Contrazice Iacov pe Pavel cu privire la Lege?

0
191

Dintr-un comentariu la articolul Va fi poporul Israel mântuit ca și națiune?:

Dacă Iacov spune în epistola sa că a încalca o poruncă echivalează cu a călca întreaga Lege înseamnă că este un iudaizator și un eretic? Pentru fratele Mântuitorului se pare că Isus nu este sfârșitul Legii cum este pentru Pavel, care, fiind cetățean roman, înțelege că propovăduirea unei religii iudaice pure în imperiu nu are niciun rost, având în vedere aversiunea față de evrei, mai ales după anul 70.

darea legii

Din felul cum este pusă întrebarea, înțeleg că este vorba despre o lipsă de cunoaștere a Bibliei, fiindcă această afirmație a lui Iacov, la care s-a facut referință, o găsim și în epistolele apostolului Pavel, așa că Pavel nu vorbește diferit de Iacov în ce privește Legea sau Vechiul Legământ (pentru că cuvântul “Lege” la evrei a ajuns să fie sinonim pentru Vechiul Legământ).

Pentru o înțelegere corectă a mesajului lui Iacov este important să stabilim contextul acestor cuvinte, fiindcă orice text își ia interpretarea din context, căci orice text rupt din context poate fi un pretext pentru orice. Iacov se adresează evreilor creștini (Iacov 1:1) și tema epistolei este credința adevărată se vede în fapte. În capitolul doi Iacov le scrie despre o problemă pe care o au în biserici și anume părtinirea:

Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutînd la faţa omului. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost; şi voi puneţi ochii pe celce poartă haina strălucitoare, şi- i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun! “ Şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai colo în picioare!” Sau: „Şezi jos la picioarele mele!” Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gînduri rele? (Iacov 2:1-4)

Apoi, Iacov le spune că dacă sunt părtinitori păcătuiesc, fiindcă prin aceasta calcă legea împărătească care spune: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Altfel spus, autorul vrea să le arate că prin părtinire ei călcă și Legea (Vechiul Legământ) a cărei cerințe, potrivit cu cuvintele Domnului Isus (Matei 5:20), sunt mai joase ca cerințele Noului Legământ. Prin călcarea acestei porunci omul se face călcător al Legii, de rând cu cei care curvesc sau omoară.

Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi. Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat, şi sînteţi osîndiţi de Lege ca nişte călcători de lege. Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis: „Să nu preacurveşti”, a zis şi: „Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii. (Iacov 2:8-11)

Având în vedere aceasta, Iacov îi îndeamnă pe destinatari:

Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni cari au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei: căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruieşte judecata. (Iacov 2:12-13)

Vedem că Iacov le amintește că ei vor fi judecați nu de Legea Vechiului Legământ, ci de o lege a slobozeniei. Ce este această lege a slobozeniei? Dacă citim mai departe capitolul doi, vedem că autorul demonstrează că credința adevărată se vede în fapte și că credința fără fapte este moartă și nu folosește la nimic.

Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mîntuiască? … Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică? (Iacov 2:14, 19-20)

Autorul nu vrea să spună că mântuirea este prin fapte, ci că faptele dovedesc credința:

Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele.” „Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.  (Iacov 2:18)

… și din nou:

După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă. (Iacov 2:26)

Iacov nu spune că mântuirea este prin fapte (așa cum cere Vechiul Legământ), ci faptele făcute în ascultare de Dumnezeu dovedesc credința: dacă cineva nu trăiește în ascultare de Dumnezeu, credința lui este moartă și este zadarnică, o astfel de credință nu-l poate mântui.

În ce privește învățătura lui Pavel, el nu putea să aibă în vedere aversiunea evreilor, mai ales după anii 70, fiindcă el a fost martirizat în anul 67 după Hristos (după unele surse în 64).

De altfel, apostolul Pavel face și el referință nu o dată la împlinirea Legii, chiar dacă zice că “prin trupul lui Hristos, voi (evreii) ați murit față de Lege” (Romani 7:4).

La Romani 13:8-10 apostolul Pavel îndeamnă pe sfinți să iubească pe alții, căci cine iubește a împlinit Legea:

Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea. De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti”, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii”.

Are ceva Pavel împotriva Legii? În epistola către Romani capitolul 7 apostolul Pavel, după ce spune că prin trupul lui Hristos am murit față de Lege, explică că Legea (Vechiul Legământ) nu este rea, ci “este sfîntă, şi porunca este sfîntă, dreaptă şi bună” (Romani 7:12). Problema este că “Legea este duhovnicească: dar omul este pămîntesc, vîndut rob păcatului” (Romani 7:14). Fiind sub Lege (Vechiul Legământ), omul nu putea împlini poruncile Legii, fiindcă era rob al păcatului și în mădularele lui lucra legea (legitatea) păcatului:

Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. (Romani 7:19-23)

Deci, Legea (sau Vechiul Legământ) nu este rea în sine însăși, problema este în firea păcatoasă a omului care nu-i permite să trăiască potrivit cu această Lege și apostolul Pavel scrie în epistola sa către Galateni că omul care este sub acest legământ este sub blestem, din cauza că nimeni nu a putut să țină toată Legea:

Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.” Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”. (Galateni 3:10-12)

Domnul Isus a venit ca să răscumpere pe poporul Israel, care era sub acest legământ:

Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn“ pentru ca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. (Galateni 3:13-14)

La Romani 8:1-9 apostolul Pavel explică că cei care intră în Noul Legământ prin credință și sunt născuți din nou sunt eliberați din robia păcatului și în ei nu mai lucrează legea păcatului. El explică că firea pământească făcea fără putere Vechiul Legământ și din acest motiv Dumnezeu a trimis pe Fiul Său într-o fire ca a noastră pentru ca noi să putem împlini poruncile Vechiului Legământ pe care omul în firea păcătoasă nu le-a putut împlini:

Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m’a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci, lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e „firea pămîntească“.) o făcea fără putere, Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului…Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. (Romani 8:1-4, 8-9)

Deci, în Noul Legământ noi primim Duhul Sfânt care ne dă putere să împlinim poruncile Vechiului Legământ pe care omul nu le putea împlini, din cauza că era rob al păcatului și în el lucra legea păcatului.

Așadar, noi ca și creștini trebuie să trăim în ascultare de Dumnezeu și aceasta dovedește credința noastră, care este condiția Noului Legământ și prin care primim Duhul promis. Domnul Isus spune că toată Legea și Prorocii se cuprind în două porunci: 

Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege? “ Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” „Aceasta este cea dintîi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.” (Matei 22:35-40)

Astfel, Domnul Isus a vrut să spună că toate poruncile și legile din Vechiul Testament au avut menirea să-i învețe pe oameni să-L iubească pe Dumnezeu și pe aproapele. Noi, care trăim în Noul Legământ și am primit Duhul Sfânt, nu mai avem nici o scuză să mai trăim în păcat, căci am fost eliberați (sloboziți) de legea păcatului și vom fi judecați de o lege a slobozeniei a cărei cerințe sunt mult mai mari decât cerințele Legii, care avea în vedere inima împietrită a omului.