Copii răzvrătiţi | Mia Oglice

În urma împuşcăturilor care au avut loc într-un liceu din statul Colorado, SUA, care s-au soldat cu 15 morţi (elevi şi profesori), s-a făcut un sondaj şi s-a ajuns la concluzia că în cel puţin cincisprezece alte şcoli au avut loc împuşcături care s-au sfârşit cu morţi şi răniţi, începând cu luna octombrie 1997. Toate aceste crime au fost comise de băieţi, cu vârstă între 11 şi 16 ani.

Statisticile spun: unul din 610 tineri americani va fi împuşcat înainte de a atinge vârsta de 20 de ani. În fiecare zi în America 16 elevi sunt împuşcaţi cu arme de foc; 316 sunt arestaţi pentru uz violent de armă şi 17.152 de elevi din şcoli de stat sunt trimişi acasă disciplinar; unul din trei elevi spune că ştie pe alt tânăr care a venit la şcoală cu armă; o treime din tinerii de vârstă şcolară spun că deţin armă sau au acces la ea. Acest sondaj a fost luat la peste 3000 de elevi de vârstă liceală; unsprezece la sută din elevii de liceu spun că se tem să meargă la şcoli de stat. (Sursa: ziarul Los Angeles Times, 1998, Fundaţia Apărarea Copilului şi a 25-a evaluare anuală a elevilor merituoşi). Părinţii, profesorii, bisericile sunt şocaţi de exemplele incluse în aceste statistici, care au apărut în reviste şi ziare. Se fac întâlniri speciale în şcoli, în biserici şi se întreabă lumea: “ce să facem cu această generaţie de băieţi între 11 şi 20 de ani, care ori împuşcă individual, ori masacrează în colectiv. De ce această dorinţă a băieţilor de a omorî, care aduce atâta tragedie în viaţa multora?”

La un interviu care s-a luat tinerilor, unii spun că sunt de vină emisiunile de la televizor, alţii spun că jocurile electronice care folosesc violenţa sau uzul Internetului în scopuri aberante. Când au fost întrebaţi mai mulţi tineri de ce găsesc plăcere să stea mai mult în faţa jocurilor electronice sau să folosească în scopuri aberante Internetul, ei au răspuns că se simt mai în siguranţă în faţa unui partener nevăzut decât în şcoală cu colegi care îi jignesc, îi nesocotesc şi-i abuzează verbal şi fizic. De ce această rebeliune, atât a celor care îşi găsesc refugiul în violenţă, cât şi a celor ce îşi găsesc refugiul în limbajul şi comunicarea lor? Părinţii sunt alarmaţi şi spun: “nu am crezut că mi se va întâmpla mie sau copiilor mei sau în cartierul nostru aşa ceva.” S-a constatat că tinerii au nevoie de atenţia părinţilor, profesorilor, la fel sau dacă nu şi mai mult, decât la vârsta preşcolară. Ei pretind că nu au nevoie de nimeni, că ştiu totul, că sunt în control, dar de fapt înăuntrul lor ei sunt singuri, şi pentru că sunt respinşi de părinţi ori de profesori sau colegii de la şcoală, ei se închid în ei înşişi sau se alătură altor tineri nemulţumiţi şi răzvrătiţi şi astfel numărul lor creşte.

De pildă Mihai, în vârstă de 15 ani, împreună cu Andrei în vârstă de 11 ani, au omorât prin împuşcare patru colegi de şcoală şi au rănit alţi 11 elevi, în oraşul Jonesbore, statul Arkansas. La cercetări Mihai a mărturisit că datorită faptului că a fost respins de o fată din şcoală va împuşca pe mulţi. Nimeni nu poate înţelege astfel de reacţii. Doar pentru că cineva nu zice sau nu face ca tine se merită să îi iei viaţa şi apoi somnul şi liniştea multor părinţi şi colegi de şcoală? Această atitudine arată că astfel de crime sunt făcute de băieţi care fac din ei înşişi singura lor preocupare.

Omul, în firea lui pământească, se gândeşte în primul rând numai la el şi la dorinţele sau poftele lui de mărire personală. Copiii noştri, copiii vecinilor au nevoie de cineva care să îi iubească, să îi înţeleagă, să îi îndrume, ca să se întoarcă de la ei înşişi, înspre Dumnezeu. În lumea afacerilor sunt organizaţii care pregătesc liderii cum să dea direcţii pentru ca şi riscurile investiţiilor să fie minime. Părinţi şi profesori îşi investesc viaţa în copii, pentru a avea un risc minim în educarea lor. Părinţii care se numesc creştini au datoria de a face un efort să îndrume, să iubească copiii, pentru a nu-şi risca viaţa în violenţă sau răzvrătire, care duce la distrugeri de vieţi.

Cineva a spus: “Nimeni nu a reuşit în viaţă fără să fie ajutat de o altă persoană în calitate de mentor-părinte, învăţător, antrenor, prieten apropiat care să îndrume pe drumul vieţii.” Mentor înseamnă: conducător spiritual, povăţuitor, îndrumător.” (Dicţionarul explicativ al limbii române) Multor părinţi li se pare un lucru imposibil de a lucra cu copiii lor într-o lume haotică şi plină de probleme a secolului 21. Ei sunt prea ocupaţi de a strânge bunuri materiale ca să suporte cheltuielile legate de creşterea copiilor. Și totuşi copiii lor au nevoia cea mai mare de prezenţa părinţilor, de timpul calitativ petrecut împreună, în care să asculte, să fie ascultaţi şi să primească îndemnuri. Dacă măcar o zi pe săptămână s-ar pune deoparte o oră sau mai mult timp numai pentru a răspunde la întrebările care îi frământă pe tinerii noştri, s-ar realiza o lume, care în loc să asculte de glasuri străine sau însăşi nemulţumirea lor, va avea loc un proces de învăţare, o deschidere faţă de adulţi şi o colaborare, care va avea un rezultat în întreaga comunitate.

S-a constatat că prezenţa unui mentor în viaţa copiilor aduce o productivitate morală, care le dă speranţă şi dorinţă de a trăi cu nădejde într-o lume confuză şi fără direcţii. Fiecare din noi avem responsabilitatea de a creşte, nu numai pe copiii noştri “în frica şi învăţătura Domnului”, dar şi de a-i îndrepta pe ceilalţi tineri cu care venim în contact, prin îndemnuri şi prin exemplul personal.

Un articol era intitulat: “Practică ce predici” şi acest articol spunea cum în lumea afacerilor succesul depinde nu numai să vorbeşti, dar să practici ceea ce vorbeşti. Dacă oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu înţeleg corelaţia între vorbire şi practică, cu atât mai mult noi, care spunem că avem “gândul lui Hristos”, că ne temem de Domnul, că ne încredem în El şi că El este ajutorul nostru, aceasta trebuie să se vadă în situaţiile dificile ale vieţii.

Satisfacţia trăirii depline pe acest pământ vine atunci când ai înţeles şi faci voia lui Dumnezeu.

Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea?” este o întrebare în orice generaţie cu acelaşi răspuns sigur de soluţii practice “îndreptându-se după Cuvântul Tău!” (Psalmul 119).

Dar cine îi va îndruma pe tineri să Îl caute pe Dumnezeu cu toată inima lor, să gândească adânc la poruncile Lui, să nu uite Cuvântul Lui, să deschidă ochii largi pentru a vedea lucrările Lui şi a alerga pe calea adevărului”? Eu şi cu tine suntem chemaţi să îi îndreptăm pe tineri spre Dumnezeu, să se adâncească în Cuvântul Lui, să ţină învăţăturile Lui, pentru a nu fi daţi de ruşine şi pentru a fi îndreptați pe cărarea poruncilor Lui. Numai aşa îşi vor “abate ochii de la vederea lucrurilor deşarte şi vor dori să trăiască în neprihănirea cerută de Dumnezeu şi vor căuta să fie “prieteni cu cei ce se tem de Dumnezeu.” El le promite acestora că le va da “înţelegere şi pricepere cum să trăiască pe acest pământ” şi anume “de a-şi ţine piciorul departe de orice drum rău.”