Care sunt comorile oferite copiilor | Costel Oglice

Însuşi împăratul Franz Iosif a deschis portiera de la caleaşcă pentru mireasa lui, pe care a întâmpinat-o spre a o conduce în magnifica reşedinţă de vară, un castel cu 1400 de camere, toate într-o splendoare împărătească. Solemnitatea a început şi împăratul a scos darurile de nuntă pentru mireasa lui, o coroană cu diamante, cu ornamente şi multe alte cadouri a primit regina Elisabeta de ziua nunţii. Nu a mai fost aşa o nuntă şi nici nu a mai văzut Viena o afecțiune ca aceea care i s-a arătat reginei Elisabeta. Ajungând în noua casă, ea s-a împiedicat în trena care s-a prins de rama uşii. Faptul acesta a fost privit de întreaga familie imperială şi ea s-a simţit jenată de privirile lor.

Regina Elisabeta nu avea decât 15 ani în ziua nunţii. Moştenirea pe care a primit-o de la familia ei nu au fost mari bogăţii. Averea ei era de fapt ce primise de la împărat până în ziua nunţii. Ceea ce a moştenit Elisabeta de la familia ei, Wittelsbach, erau o inteligenţă superioară, o sensibilitate excesivă, o dorinţă puternică de libertate. Titluri, onoare, bani erau lucruri fără mare însemnătate pentru Elisabeta. Intrând în familia imperială, Elisabeta a ajuns foarte obosită de formalităţile rigide, indispensabile, care erau menite să demonstreze puterea coroanei. Primele zile ea a fost mângâiată în Viena de fraţii şi surorile ei, care au petrecut împreună câteva zile după nuntă, înainte de a se întoarce în Bavaria. Prezenţa sorei ei Elena, era o bucurie deosebită pentru că putea vorbi liber şi conversaţia lor o umplea de mulţumire şi bucurie. Mama Ludovica a fost o femeie retrasă care a trăit pentru copiii ei şi creşterea lor, un lucru extraordinar pentru vremea ei. Ea a însemnat pentru Elisabeta un ajutor şi un refugiu. Fata a devenit ceea ce mama a învăţat-o.

Valorile pe care le-a dobândit în copilărie au urmărit-o pe Elisabeta întreaga ei viaţă. Etichetele exagerate, chiar în purtare sau în cuvinte o oboseau, pentru că ea a fost învăţată să spună lucrurilor pe nume, aşa cum sunt. Bijuteriile şi hainele frumoase pentru ea erau mai mult o oboseală pentru că continuu trebuia să aleagă şi să se îmbrace potrivit cu cerinţele publicului, urmărind demnitatea împărătească.

Fiecare din noi suntem ceea ce alţii au zidit în noi. Părinţii au o importanţă deosebită în influenţarea caracterului copilului, caracter care va afecta întreaga lui viaţă, în funcţie de ceea ce a învăţat, a văzut, a trăit. Înţelegerea lucrurilor, comportarea şi relatarea cu oamenii va fi afectată de relaţiile zidite între părinţi şi copii, între fraţi şi surori.

Mă gândesc ce importanţă are viaţa mea, exemplul meu în viaţa copiilor mei; atunci voi urma un exemplu şi un model pe care eu doresc să îl văd în copiii mei. Doar cerinţele însă, fără un exemplu, nu îşi au efectul dorit. Viaţa poate oferi privilegii copiilor noştri sau încercări, suferinţe, pe care ei pot să le treacă şi să le biruiască, relatându-se la ceea ce au învăţat şi căutând sursa în ceea ce înţeleg despre Dumnezeu, aşa cum noi L-am prezentat şi trăit. Moştenirea şi valoarea vieţii în caracterul copiilor este o bogăţie inestimabilă, pe care noi o putem investi cu mână largă în copiii noştri. Aceasta înseamnă a cunoaşte adevăratele valori pe care vrei să le dai copiilor tăi.

Înţelepciunea care vine de sus este comoara pe care o putem oferi copiilor noştri. Aceasta se dovedeşte prin căutarea ei, prin a pune timp de o parte să o găseşti în Cuvântul lui Dumnezeu care te învaţă frica de Domnul, începutul înţelepciunii. Continuând să fii dedicat Cuvântului lui Dumnezeu, prezentându-l în toate situaţiile copiilor, de dimineaţă, la masă, la culcare, în călătorie etc., va crea o dependenţă de Dumnezeu şi Cuvântul Lui, care va fi sursa de putere, de protecţie şi de direcţie pentru viitorul copilului.

Timpul petrecut în discuţie despre ce este adevărul, care sunt valorile lui, despre comportare care te abate de la calea cea rea şi despre o dragoste care zideşte şi are roade prin acţiunea ei, va aduce o maturitate în copiii noştri care îi va ajuta în viitor, în crearea familiilor lor.

În călătoria din România spre Germania, oprind în Austria am fost impresionat de mulţimea pozelor reginei Elisabeta, de cutiile numeroase de bomboane cu poza ei, de respectul care i se oferă şi am fost curios să înţeleg mai mult de ce este venerată după 163 de ani de la naşterea ei această femeie. Oamenii au apreciat-o pentru că Elisabeta a vrut să rămână aşa cum a crescut.

Într-un fel, fiecare din noi suntem ceea ce altcineva a investit în noi. Întrebarea se pune: ce investeşti în copiii tăi, care sunt valorile pe care le oferi prin învăţătură şi exemplu, şi pe de altă parte, ce faci cu valorile pe care le-ai primit de la părinţi, bunici, învăţători sau persoana care te-a influenţat cel mai mult în viaţă? Apostolul Pavel spune: „călcaţi pe urmele mele, în acelaşi fel în care eu calc pe urmele lui Hristos“. El doreşte să aibă urmaşi; el ştie că s-a dat un exemplu atât prin fapte cât şi prin vorbe, învăţând pe oameni adevărata comoară care se găseşte în Hristos. Poţi şi tu spune ca el?