Cînd va opri Dumnezeu dezastrul din Moldova?

Aceasta este întrebarea pe care o înălţăm toţi în rugăciunile noastre către Dumnezeu şi aşteptăm un răspuns cât mai curând. Azi a fost anunţat un post pe toată ţara şi au fost chemaţi să se alipească toţi care locuiesc peste hotare şi care au pe cineva scump în Moldova. Cu strângere de inimă urmărim la noutăţi după mersul evenimentelor şi liniştea care parca s-a stabilit puţin ne îngrijorează pentru că nu ştim ce aduce după ea. În timpul postului şi rugăciunii de azi, m-am gândit de mai multe ori la cartea proorocului Habacuc care a scris în vremuri grele ca acestea şi care a venit la Dumnezeu cu întrebări asemănătoare cu ale noastre.

Marea întrebare a celor ce suferă din urma nelegiuiţilor

Cu aceasta începe cartea proorocului Habacuc care i-a adresat următoarea rugăciune (este greu de numit rugăciune, mai degrabă întrebare directă) lui Dumnezeu.

Prorocia descoperită prorocului Habacuc. Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor? Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri şi se stârneşte gâlceavă. De aceea Legea este fără putere, şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruie pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte. ( Habacuc 1:1-4)

Privind şi ascultând ştirile, cu fiecare din ele şi mai mult se confirmă adevărul acestor cuvinte ale proorocului. Când priveam ieri o emisiune unde cei răi aruncau obraznic învinuiri nedrepte nu am mai rezistat şi am stins programul. Habacuc şi-a exprimat indignarea înaintea lui Dumnezeu şi a primit răspuns la întrebările lui, un răspuns care i-a depăşit aşteptările.

Dumnezeu va pedepsi curând pe cei nelegiuiţi

Iată ce i-a răspuns Dumnezeu proorocului despre felul cum va pedepsi în curând pe cei răi:

Aruncaţi-vă ochii printre neamuri şi priviţi, uimiţi-vă şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-aţi crede-o, dacă v-ar povesti-o cineva! Iată, voi ridica pe haldei, popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări ca să pună mâna pe locuinţe care nu sunt ale lui. El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuşi îi iese dreptul şi mărirea lui. Caii lui sunt mai iuţi decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii. Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte, şi strânge prinşi de război ca nisipul. Îşi bate joc de împăraţi, şi voievozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci îngrămădeşte pământ şi le ia. Apoi aprinderea i se îndoaie, întrece măsura, şi se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui! (Habacuc 1:5-11)

Haldeii erau supraputerea acelor vremuri. În zilele acestea se vorbeşte mult la noutăţi despre faptul că dezastrul în care s-a pomenit Moldova în timpul acestei săptămâni, este un joc geo-politic şi că voia noastră puţin contează în acest joc brutal al celor ce ne asupresc sau caută să ne asuprească. De ce am ajuns aşa? Din pricina păcatelor noastre? Ne-au ajuns şi nu putem fugi de consecinţele lor? Nu există o cale de scăpare decât pocăinţa adevărată, din inimă, a întregului popor şi a tuturor conducătorilor noştri.

Când Habacuc cerea lui Dumnezeu să pedepsească pe cei ce fac nelegiuiri în popor, s-a îngrozit când a aflat cum va pedepsi Dumnezeu pe aceşti nelegiuiţi şi tot poporul împreună cu ei.

Proorocul indignat s-a îngrozit şi cere îndurare

După ce i-a arătat Dumnezeu judecăţile care avea să le aducă la îndeplinire asupra celor nelegiuiţi din poporul lui Israel, Habacuc, care doar la începutul acestui capitol, cerea pedeapsă pentru ei, acum cere milă şi îndurare pentru întreg poporul, şi pentru acei din popor care fac nelegiuirea fără să se gândească la ziua de mâine. Iată cum s-a rugat proorocul după ce i-a vorbit Dumnezeu:

Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale! Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, şi să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el? Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca târâtoarei care n-are stăpân? El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură şi se înveseleşte. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său; căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase! Pentru aceasta îşi va goli el întruna mreaja şi va înjunghia fără milă pe neamuri? (Habacuc 1:12-17)

Dacă am vedea pentru o clipă sfârşitul celor care îşi bat joc de propria naţiune acum, ne-am îngrozi şi am cere de la Dumnezeu milă pentru ei, după cum a făcut şi Habacuc, chiar dacă acum peste tot domneşte ura, minciuna şi blestemul.

Ce bine ar fi să ne venim în fire ca şi naţiune şi să ne întoarcem acum la Dumnezeu cu pocăinţă, cu toţii, cu întreg poporul.

Păcatele tale, dragă cititor, tot au contribuit la ceea ce se întâmplă şi tot vor atrage consecinţe.

Alege să te pocăieşti şi să te întorci din toată inima la Dumnezeu.