Împărţirea sarcinilor
Împărţirea sarcinilor este numită “diviziunea muncii” într-un grup mare. Economiile complexe sunt zidite pe o aşa funcţionare, fapt uşor de observat în orice tipuri de afaceri mari şi mici, birouri guvernamentale, instituţii de învăţământ, etc. Este o funcţie pe care orice copil o poate observa la mama sau la tatăl său, care prin cele mai simple diferenţe fizice, tind să împartă lucrul în părţi, și anume, care cel mai bine li se potrivește conform capacităţilor sau perioadelor de viaţă. Abilitatea de a diviza şi împărţi lucrul este transmisă copiilor sub formă de însărcinări, duse la îndeplinire în jocurile “de-a casa”. Fără o expunere timpurie şi constantă la această activitate de împărţire a sarcinilor, copiii nu vor acţiona bine într-o societate care are o divizare complexă a muncii. Practic în orice profesie sau activitate oamenii trebuie să posede abilitatea de a diviza munca între ei cinstit şi eficient, altfel sarcinile de proporţii nu vor ajunge să fie realizate. Într-o societate în care divizarea muncii este în declin, ne aşteptăm să găsim printre angajaţi un nivel scăzut de cooperare şi iniţiativă, un număr mai mic de organizaţii şi care sunt mai puţin eficiente şi mai mulţi având mentalitatea supravieţuitorului, în care oamenii, mai degrabă, se separă de grup, decât îşi unesc eforturile.
Sprijinul reciproc
Cea mai bună şcoală de sprijin reciproc este abilitatea de a observa cum oamenii de sex opus şi cu abilităţi fizice diferite contează unul pe celălalt şi îşi unesc eforturile ca să ducă la îndeplinire munca de rutină, să răspundă la anumite nevoi, sau pur şi simplu să fie gata să se susţină reciproc. Din această şcoală timpurie, un copil învaţă să fie gata, să aştepte ajutor din partea altora şi să fie disponibil de a acorda ajutor, atât temporar cât şi pe termen lung. Făra practica sprijinului reciproc, orarul nu poate fi respectat, criza personală sau de grup e greu de soluţionat, iar cât priveşte divizarea muncii, sarcinile complexe şi mari cât şi organizarea nici nu se mai pun în discuţie. Oamenii sunt lipsiţi de simţul siguranţei personale, care vine din posibilitatea de a-şi pune încrederea în alţii. Într-o astfel de societate, ne aşteptăm la un nivel scăzut de încredere şi un nivel ridicat de stres personal care vine din incapacitatea de a se încrede în alţii pentru ajutor.
Dezinteresare
Familia naturală pune la dispoziţie cea mai bună oportunitate de a învăţa să pui la o parte interesele personale în favoarea nevoii cuiva, sau în apărarea unei relaţii la care ţii foarte mult. Când un bărbat opreşte televizorul pentru a o asculta pe soţia sa, care-i vorbeşte despre evenimentele zilei, el arată un model de dezinteresare pentru copiii săi, tot aşa cum o face atunci când le cere copiilor să se împartă cu jucăriile între ei, sau cu prietenii de joacă. În acest mod copiii învaţă că ei nu trebuie să se aştepte să fie întotdeauna “Numărul Unu”, şi că multe lucruri în viaţă sunt mai bune şi mai plăcute atunci când le dai altora întâietate. Într-o societate în care mulţi oameni cresc fără acest concept important, vom vedea lipsa de educaţie răspândită pe larg, hoţie, conflicte şi competiţie nesănătoasă, lipsa abilităţilor de relaţionare şi un nivel ridicat de violenţă domestică, în special abuzul şi neglijarea copiilor. Nefericirea personală s-ar mări, iar abilitatea de a se îngriji de alţii, dezinteresat, ar scădea.
Împărţirea resurselor
Modelul căsniciei, ca şi o viaţă împărtăşită în care intră două persoane distinctiv diferite cu nevoi diferite, este primul şi cel mai important, care îl pregăteşte pe copil să se împartă cu resursele sale (lucrurile de care au nevoie şi alţii). Viaţa în democraţie cere împărţirea multor resurse, începând de la cele materiale, cum este apa, până la cele non-materiale, cum este puterea de a alege repezentanţi şi legi în guvern. În orice societate, absenţa obiceiului înrădăcinat de a se împărţi cu lucrurile necesare, ar cauza multe conflicte cu privire la resursele necesare, iar cel slab, de cele mai dese ori, ar pierde; acumularea, monopolizarea şi acapararea puterii ar fi o normă. Puterea ar ajunge în mâinile oamenilor puternici, dar lipsiţi de scrupule, care ar profita de ea pe seama şi în detrimentul altora.
Responsabilitate
Încă o dată, noţiunea de responsabilitate este și văzută şi practicată de copilul care trăieşte în familia naturală. Părinţii care demonstrează responsibilitate unul faţă de celălalt şi faţă de copiii lor, conferă copilului sentimentul că responabilitatea este o parte esenţială şi naturală a vieţii. Această îl face pe copil în stare să accepte responsabilităţi la şcoală, în comitet sau în echipa sportivă. O societate cu un număr mare de oameni, care nu au fost învăţaţi să-şi asume responsabilitatea, cu siguraţă ar fi un mediu dificil de viaţă. Oamenii nu ar fi în stare să delegheze însărcinări, să găsească oameni vrednici de încredere care să le îngrijească copiii, să aibă încredere în profesioniştii ce prestează servicii specializate, necesare, cum ar fi cele medicale, sau să găsească lucrători pe care să se poată baza. Într-o astfel de societate s-ar neglija serios copiii, nu s-ar mai achita datoriile, oamenii s-ar comporta nesăbuit şi s-ar destrăma toate instituţiile, funcţionarea cărora necesită un comportament responsabil din partea conducerii.
Devotamentul
Devotamentul de a rămâne alături unul de celălalt este substanţa adezivă a unei relaţii de succes pe termen lung, şi este perfect ilustrată de relaţia între soţ şi soţie. Într-o familie stabilă, copiii au oportunitatea de a vedea evoluţia acestei relaţii de devotament de-a lungul vieţii părinţilor lor. Ei pot vedea nivelul devotamentului care rămâne constant în timpul stadiilor vieţii şi a numeroaselor provăcări ale ei. Este uşor să vedem ce se întâmplă cu sentimentul de siguranţă al copilului când devotamentul părinţilor a fost zguduit de divorţ: copilul este forţat să se întrebe dacă devotamentul părinţilor faţă de el/ea este permanent. Mai mult de atât, modelul devotamentului (care după definiţia sa se cere păstrat o perioadă îndelungată de timp), este distrus şi copilul deseori observă în casa sa, scene de neîncredere, conflicte şi ostilitate. Într-o societate cu nivelul devotamentului scăzut noi am fi martori a unui număr mare de divorţuri şi infidelitate, a dificultăţii în a zidi şi a menţine prietenii, cât şi a neliniştei şi singurătăţii pe larg răspândite. Este de aşteptat şi degradarea nivelului sănătăţii fizice şi psihice care acompaniază lipsa relaţiilor de susţinere şi afecţiune necondiţionată. Majoritatea oamenilor ar alege relaţii multiple sau secvenţiale mai degrabă decât căsătoria, iar copiii născuţi din aceste relaţii ar fi lipsiţi de posibilitatea de a acumula abilităţi sociale într-o familie naturală stabilă.
Traducere: Ala Talmazan