Europa doarme. Doarme strâns și acest somn i-a furat discernământul pe care îl avea odată. Nimeni pare să nu o mai trezească, iar dacă cineva își mai spune o poziție proprie și cât de cât trează, este blamat că nu respectă umanismul și nu are milă și compasiune la durerea oamenilor. Ceea ce se întâmplă în aceste zile legat de problema refugiaților arată încă o dată cât de lipsit este acest continent de unitate. Nu poate și nici nu vrea să învețe din greșeli. Faptul că le este milă de oamenii care fug din calea războiului este o învățătură biblică, faptul că îi ajută material pe cei care fug din calea urgii islamului la fel este de apreciat. Mai mult decât atât, Domnul Isus ne spune să ne ajutăm unii pe alții și să ne iubim aproapele nostru ca pe noi înșine.
Doar că în goana de a fi mai miloși și corecți decât Dumnezeu, nu face decât să ne sperie tot mai mult. Fiind acum într-o țară arabă, care se confruntă cu sălbăticia Statului Islamic, am auzit din gurele oamenilor de aici că Europa se distruge cu propriile ei mâini. Oameni de aici mi-au spus că ceea ce fac liderii europeni este un suicid, pentru că printre zecile și sutele de mii de refugiați sunt și mii de adepți ai mișcării teroriste Statul Islamic. Acest lucru l-am auzit de la, atenție, musulmani, care știu foarte bine ce spun. Am ajuns ca și unii musulmani să se laude pe rețelele de socializare că au trimis peste 4000 adepți ai terorismului islamic în Europa și care sunt gata în orice clipă să omoare în numele religiei lor oarbe.
De ce, totuși, unele state arabe refuză să își deschidă granițele? M-am întrebat și eu de ce unele din ele, cu mult mai bogate decât cele din Uniunea Europeană, refuză să îi primească pe refugiați? Să nu uităm că țări precum Qatar, Emiratele Arabiei Unite, Kuweit au refuzat categoric să își deschidă granițile? Este simplu, aceste țări nu doresc să se confrunte cu terorismul promovat pe scară largă în țări precum Siria, Afganistan sau Irak, pe când Europa este cu ochii închiși, alocând miliarde de euro pentru integrarea acestor oameni în societate. Mai mult de atât, lor li se va permite să își practice islamul și se vor construi moschee, tot pe banii creștinilor, pentru că suntem europeni, le respectăm tuturor drepturile, fără a ține cont de obligații.
Cât de blânzi sunt o mare parte din refugiați ne-am convins zilele acestea, când la bunăvoința localnicilor unguri, sârbi sau austrieci de a le oferi apă ori hrană, le aruncau demonstrativ în față, nedorind să le primească. Apoi, murdăria lăsată de aceștia pe drumuri sau în gări arată încă o dată că cei mai mulți urăsc Europa. Deja tot mai multe mărturii ale localnicilor prin țările pe unde au trecut aceștia vorbesc despre răutatea lor și lipsa de respect. Povestea cu solidaritatea trebuia să funcționeze atunci când s-a atras atenția cu Siria și Libia, când europenii nu au venit cu o alternativă clară în locul dictatorilor, iar ca rezultat Statul Islamic, care își trimite oamenii peste mări, fiindcă deține exploatări petroliere, are în Siria și Irak zone de control ale resurselor petroliere pe care le valorifică. În acest val de care ne e milă intră și oameni finanțați de cei care dețin astfel de resurse. Este evident că Europa a devenit o bombă cu ceas, gata să explodeze în orice moment.
Tocmai de aceea trebuie ca Biserica să intervină și să înceapă a face misiune urgentă printre aceste tabere de refugiați și cu oamenii care au venit în Europa, iar dacă le vrem binele suprem, să le spunem despre Domnul Isus Hristos. Știm că Dumnezeu poate schimba orice inimă, de aceea chiar dacă cu multă strângere de inimă, să privim și acest lucru ca pe o oportunitate de duce mesajul Evangheliei. Dumnezeu să le dea mult discernământ celor care conduc Uniunea Europeană, pentru că au nevoie acum mai mult decât oricând.