Charles William Alcock – omul care a influenţat enorm Fotbalul din toate vremurile

Azi am fost invitat să predic la un campionat de fotbal. Ca să-mi fie mai relevantă predica, am căutat să mă informez mai mult despre istoria fotbalului şi am aflat lucruri interesante despre omul care a avut un mare impact asupra fotbalului din toate vremurile. Am găsit că este bine să pun împreună aceste informaţii şi să le împărtăşesc cu cititorii. În anul 2002, în Anglia, a apărut cartea  – The Father of Modern Sport: The Life and Times of Charles William Alcock, de autorul Keith Booth.

Charles William Alcock

Charles William Alcock a fost un mare fotbalist, jucator de cricket, arbitru şi un talentat organizator. El s-a născut în 1942, cu patru ani doar înainte de1846 când au fost elaborate primele reguli ale fotbalului care au fost numite “Codul de la Cambridge” Dar, acele reguli nu erau recunoscute peste tot. De aceea, în Octombrie 1863 într-o tavernă din Londra s-au adunat reprezentanţii mai multor cluburi de fotbal şi au decis să elaboreze reguli care să fie unice pentru toate cluburile. Astfel, acolo s-a separat definitiv Rugbi de Fotbal. Inainte mergeau împreună pentru că nu erau aceste reguli unice. Jocurile erau însoţite de foarte multe traume şi, deasemenea, din pricina lipsei acestor reguli unice, nu puteau fi organizate nici competiţii.

Când se afla în închiosare şi i-a scris ucenicului său Timotei, Apostolul Pavel a comparat viaţa de credinţă cu participarea într-o competiţie sportivă şi a spus:

Şi cine se luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. (2 Timotei 2:5)

Charles William Alcock nu a participat la elaborarea acestor reguli dar, fratele lui, John, a fost unul din participanţii activi. Charles însă, nu la mult timp după crearea Asociaţiei de Fotbal, a fondat şi a început să publice revista despre fotbal care se publica odată pe an. Poate acesta tocmai este unul din secretele unei aşa de mari popularităţi ai fotbalului. Înainte ca să fie competiţii la nivel oficial, deja a apărut o publicaţie anuală care promova acest sport. Şi când te gândeşti că atunci oamenii nu aveau posibilităţile pe care le avem noi pentru a publica materiale tipărite.

Doar la varsta de 27 de ani, Charles William Alcock devine secretarul Asociaţiei de Fotbal. Cei care au votat pentru el nu şi-au închipuit nimeni ce mare sport va aduce el şi ce impact va avea asupra dezvoltării de mai departe a fotbalului. Asociaţia de Fotbal avea atunci doar 7 ani de la fondarea ei.

El a organizat pentru prima dată jocurile internaționale la care au participat echpe ale Angliei şi Scoţiei. Primul joc oficial a fost cel din 5 martie 1870 care s-a terminat cu scorul 1:1.

În anul 1871 Charles William Alcock a venit cu iniţiativa petrecerii Cupei Angliei la Fotbal şi el este cel care a iniţiat şi sistemul numit azi olimpic, după care se desfăşoară competiţia între mai multe echipe. La primul campionat s-au înscris 12 echipe dar apoi numărul participanţilor a crescut până la 15 echipe.  În acest campionat Charles Ancock a fost căpitanul echipei pentru care a jucat şi care au devenit campioni. El a fost primul om care a ridicat deasupra capului Cupa Angliei. Fotbalul era departe, foarte departe de popularitatea de care se bucură acum. La această joacă finală a primei Cupe a Angliei au fost prezenţi doar 2000 de spectatori.

Charles era şi un foarte bun jucător de cricket şi exemplul lui a motivat pe mulţi alţi sportivi care practicau cricket-ul  să treacă la fotbal.

La 6 martie 1975 Charles William Alcock a jucat în jocul oficial dintre echipele Angliei şi Scoţiei. În această joacă, Charles chiar a bătut al doilea gol şi tot pentru această  joacă a întrat în cartea Guiness ca şi cel mai în vărstâ jucător participant la jocuri internaţionale oficiale vre-o dată. El avea atunci 32 de ani și 94 de zile.

În anul 1882 Asociaţia de Fotbal a Angliei a luat o hotărâre prin care se interzicea remunerarea financiară a jucătorilor. După aceasta au fost descoperite câteva încălcări şi unul din cluburi chiar a fost discalificat de la jocuri pentru un an de zile. Pentru că astfel de încălcări erau tot mai dese, s-a adunat comisia să discute şi că caute soluţii. Alcock a fost cel care a privit în viitor şi a spus că va fi imposibil de oprit dezvoltarea fotbalului profesional, iar la următoarea şedinţă a comitetului asociaţiei a propus legalizarea fotbalului profesional. Doar peste o jumătate de an după înaintare, propunerea lui a fost acceptată.

Fotbalul astăzi este cel mai răspândit şi mai popular sport din lume. Nici un alt sport nu se poate compara cu fotbalul. Fotbalul este şi o unealtă deosebită de propovăduire a Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos. Fiind membru al Consiliului PSP al Coaliţiei Sportive Mondiale, am ajuns să facem parte din acelaşi consiliu cu Jorghino, şi Paulas Silas, jucători din echipa Brazilei. De asemenea, fiind prieten bun cu Alex Dias Ribeiro, capelanul acestei echipe, am aflat lucruri foarte frumose despre felul cum lucrează Dumnezeu în ei şi prin ei.

Un exemplu foarte frumos şi îmbucurător pentru mine este lucrarea clubului de fotbal Ţintaşii din Moldova care este condus de Radu Blendarencu. Eşti creştin? Îţi place fotbalul? Cum foloseşti acest joc pentru propovăduirea Evangheliei Domnului Isus Hristos?