Cine sunt defăimătorii?

Întrebare:

Cine sunt defăimătorii din perspectivă biblică și cum se aplică acest lucru azi? 

Ce este defaimarea din perspectiva biblica?

Să privim mai întâi la definiția pe care o dă cuvântului “defăimător” Dicționarul Explicativ al Limbii Române:

DEFĂIMÁRE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere; dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima. 

Preotul Dumitru Cornilescu, la traducerea Bibliei a folosit cuvântul românesc “defăimare” pentru a traduce trei cuvinte diferite din limba greacă și unul din limba ebraică. Să privim pe rând la toate.

Charaph (חֶ רְ פַּ ת)

Acesta este cuvântul ebraic tradus de D. Cornilescu cu defăimare în Țefania 2:8:

Am auzit ocările Moabului şi batjocurile copiilor lui Amon, când defăimau pe poporul Meu şi se ridicau cu trufie împotriva hotarelor lor. (Ţefania 2:8)

Semnificația cuvântului din limba ebraică este: a defăima, a disprețui, a insulta, a certa, a ponegri, a nesocoti, a batjocori. Din contextul versetului citat vedem că așa au procedat moabiții cu copiii lui Israel. Ei s-au ridicat cu trufie împotriva poporului lui Dumnezeu care erau în nenorocire atunci.

Primul cuvânt din Noul Testament  tradus de D. Cornilescu cu “defăimare” este grecescul

Katafroneo (καταφρονέω)

Semnificația cuvântului este de: a disprețui, a condamna, a crede pe cineva vrednic de foarte puțin sau de nimic. Cuvântul este folosit în Evanghelia după Matei, unde Domnul Isus ne învață ce atitudine trebuie să avem față de copii.

Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 18:10)

Maturii au tendința să disprețuiască copiii sau să-i creadă vrednici de nimic sau de foarte puțin, iată de ce Domnul Isus ne avertizează în această privință.

Exoudeneo (ἐξουδενέω)

Cuvântul acesta iarăși are semnificația de: a disprețui, a neglija total, a considera vrednic de nimic și este folosit de Evanghelistul Marcu astfel:

El le-a răspuns: „Ilie va veni întâi; şi va aşeza din nou toate lucrurile; tot aşa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat. (Marcu 9:12)

Loidos (λοίδος)

Cuvântul acesta poartă întreaga încărcătură a cuvântului “defăimător”, așa cum îl găsim în DEX, adică ponegrire, denigrare, calomniere, batjocură, bârfire, disprețuire, desconsiderare și se referă la acțiuni abuzive de acest fel. Iată câteva locuri din Scriptură unde este folosit acest cuvânt:

V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu curvarii. Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume. Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi. În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? (1 Corinteni 5:9-12)

Defăimarea este un păcat tot atât de grav cum este curvia, idolatria, lăcomia, beția, etc., iar creștinii au datoria să ia atutidine față de oricine se pretinde a fi creștin, dar practică defăimarea. Defăimătorul trebuie confruntat cu privire la păcatul său și dacă nu se pocăiește, atunci trebuie să fie dat afară din Biserică – creștinii întrerupând orice fel de legături cu un astfel de om până acolo încât nici să nu stea la o masă cu el.  Este adevărat că, spre deosebire de celelalte păcate cum sunt imoralitatea sexuală, hoția, sau beția, defăimarea foarte rar ajunge să fie confruntată și rămâne a fi tolerată în biserici. De aceea, unii nici nu o mai privesc ca și pe un păcat grav. Tocmai pentru astfel de oameni sunt scrise în Scriptură următoarele cuvinte:

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru. (1 Corinteni 6:9-11)

Nu contează că înainte să vii la Hristos ai fost un mare defăimător. Dacă te-ai pocăit din toată inima, Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, te-a socotit neprihănit, te-a sfințit și te-a spălat de păcatele tale. Acum nu mai ai nici o scuză să rămâi a fi defăimător. Dacă totuşi insiști să fii așa, să nu te înșeli pentru că nici unul care practică acest păcat nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Nici unul!

Momaomai (μωμάομαι)

Acest cuvânt grecesc este tradus de asemenea în Biblia românească cu cuvântul “defăimare” și are sensul de: a da vina, a învinui, a lua în râs, a ridiculiza și a-ți bate joc de cineva. Iată în ce context a folosit Apostolul Pavel cuvântul:

Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile. (2 Corinteni 6:3-10)

Când coordona strângerea de ajutoare pentru sfinții din Iersualim, Apostolul Pavel a trimis pe Tit și pe încă un frate să administreze bine această lucrare în Corint. El spune că a făcut aceasta pentru a nu da nici un prilej de defăimare din partea celor care ar putea mai apoi să-i invinuiască că și-au însușit ajutoarele adunate pentru sfinți.

Mai mult, el a fost ales de biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere pe care o săvârşim spre slava Domnului şi ca o dovadă de bunăvoinţa noastră. În chipul acesta, vrem ca nimeni să nu ne defăimeze cu privire la acest belşug de ajutoare de care îngrijim. Căci căutăm să lucrăm cinstit, nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. (2 Corinteni 8:19-21)

Dumnezeu să ne păzească de acest grav păcat al defăimării și dacă cumva a fost prins cineva în el, să se pocăiască din inimă și să se lase de el dacă vrea să moștenească Împărăția lui Dumnezeu.

Articole recomandate: