Ce trebuie să faci ca să poți merge în misiune?

Întrebare:

Pacea Domnului. Am o întrebare la care aș dori să știu răspunsul. Eu anul acesta încep postliceala – asistent medical în decurs de 3 ani. Mi-am dorit de mică să merg și eu în misiuni și să fac voia Lui. Aș dori să știu ce ar trebui să fac după ce-mi termin facultatea ca să pot merge în misiune? Aștept răspunsul. O zi binecuvântată vă doresc! 

misiuneDomnul Isus, înainte de înălțarea Sa la cer, a dat ucenicilor săi următoarea poruncă:

“,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pămînt. 19 Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh. 20 Și învățați-i să păzească tot ce v’am poruncit. Și iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrșitul veacului. Amin.” (Matei 28:18-20)

Și în altă parte Scriptura mai zice așa:

“13 Fiindcă oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit`.14 Dar cum vor chema pe Acela în care n’au crezut? Și cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? 15 Și cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeși? După cum este scris:,Cît de frumoase sînt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!`”(Romani 10:13-15)

Misiunea este parte din marea poruncă a Domnului Isus de a merge și de a face ucenici. Domnul Isus a chemat nu numai pe unii să fie misionari, ci pe toți ucenicii Săi. Noi toți când ne-am împăcat cu Domnul Isus Hristos, am primit slujba împăcării (2Corinteni 5:18), pe care avem datoria de a o duce la orice făptură și orice neam de pe fața pământului.
Faptul că dorești să fii misionară este un lucru mare. Statistica arată că mai sunt încă multe locuri în lumea aceasta unde Evanghelia nu a ajuns. Totuși, nu este de ajuns să dorești, ci trebuie să treci la acțiune. Cu mai mult timp în urmă am scris un articol întitulat: “Zece sfaturi pentru cei ce vor să fie misionari” pe care ți-l recomand să-l citești cu atenție.
Dar mai am câteva sfaturi importante pentru tine.

  1. În primul rând studiază adânc Scriptura. Nu vei putea niciodată să stai tare pe câmpul de misiune, dacă nu ești tare în Sfintele Scripturi. Diavolul nu dormitează și pe câmpul de misiune în mod frecvent îți dă târcoale. Dar, așa cum Domnul Isus a folosit Scriptura pentru orice atac al celui rău, așa trebuie să facă orice misionar. Cum să te aperi, cum să răspunzi dacă nu știi Cuvântul lui Dumnezeu? De aceea te motivez, ca în pregătirea ta pentru misiune, să te înscrii la Institutul de Studii Biblice Inductive din regiunea ta și acolo vei putea învăța cum să studiezi și cum să înveți pe alții Cuvântul lui Dumnezeu.
  2. În al doilea rând te invit să te înscrii cât de repede posibil la Școala Internațională de Misiune care are loc în Moldova în fiecare vară de pe data de 20 iunie până pe 20 august. Grăbește-te să te înscrii la una din facultățile acestei școli:
    Taekwon-Do: 
    https://youtu.be/fW7PR5cYWPk
    Fotbal: 
    https://youtu.be/6ncfmbNAz0w
    Fitness:
    https://youtu.be/NhxPCaEB614
    Media:
    https://youtu.be/WQ1vq_rVH90
    Misionar devii nu atunci când pleci în altă țară să slujești, misiunea începe acum, la tine acasă, de aceea grăbește-te să te pregătești!
    Dumnezeu să binecuvânteze această dorință sfântă!