatul nostru.

Deci nu este vorba de puterea credinței noastre, ci de persoana sau lucrul în care ne încredem. Când venim înaintea lui Dumnezeu trebuie să credem că atât de mult a iubit El lumea că a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică (Ioan 3:16). Mântuirea mea nu depinde de puterea mea, ci de credința în Domnul Isus și încrederea în El; de aceea nu mă voi mai încrede în altceva sau altcineva decât în El.

Când înțelegem aceste adevăruri, le comunicăm clar copiilor noștri, celor dragi că încrederea în Domnul Isus este singura cale spre viaţa veşnică. De ce este important să înțelegem dependența noastră totală de Domnul Isus Hristos și încrederea neclintită în El, care ne-a promis viața veșnică? Aceeași credință prin care am fost mântuiţi ne va ține pe calea Lui și vom înțelege ce înseamnă să trăim prin credință. Trăirea noastră zilnică în dependență de Dumnezeu îi va ajuta pe copii, pe nepoți, pe cei pe care îi învățăm să vadă realitatea credinței care este o încredere neclintită în Domnul Isus.

Credința lui Avraam a fost un exemplu pentru urmașii lui, Isaac și Iacov. „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8). Avraam a avut credință şi a acționat pe baza a ceea ce i-a spus Dumnezeu.

Credința lui Avraam a fost bazată pe promisiunile lui Dumnezeu pe care el le-a crezut și a ales să trăiască pe baza lor. Astfel el a fost un exemplu pentru urmașii lui în ce priveşte umblarea prin credință. Alegând să ne punem încrederea neclintită în lucrurile nădăjduite a promisiunilor lui Dumnezeu, şi noi putem umbla prin credință și astfel să fim un exemplu pentru urmașii noștri.