Două cazuri tragice au avut loc în seara zilei de ieri în Republica Moldova.
Unul a avut loc în raionul Cantemir, unde o fetiță de doar 7 anișori a fost omorâtă cu cruzime de tatăl său vitreg. Vecinii spun că individul ar fi lovit-o cu toporul în cap, iar mama micuței, aflată la muncă în Italia, a văzut totul prin skype. Incidentul s-ar fi iscat în urma unei certe dintre bărbat și femeie. După comiterea crimei, bărbatul a încercat să se sinucidă de cîteva ori iar acum se află în secția de reanimare.
Al doilea caz a avut loc în Hâncești, unde o fată în vârstă de 18 ani a fost găsită ștrangulată în propria casă. Cadavrul fetei a fost depistat de mamă-sa, ultima fiind într-o stare avansată de ebrietate când a alertat poliția. Potrivit oamenilor legii, principalul suspect în comiterea crimei se presupune a fi un bărbat în vârstă de 35 de ani, cu care mama victimei, în vârstă de 49 de ani, ar fi consumat alcool în seara zilei de 13 mai.
Urmează ca poliția să cerceteze cazurile și să-i aducă pe făptașii crimelor în fața legii. Doar că acest lucru nu va putea șterge niciodată din durerea părinților și rudelor.
Stau și mă întreb cum ar fi decurs soarta acestor fete dacă părinții lor ar fi niște părinți la locul lor? Mă gândesc în primul rând la tații victimelor, care se pare că și-au abandonat responsabilitățile de părinte, lăsând mamele să se descurce de unele singure. Nu este deloc ușor pentru o mamă să-și crească copiii în lipsa unui tată. Așa Dumnezeu a făcut ca copilul să aibă și mamă și tată. De aceea unele femei ajung să-și spele amarul în alcool iar altele să-și ia lumea în cap și să fugă cât mai departe de realitatea crudă.
De altă parte mă întreb, cum poate o mamă să-și lase copilul la vârsta de doar 9 luni și să plece peste hotare? De bine, de rău s-ar fi descurcat și în Moldova, nu-i așa?. Apoi, mă gândesc la cazul de la Cantemir: ce exemplu era mama ceea permanent beată pentru fiica sa?
Situațiile sunt atât de împletite și complicate, încât cu siguranță nu putem ști toate dedesubturile care ar fi condus la săvârșirea acestor crime. Ceea ce se vede la suprafață, însă, îmi vorbește, inclusiv, despre o criză acută a instituției familiei, care izvorăște, după părerea mea, din neascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Când omul abandonează reperele divine, totul începe să prăbușească în viața lui.
Mâine marcăm Ziua Familiei. Familia este un dar sfânt de la Dumnezeu pe care trebuie s-o prețuim cu toții. Vă îndemn să ne rugăm în această zi , și nu numai, pentru familiile din țara noastră, ca Dumnezeu să aducă schimbare și transformare în inimile oamenilor iar noi să le vestim Evanghelia mântuirii.
De asemenea, mă rog ca familiile noastre să fie trainice și un exemplu frumos de urmat pentru generația în creștere. Dumnezeu să ne ajute la aceasta.