Ce spune Biblia despre incinerare?

0
2514

Întrebare:

Va rog frumos să-mi răspundeți la întrebare ce spune Biblia despre incinerare?  Poate apela un creștin la metoda aceasta?

Nu se găsesc în Biblie cazuri când, în mod intenționat, cineva ar fi ales incinerarea în locul înhumării (înmormântării în pământ). La poporul Israel, dar și în timpurile Noului Testament, se practica înmormântarea în peșteră sau în pământ. Iată câteva cazuri din Biblie care cumva ne duc cu gândul la incinerare.

Cazul lui Zimri

În cartea 1 Împărați se relatează despre Zimri care a făcut un complot împotriva puterii regale și a acaparat-o. Atunci, poporul s-a răsculat și au venit conduși de Omri împotriva lui Zimri.

Omri, și tot Israelul cu el, au pornit din Ghibeton, și au împresurat Tirța. Zimri, văzând că cetatea este luată, a intrat în cetățuia casei împăratului, și a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el, din pricina păcatelor pe care le săvârșise, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam, săvârșind păcatele pe care le făcuse Ieroboam, și făcând și pe Israel să păcătuiască. (1 Împărați 16:17-19)

Acesta este evident un caz de sinucidere la care a  recurs Zimri în disperarea lui și el a ales să-și dea foc. Nu putem spune aici că este vorba despre o incinerare făcută de alții după moartea lui. Un alt caz este..

Idolatria lui Manase

Manase a fost unul din cei mai răi împărați ai poporului Israel și despre el este scris astfel:

Și-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea și vrăjitoria, și a ținut la el oaeni care chemau duhurile și ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L. (2 Împărați 21:5)

Acest pasaj ne face să credem că Manase și-a omorât fiul arzându-l în foc, ceea ce era o practică idolatrică comună pentru acele vremuri și la care a recurs și el în răutatea și apostazia lui. Acest caz tot nu poate fi calificat ca și incinerare făcută după moartea fiului său, pentru că se pare că copiii în așa cazuri erau aduși jertfe idolilor, fiind arși pe altarele lor.

Reforma lui Iosia

Iosia a fost un împărat al lui Iuda care s-a intors din toată inima la Dumnezeu și a condus poporul la pocăință. Ca și parte a reformei lui a fost și înlăturarea totală a idolatriei din țară. În cadrul acestei reforme el a făcut și următoarele:

A dărâmat și altarul de la Betel, și înălțimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălțimea și a prefăcut-o în țărână, și a ars idolul Astarteei. Iosia, întorcându-se și văzând mormintele care erau acolo în munte, a trimis să ia oasele din morminte, și le-a ars pe altare și le-a pângărit, după cuvântul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu care vestise aceste lucruri.El a zis: “Ce este acesta pe care-l văd?” Oamenii din cetate i-au răspuns: “Este mormântul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda, și a strigat împotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe are le împlinești tu.” Și el a zis: “Lăsați-l; nimeni să nu-i miște oasele!” Astfel, au păstrat oasele lui împreună cu ale prorocului care venise din Samaria. Iosia a mai înlăturat toate templele idolești ale înălțimilor care se aflau în cetățile Samariei, și pe care le făcuseră împărații lui Israeli ca să mânie pe Domnul; a făcut cu ele întocmai cum făcuse în Betel. A înjunghiat pe altare pe toți preoții înățimilor, care erau acolo, și a ars pe ele oase de oameni. Apoi s-a întors la Ierusalim. (2 Împărați 23:15-20)

Iosia a ars oasele celor care s-au închinat idolilor pe altare tot idolești și a făcut aceasta ca să pângărească acele altare și ca să șteargă orice amintire și despre oamenii care au făcut aceasta. Dar iar, nu este cazul să scoatem din aceste întâmplări niște concluzii că incinerarea ca și formă de a petrece trupul neînsuflețit al decedatului.

Incinerarea ca și pedeapsă gravă pentru păcat

În cartea Leviticul este scrisă și această lege:

Daca fata unui preot se necinsteste curvind, necinsteste pe tatal ei: sa fie arsă în foc. (Leviticul 21:9)

Incinerarea nu este interzisă de Dumnezeu în Biblie

Cu toate că înhumarea este menționată ca și practică din timpurile biblice, nu există nici în Vechiul și nici în Noul Testament vreo poruncă prin care s-ar interzice practica incinerării.  Unii credincioși obiectează împotriva practicării incinerării pe baza faptului că într-o zi Dumnezeu ne va învia trupurile și le va reuni cu sufletul/duhul nostru. (1 Corinteni 15:35-58; 1 Tesaloniceni 4:16). Totuși, faptul că un trup a fost ars nu face mai dificilă învierea lui pentru Dumnezeu.

Atitudinea Bisericii față de incinerare

Pe parcursul secolelor, creștinii au practicat cel mai mult înhumarea trupurilor celor morți și a recomandat-o pe aceasta fără să aibă o atitudine categorică împotriva incinerării. Însă, au fost și cazuri când anumite confesiuni sau biserici s-au pronunțat categoric împotriva incinerării.  Mai mulţi credincioşi din Cluj-Napoca au luat atitudine faţă de intenţia construirii în Cartierul Mănăştur a unui crematoriu uman. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului este împotriva construirii crematoriului, Biserica Ortodoxă având mai multe argumente de principiu pentru care nu susţine incinerarea. „Primul argument este cel biblic şi anume, în momentul în care Adam a greşit Dumnezeu a spus ‘te vei întoarce din pământul în care ai fost luat că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce’. Textual, se menţionează că omul atunci când pleacă din lumea aceasta trebuie să fie înhumat. În al doilea rând, nu se dă o cinstire cuvenită persoanei umane care e alcătuită din suflet şi din trup şi trupul trebuie cinstit şi după moarte. În al treilea rând drumul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a făcut este paradigmatic. Domnul a murit pe Cruce, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi. Noi creştinii murim, suntem îngropaţi şi vom învia şi împreună cu Domnul vom fi vii, zice Sfântul Apostol Pavel”, a explicat pentru TRINITAS TV Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Fiind în misiune în Nepal, am avut posibilitatea să asist de două ori la ceremonia hindusă de incinerare a mortului. Aceasta se face de obicei pe malul unui râu curgător și toată cenușa este lăsată să fie dusă de ape, astfel, nu mai rămâne nici un semn de amintire despre persoana decedată spre deosebire de religiile în care este practicată înhumarea.