Cum să te porți cu membrii bisericii care încep să învețe erezii?

Întrebare:

Locuiesc într-o localitate mică, biserică și mai mică. Au venit în biserică niște oameni cu probleme serioase. Una este că fixează date privind revenirea, mereu și mereu, iar a doua, și mai serioasă, nu cred în Duhul Sfânt ca și a treia persoană a Dumnezeirii. Eu sunt tănăr și fără experiență într-un domeniu atât de serios. Vreau să mă pregătesc bine pentru a vorbi cu ei, altfel bisericuța noastră mică se duce de râpă. Mulțumesc frumos anticipat. Domnul cu voi în frumoasa lucrare pe care o faceți.

Dragă frate, îmi pare rău că vă confruntați cu o așa de mare problemă în biserică și că au venit acești oameni care vă tulbură. Aș vrea să-i transmiți răspunsul meu și pastorului, căci el trebuie în mod de urgență să ia atitudine și să-i oprească. În Epistola lui Pavel către Tit scrie că el trebuie să le închidă gura, adică să le interzică să mai vorbească acele învățături în biserică. Mai întâi, să-i sfătuiască și să-i îndemne să-și vină în fire și să urmeze învățătura sănătoasă a lui Hristos, dar dacă nu, atunci trebuie să le interzică lor să mai vorbească în biserică și să îndemne pe toți creștinii să nu mai întrețină relații cu acei oameni și să se ferească de ei, căci erezia este mult mai periculoasă decât se pare la prima vedere, pentru că erezia strică mințile oamenilor, cum este scris:

Totul este curat pentru cei curaţi, dar, pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate. Ei se laudă că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună. (Tit 1:15–16)

Cuvintele de mai sus aparțin apostolului Pavel și au fost spuse despre cei care s-au luat cu ereziile și au ajuns astfel necurați, necredincioși, pentru că mintea și cugetul le-au fost spurcate.

Te sfătuiesc să începi să studiezi profund Sfintele Scripturi și să ai această disciplină pentru tot restul vieții, dar nu trebuie să te iei la ceartă sau la polemici cu acești oameni. Ca să poți discuta cu ei, trebuie să fii în stare să-i înfrunți, trebuie să fii puternic în Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să-i confrunte pastorul și, dacă vor dori să asculte, se vor pocăi, dar dacă nu vor dori, atunci nici pastorul nu trebuie să stea prea multă vreme la vorbă cu ei, căci cu așa oameni poți să nu mai ajungi niciodată la un rezultat dorit, cum este scris:

Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice. După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări, căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, de la sine fiind osândit. (Titus 3:8–11)

Te sfătuiesc să faci rost de cursul “Dumnezeule, exiști?”, care este un studiu inductiv al Evangheliei după Ioan. Studiind cu atenție acest curs, vei învăța mult despre persoana și lucrarea Duhului Sfânt și vei căpăta deprinderi pentru studierea profundă a Bibliei. Dumnezeu să te ajute.