Cea mai săracă familie din biserica!

Am primit prin e-mail această scrisoare de la un cititor a blogului nostru şi i-am cerut permisiunea să public această istorioară. Cred că fiecare avem multe de învăţat din această istorioară…

„Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig si am aprins focul în şemineul din sufragerie…Stau confortabil în fotoliul de piele si mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joaca împreuna cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicina de la Cluj…
Ne-am cunoscut aici, la Koln , la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere…Ne-am căsătorit, apoi după vreo 2 ani, a venit si Karinna…
Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic…Locuim la periferia oraşului, dar locul este minunat, iar casuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar daca trebuie sa ne „chinuim” maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una ca merită… Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originala iar Karinna o îndrăgeşte tare mult… Mă uit la frunzele care au început sa cada si apoi la calendarul de perete… Mai sunt 81 de zile până la
Crăciun… Crăciunul… Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom
aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig si să miroase a
sărbătoare în toata casa! Si mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri,
care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare
seara…Veneam după turele de la spital, dădeam o fuga să vedem cum
avansează lucrările si ne pomeneam cu ei în curte, luîndu-ne pe sus, la ei
la masa…Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarna…Poate
mă va vizita si sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred ca-i va fi cam greu sa vina tocmai din Canada , mai ales ca tocmai a născut un băieţel… Mi-e dor de ele si mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat si ele definitiv din tara … Au vândut casa bunicii, iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus ca partea ei ne-o da noua… Aşa-s mamele…
Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche, iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte încă de anul trecut…Ba nu, am sa-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreuna la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamantele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toata hotărârea, Karinna… Greu, dar sper sa-mi vină vreo idee genială până la Crăciun…
Zâmbesc de una singură, ca proasta si încerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut…
Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă sora, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei si mama. Tata murise de 5 ani în accident la mina. Cu o luna înainte de Crăciun păstorul nostru a anunţat o colecta specială pentru cea mai saracă familie din Biserica. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai
săracă.

Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o luna de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai  puteam economisi 100.000 lei. Eu cu Maria am făcut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam si ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi si încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau…

Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât doua camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat ca se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales ca la slujba veneau si cei cu maşini luxoase si plini de bani, iar păstorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi ca trebuie sa dam lui Dumnezeu. Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne pasa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare… A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi si a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era lioarcă  la  picioare. Am stat bucuroase în Biserica, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mâna, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei. Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a facut o surpriză. Cumpărase 10 oua pe care le fiersese si le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun si noi ne simţeam aşa de bine. Dar pe la ora 15:00 a venit la noi păstorul. A chemat-o pe mama la uşă . Când a intrat mama în casa, era alba ca varul si ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic si abia după jumătate de ora mama l-a deschis. În plic era o bancnota de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei si 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei. Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mâna, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci. Nouă ca şi copii ne părea bine ca suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mama grozava şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram ca eram trei surori în casa şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat ca eram.
N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie sa lipsim de la slujbă… Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii… 84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri si noi, am strâns 1.200.000 lei… din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică… Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia sa plec din România…”