Ca și creștini, avem dreptul să confruntăm pe necreștini cu Biblia?

Întrebare:

„Recent am publicat un articol despre dragobete și anume despre tineri de la o universitate din țară, care au oficiat căsătorii fictive pentru 24 de ore. Am menționat în articol că fapta lor e o sfidare la adresa familiei și Autorului acestei instituții, Dumnezeu. Am mai scris că “curvarii și preacurvarii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”. Un creștin, care a comentat articolul meu, a scris că e greșit să-i abordăm astfel pe oamenii necreștini, întrucât lumea depravată nu poate fi confruntată cu versete din Biblie. Ce părere aveți despre această abordare?”

În primul rând, vreau să apreciez faptul că Vitalie Marian, care a pus această întrebare, întotdeauna are mâna pe pulsul societății și se expune pe marginea celor ce se întâmplă, abordând fiecare problemă din perspectiva Bibliei. De fapt, aceasta înseamnă să fii lumina lumii și la aceasta am fost chemați noi ca și creștini. Domnul Isus este lumina lumii și odată venit în lume a luminat pe oameni nu doar prin purtarea Sa, ci și prin mesajul Său. El a venit să confrunte lumea cu păcatul și să cheme pe oameni la pocăință. Domnul Isus a spus că a venit să cheme la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși. (Marcu 2:17)

Domnul Isus a venit în lume ca să arate oamenilor la păcatul lor ca ei să conștientizeze nevoia de mântuire.

Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu. (Ioan 3:18-21)

Apostolul Petru scrie în prima sa epistolă că noi suntem preoți a lui Dumnezeu:

Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; (1 Petru 2:9)

Rolul preoților este să mijlocească între om și Dumnezeu și să învețe pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu.

Esența Evangheliei este mântuirea de păcate prin credință în Domnul Isus. Noi nu putem vesti Evanghelia fără a confrunta pe oameni cu păcatul: un om necredincios nu poate primi dragostea lui Dumnezeu atâta timp cât nu vede nevoia mântuirii, dar nevoia mântuirii o va vedea numai atunci când va fi confruntat cu păcatul, atunci când va înțelege că este păcătos.

Ca și creștini vom înceta să mai fim lumina lumii și sarea pământului dacă ne vom limita la a vesti dragostea lui Dumnezeu doar prin fapte bune, fără a confrunta pe oameni cu păcatul. Problema mare a societății noastre nu este doar păcatul, ci faptul că oamenii nu mai fac diferență între bine și rău: ei fac păcat fără să-și dea seama. Societatea în care trăim noi numește răul bine și binele rău. Și cine, dacă nu creștinii, trebuie să le arate oamenilor ce este bine și ce este rău? Cum s-a ajuns că acei tineri în mod deschis au oficiat acele căsătorii fictive pentru 24 ore fără pic de rușine? Pentru că ei nu au fost învățați că aceasta este un lucru rău, că aceasta este păcat și că aceasta o să le distrugă viețile! Dar cine ar fi trebuit să-i învețe dacă nu biserica? Noi creștinii suntem vinovați pentru că nu ne-am făcut datoria față de lumea (societatea) în care ne-a pus Dumnezeu. Una este când omul nu vrea să asculte de Evanghelie, dar alta este când omul nu a fost învățat ce este bine și ce este rău!

Este adevărat că puțini sunt cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, dar Dumnezeu ne-a chemat să fim lumină pentru toată lumea, nu doar pentru cei care cred:

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos, și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui. În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viață spre viață. Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulți; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos. (2 Corinteni 2:14-17)

Este adevărat că noi nu trebuie să-i judecăm pe cei necredincioși, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să-i confruntăm cu păcatul:

V-am scris în epistola mea să n-aveți nicio legătură cu curvarii. Însă n-am înțeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreți, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieșiți din lume. Ci v-am scris să n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că își zice „frate”, totuși este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau bețiv, sau hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați. În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecați pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Dați afară dar din mijlocul vostru pe răul acela. (1 Corinteni 5:9-13)

A judeca înseamnă a pronunța o sentință. Dar a condamna și a arăta omului la păcatul lui cu scopul ca să-l ajuți să se îndrepte, sunt lucruri total diferite. Dar cu părere de rău, în multe biserici urmărim un tablou cu totul pe de-a-ndoaselea. Pe deoparte creștinii nu comunică deloc cu cei necredincioși și, respectiv nu au nici o oportunitate să le spună Evanghelia, iar pe de altă parte tolerează păcatul în biserică.

Domnul să ne ajute să trăim o viață frumoasă și să fim lumina lumii și sarea pământului ca să nu fim aruncați afară:

Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună supt obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. (Matei 5:13-16)

Faptele bune sunt importante pentru că ele întăresc mesajul, dar faptele bune fără mesajul Evangheliei nu ajută cu nimic în ce privește mântuirea celor necredincioși.